Cât de des trebuie să schimbi tamponul pentru a evita Sindromul Şocului Toxic?

Schimbarea tamponului cât mai frecvent este absolut necesar, altfel putem dezvolta infecţii vaginale sau vaginoză bacteriană.
  • Publicat:
Cât de des trebuie să schimbi tamponul pentru a evita Sindromul Şocului Toxic?
FOTO: shutterstock / Cât de des trebuie să schimbi tamponul pentru a evita Sindromul Şocului Toxic?

Trebuie să recunoaştem că perioada menstruală este destul de obositoare, de la primele crampe menstruale, până la sângerările abundente care pot dura până la opt zile. La finalul zilei, pare ceva magic când pui capul pe pernă fără să te mai gândeşti în urmă cu câte ore ai schimbat ultimul tampon. Dar cât este de sigur să dorimim cu el peste noapte? Aşadar, am descoperit că pe de o parte depinde şi de tine cât de mult îl poţi suporta în vagin, dar mai ales că trebuie să fii conştientă de Sindromul Şocului Toxic.

Pe scurt, da, putem dormi cu un tampon introdus în vagin în perioada menstruală, dar nu mai mult de opt ore, aceasta fiind şi recomandarea producătorilor, nu doar a medicilor ginecologi, de a schimba tamponul la cel mult opt ore, doar în situaţiile în care chiar nu poţi face acest lucru. Bineînţeles, dacă te confrunţi cu sângerări abundente, vei simţi nevoia să faci acest lucru cu o frecvenţă mai mare. Cu cât schimbi mai des tamponul, nu atât riscurile de a te confrunta cu vaginoză bacteriană sunt mai mici, la fel şi în privinţa dezvoltării anumitor infecţii vaginale.

Ce este Sindromul Şocului Toxic?

Am aruncat o privire pe una dintre cutiile de tampoane pe care le folosesc pentru a citi ambalajul, iar producătorii avertizează în privinţa Sindromului Şocului Toxic (SST), o boală rară asociată utilizării tampoanelor. Boala este destul de serioasă şi poate fi o posibilă ameninţare pentru starea de sănătate, cauzând eliminare de toxine din bacterii cu tulpini Staphylococcus aureus şi Steptococcus pyogenes. Bineînţeles, cauzele sunt multiple, iar această boală poate apărea şi în urma unor infecţii severe, dar de cele mai multe ori cauza principală este purtarea tamponului pentru o perioadă extinsă în timpul menstruaţiei. Existau într-o vreme tampoanele care puteau fi ţinute pe toată perioada menstruaţiei, dar în anii 1980 au fost retrase de pe piaţă. Acest lucru a avut loc în aceeaşi perioadă în care Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC) a eliberat un raport prin care demonstra că tampoanele ultra-absorbante reprezentau o cauză principală a cazurilor de Sindrom Şoc Toxic.

Încă de atunci, incidenţa Sindromului Şocului Toxic a scăzut în rândul femeilor din Statele Unite, arată Organizaţia Naţională a Bolilor Rare (NORD). În 1980, în Statele Unite, incidenţa de Sindrom Şoc Toxic era aproximativ de şase la 100.000 de femei cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, notează organizaţia pe site-ul oficial. În prezent, Sindromul Şocului Toxic este estimat că apare la trei femei din 100.000, majortatea cazurilor fiind în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, care folosesc tampoane.

Sindromul Şocului Toxic este o afecţiune pe care trebuie să o tratăm cu seriozitate. Dacă observi simptome care includ febră ridicată, mâncărimi, stări de greaţă, de vomă, dureri abdominale şi/sau diaree, fă o vizită la cabinetul medicului specialist. Întotdeauna înainte de a merge la somn, introdu un tampon curat pe care să nu-l ţii în vagin mai mult de opt ore.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Ce poţi păţi dacă lucrezi de acasă
Ce poţi păţi dacă lucrezi de acasă