Principalele boli infecțioase aerogene sau care pot fi transmise pe calea aerului sunt cele eruptive (rubeola, varicela, rujeola), dar şi cele precum gripa, răceala, pneumonia, COVID-19, fiind suficientă o singură persoană infectată pentru a da virusul mai departe în mulţime.
Spaţiile închise şi mijloacele aglomerate de transport în comun pot fi sursa unor boli contagioase greu de evitat, care duc treptat la apariţia epidemiilor. Tusea, strănutul sau actul vorbirii în public a unei persoane deja infectate sunt cele mai frecvente metode de transmitere a virusurilor.
Infectarea are loc prin transmiterea microorganismelor patogene de la sursă la omul sănătos. Dintre mediile de circulaţie a microbilor, aerul este unul preferat, pentru că particulele de salivă și cele respiratorii au posibilitatea de a contamina persoane dintr-o rază de apropiere de 1,5-2 metri, cu o rezistenţă de până la 30-40 de minute. Astfel, pericolul de îmbolnăvire devine direct proporţional cu distanţa la care ne aflăm de bolnav şi durata contactului, avertizează dr. Teofil Roşu, medic specialist boli interne.
Principalele boli infecțioase aerogene ce pot fi transmise pe calea aerului și care iau contact cu organismul prin nas, faringe şi aparatul respirator sunt:
https://www.csid.ro/health/sanatate-health/pneumonia-tipuri-simptome-cauze-tratament-si-metode-de-prevenire-12628513/
Prevenirea bolilor aerogene se face prin evitarea aglomeraţiilor, respectarea recomandărilor de vaccinare, utilizarea batistelor de unică folosinţă și a măștii de protecție, menținerea distanței fizice de cel puțin 2 metri, evitarea contactului cu bolnavii şi evitarea spaţiilor închise. Totodată, trebuie aerisite în mod repetat încăperile locuite, indiferent de anotimp, pentru ca aerul curat să ia locul celui încărcat cu microbi, ne sfătuieşte Dr. Teofil Roşu.
Pe lângă prevenire, creşterea rezistenţei organismului faţă de agenţii patogeni se face prin igienă riguroasă, sport, evitarea stresului, ore suficiente de somn, şi prin rezolvarea la timp a unor focare de infecţie din organism, cum ar fi cariile dentare, amigdalitele cronice, infecţiile cronice ale rinichilor etc.
De asemenea, în momentul contractării bolii este indicată izolarea la domiciliu sau la spital și respectarea recomandărilor medicului. Astfel se va grăbi perioada de recuperare, iar riscul de a răspândi virusul va fi diminuat.