Există anumite evenimente prin care trecem şi care ne tulbură cursul firesc al vieţii, obligându-ne să ne modificăm uneori radical tiparele după care trăim. Orice astfel de eveniment, fie bun sau rău, poate fi un factor de stres, prin urmare necesită o adaptare de ordin psihologic. Unele evenimente au un impact puternic, fiind urmate de probleme de sănătate, boli fizice sau depresie.
Evenimentele stresante, o constantă în viaţa noastră
De la pregătirile pentru vacanţă, la căsătorie şi până la problemele cu socrii sau pierderea unui partener – orice întâmplare care modifică modul în care trăiam până la momentul respectiv este un eveniment de viaţă stresant.
De cele mai multe ori, tindem să le luam ca atare, să ignorăm stresul generat de fiecare eveniment în parte, spunându-ne că va trece. Nu trebuie însă să tratăm această problemă cu superficialitate, pentru că stresul generat de diferite evenimente se acumulează.
Psihiatrii Thomas Holmes şi Richard Rahe au realizat în anii 1960 un studiu pe 5000 de pacienţi şi au constatat o relaţie directă între evenimentele de viaţă şi problemele de sănătate ulterioare.
Astfel, cei doi au pus la punct o scală a intensităţii stresului determinat de evenimentele de viaţă. Cu 100 puncte, decesul partenerului este cel mai stresant eveniment din viaţa unei persoane, urmat îndeaproape de divorţ, care înglobează 73 puncte.
Căsătoria măsoară 50 de puncte pe scara internaţională a stresului, problemele cu şeful, 23 de puncte, iar apariţia unui nou membru în familie – 39 de puncte.
Orice schimbare petrecută în viaţa noastră este un factor de stres. Pentru a măsura nivelul de stres din viaţa unui om, se adună punctajul corespunzător fiecărei schimbari, iar scorul final reprezinta nivelul de stres.
Evenimentele stresante determină îmbolnăviri
Exista dovezi întemeiate pentru a corela evenimentele de viaţă stresante cu îmbolnăvirea fizică. Un exemplu ar fi prezentarea la medic cu dureri abdominale după un eveniment de viaţă stresant şi imediat este necesară o intervenţie pentru înlăturarea apendicelui.
Afecţiunea mintală care se asociază cel mai frecvent cu evenimentele de viaţă stresante este depresia (stările patologice de tristeţe, pesimism, autodevalorizare, dezinteres generalizat, anxietate, lipsa puterii şi a dorinţei de comunicare şi concentrare etc.).