Când şi de ce ar trebui să-ţi faci asigurare privată de sănătate?

Dacă nu ai încheiat până acum o asigurare de privată de sănătate, experţii în domeniu te sfătuiesc să o faci, mai ales dacă ai între 25 şi 30 de ani.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Când şi de ce ar trebui să-ţi faci asigurare privată de sănătate?

Dacă nu ai încheiat până acum o asigurare de privată de sănătate, experţii în domeniu te sfătuiesc să o faci, mai ales dacă ai între 25 şi 30 de ani.
Însă poţi încheia asigurare de sănătate şi la vârste mai înaintate (maximum 64 de ani – acesta este şi momentul când apar diferite afecţiuni cardiovasculare, diabet, obezitate etc.), ori chiar de când te-ai născut şi până la majorat (între 0 şi 17 ani – ca şi dependenţi).

Asigurarea nu presupune un efort financiar foarte mare însă beneficiile pe care le poţi avea sunt considerabile, mai ales dacă sistemul sanitar românesc de stat te-a lăsat cu un gust amar în urma anumitor experienţe.

Ofertele asiguratorilor prezenţi pe piaţa din România sunt foarte variate, deci e imposibil să nu găseşti o variantă accesibilă, dar în acelaşi timp care să îţi confere siguranţa că la momentul oportun vei avea o mână de ajutor întinsă.

Dacă vrei să beneficiezi de servicii complete şi să uiţi de vechea preconcepţie “fără bani la doctor mori pe masa de operaţie”, optează pentru o asigurare de sănătate privată, care îţi oferă  siguranţa că vei fi îngrijit în cele mai bune condiţii.

Asigurarea privată de sănătate poate într-adevăr să facă diferenţa între viaţă şi moarte.

Iată câteva argumente pentru care ar trebui să-ţi închei o asigurare de sănătate:

  • Poţi face analize preventive, anuale, în baza pachetului de asigurare plătit.
  • Nu vei sta la coadă ore în şir pe holurile unui spital plin de bolnavi, ci eşti programat, iar ora este respectată întocmai.
  • Ai acoperite cele mai costisitoare analize şi proceduri medicale, inclusiv RMN, tomografii etc.
  • Eşti tratat în rezerve curate, îngrijite şi cu asistente care nu îţi pretind sume de bani pentru treaba pe care sunt obligate să o facă.
  • Preţurile sunt accesibile iar deseori sunt oferite reduceri importante.
  • Ofertele permit configurarea asigurării de sănătate potrivite nevoilor fiecărui client.
  • Există o reţea extinsă de parteneri medicali (clinici, spitale, cabinete), care asigură o bună acoperire naţională.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult