Cancerul de endometru, un inamic invizibil: prevenție, simptomatologie, tratament

Iată tot ce trebuie să știi despre cancerul de endometru, de la dr. Laura Mustață, medic specialist obstetrică-ginecologie.
  • Publicat:
Cancerul de endometru, un inamic invizibil: prevenție, simptomatologie, tratament
Cancerul de endometru, un inamic invizibil: prevenție, simptomatologie, tratament

Unul dintre cel mai puțin cunoscute tipuri de cancer este cel de endometru, însă este unul cu o rată a mortalității extrem de crescută. La nivelul Uniunii Europene, anual, 88.000 de femei sunt diagnosticate cu acest tip de cancer al sistemului reproducător. Este a șaptea cea mai frecventă cauză de deces pe fondul acestei afecțiuni în Europa de Vest și, deși de obicei apare după vârsta de 50 de ani, 25% dintre diagnostice sunt date femeilor mult mai tinere. Descoperit la timp, acesta are un prognostic foarte bun, rata de supraviețuire la 5 ani fiind de 90%. Iată tot ce trebuie să știi despre cancerul de endometru, de la dr. Laura Mustață, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Între diagonostic și tratament

Ce trebuie să știe pacienta care a fost diagnosticată cu cancer de endometru?

O pacientă care a fost diagnosticată cu acest tip de cancer trebuie să știe că de cele mai multe ori acest tip de cancer e vindecabil dacă e descoperit în stadiile incipiente. De obicei este un cancer specific pentru femeile în menopauză, media de vârstă la diagnostic fiind în jur de 63 de ani și cel mai frecvent motiv de prezentare la medic este sângerare vaginală în menopauză.

Cum se alege cea mai potrivită metodă de tratament?

Tratamentul chirurgical este de obicei tratamentul de elecție care se utilizează cu tentă curativă, însă sunt situații individualizate pentru care e necesară și chimio, radioterapia sau hormonoterapia. Tratamentul chirurgical constă în scoaterea uterului și a ovarelor și în extirparea unor ganglioni intraabdominali. Acest tip de tratament în general asigură vindecare pentru cazurile incipiente și poate fi unicul tratament. Deși pare invaziv, rata de supraviețuire la 5 ani este ridicată, așa că de multe ori este tratamentul care salvează viața pacientei.

Ce trebuie să facă pentru a se pregăti de tratament?

Pregătirea pentru tratament nu presupune un proces complicat. E important ca fiecare pacientă să înțeleagă care este planul de tratament propus, să înțeleagă care sunt riscurile și beneficiile fiecărui tip de tratament. E necesar să existe suportul psihologic al familiei în cazul acestor pacienți și să aibă tot sprijinul necesar din partea echipei medicale pentru a depăși mai ușor periaoda de tratament.

Care sunt riscurile și reacțiile adverse la care trebuie să se aștepte?

Dacă discutăm de tratament chirurgical – riscurile includ tipurile de complicații uzuale din cadrul unor intervenții chirurgicale ginecologice – risc de sângerare, infecție, necesitate transfuzie, leziuni ale organelor învecinate(vezică urinară, intestine).

În ceea ce privește tratamentele oncologice – chimio și radioterapia au efecte adverse specifice care pot include oboseală cronică, leziuni de iradiere la nivelul vezicii urinare sau rectului, scurtarea/micșorarea vaginului, căderea părului, anemie, stare de rău, febră – care pot să apară în urma chimioterapiei.

Îi va afecta tratamentul viața sexuală a pacientei?

În funcție de tipul de tratament aplicat, viața sexuală se poate să sufere ceva modificări. Intervenția chirurgicală în general nu scurtează vaginul, dar brahiterapia poate produce modificări la nivelul vaginului ce presupun scurtare, micșorare, uscăciune vaginală.

Viața pacientei, după tratamentul pentru cancerul de endometru

Va mai putea pacienta rămâne însărcinată dacă învinge cancerul de endometru?

Cancerul de endometru în majoritatea cazurilor se tratează prin extirparea uterului, ceea ce face imposibilă obținerea unei sarcini. Dacă însă diagnosticul este pus la o femeie în premenopauză și se poate lua în calcul o sarcină – pentru cazuri strict selecționate se poate amâna momentul intervenției chirurgicale, după o informare extrem de riguroasă a pacientei, pentru a putea obține o sarcină și a o duce la termen. Ulterior însă, se recomandă extirparea uterului. Pe de altă parte, pentru femeile care doresc o sarcină și e necesară extirparea uterului fără a putea amâna, se poate recomanda reproducerea sub formă de mamă surogat. Însă aceste situații sunt rare, majoritatea cancerelor endometriale apărând în menopauză, când nu se mai pune problema unei sarcini.

Care sunt șansele ca această formă de cancer să recidiveze?

Orice tip de cancer are un risc statistic de a recidivă, fiind un risc mai mare pentru pacienții diagnosticați în stadii avansate. Dar sunt mai mulți factori care modifică riscul de recidivă. Pe lângă stadiul bolii, e important să știm care este rata de replicare a celulelor canceroasa, tipul de invazie, extensia la organele invecinate, subtipul histologic, imunostochimia.

Cum știe că tratamentul funcționează? Există niște indicatori?

Tratamentul funcționează atunci când tumora a fost extirpată și se face o urmărire clinică pentru o perioadă pentru a verifica o potențială recidivă. De asemenea, medicul dvs vă va recomanda și investigații imagistice pentu urmărire. Este foarte important să se urmărească evoluția pacientei și post-intervenție sau tratament, în orice afecțiune, dar cu atât mai mult în cazul cancerului.

Ce schimbări alimentare ar putea aduce în timpul tratamentului? Cum ar trebui să arate dieta pacientei care suferă de cancer de endometru?

Dieta trebuie să fie una echilibrată, iar aceasta este o recomandare generală. E necesar de asemenea o diminuare a cantității de stres, creșterea numărului de ore de somn, o dietă echilibrată și mișcare cât mai multă, în măsura în care este posibil. Practic, un stil de viață echilibrat, sănătos, activ.

Cum arată viața pacientei cu cancer de endometru, după tratament?

După tratament, încercăm să redăm pacientelor noastre încrederea că viața trebuie să continue în mod obișnuit, cu reluarea activităților cotidiene uzuale. Încurajăm pacientele să facă multă mișcare, să reia obiceiurile considerate sănătoase – dietă echilibrată și sport, măcar 30 de minute de mișcare, chiar și ușoară, zilnic.

Metode de prevenție

La ce perioadă trebuie să meargă la control și care sunt analizele și examinările necesare?

În primii ani e nevoie de o urmărire amănunțită  – în primii 2 ani la 3-6 luni și apoi, până la 5 ani, la 6-12 luni control periodic și ecografie.

Care sunt opțiunile pacientei dacă recidivează cancerul de endometru?

Opțiunile sunt variate, însă includ același plan de chirurgie – chimioterapie – radioterapie. Riscurile de recidivă sunt discutate în funcție de fiecare caz, cu pacientele. Este importantă stabilirea unei relații medic-pacientă, o continuă monitorizare, dar, în același timp, încredere că există viață normală, echilibrată și după un astfel de diagnostic.

Cum prevenim apariția acestui tip de cancer?

Recomand, ca în cazul oricărei afecțiuni, adoptarea unui stil de viață sănătos, cu somn mult – nu în exces, ci corespunzător nevoilor organismului, în funcție de vârstă și de activitatea depusă- stres cât mai puțin, eliminarea consumului de alcool și tutun, mișcare cât mai multă. Și mai ales screening periodic. Cel mai bun tratament este întotdeauna prevenția.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult