Vara, când ne bucurăm de vacanță și ne relaxăm la malul mării, este important să fim conștienți de riscurile de accidentare care pot apărea în timpul acestor momente de distracție. Medicii atrag atenția că sporturile de vară, săriturile în apă și chiar și „banana” atât de căutată de turiștii români pe litoral pot fi periculoase.
În timpul vacanței, când suntem tentați să ne relaxăm și să lăsăm garda jos, riscul accidentelor crește direct proporțional, astfel că medicii le recomandă turiștilor să fie atenți și precauți la condițiile în care fac anumite sporturi, mai ales dacă sunt într-un loc nou sau dacă o fac pentru prima dată.
Oferă mai multe detalii dr. Toma Cucu, medic primar ortopedie-traumatologie.
Traumatismele articulare precum entorsele sau fracturile de gleznă sunt frecvente în timpul vacanței la mare. Acestea pot apărea în situații neprevăzute, de exemplu atunci când intrăm în mare și întâlnim teren accidentat sau când suntem loviți de valuri mari sau de persoane care aleargă prin apă.
De asemenea, sporturile nautice practicate la viteze mari pot duce la accidente grave și fracturi. De exemplu, sportul numit „banana”, în care turiștii sunt trași pe apă cu o viteză mare, poate fi extrem de periculos.
Viteza de deplasare face ca suprafața apei să nu mai aibă proprietățile pe care le cunoaștem, fiind similară cu lovirea de beton. De asemenea, utilizarea sky-jet-urilor sau practicarea wakeboardingului pot duce la accidente severe și pot pune în pericol și alte persoane.
În cazul unei accidentări ortopedice, cum ar fi o fractură, recunoașterea simptomelor și acordarea primului ajutor pot fi cruciale până la sosirea ajutorului medical profesionist.
Semnele unei fracturi pe care fiecare persoană ar trebui să le recunoască pot include:
Înainte de a acorda primul ajutor este important să ne asigurăm de siguranța proprie și a persoanei accidentate și să apelăm serviciile de urgență.
În timpul așteptării ajutorului, dacă mediul permite, putem imobiliza membrul afectat cu ajutorul unui pansament, o eșarfă sau alte materiale disponibile, pentru a reduce mișcarea și a preveni deteriorarea suplimentară.
Nu trebuie să încercăm să repunem în poziție osul fracturat sau să aplicăm presiune directă pe acesta!
Pentru a preveni astfel de accidente ortopedice, sporturile de viteză nu ar trebui practicate de persoane care au consumat alcool sau care au petrecut multe ore în soare.
Înainte de a merge la plajă, fiecare dintre noi ar trebui să consulte prognoza meteo, să fie atent la viteza vântului și înălțimea valurilor și, mai ales, să urmeze indicațiile salvamarilor.
În plus, este important să nu sărim în apă într-un mediu necunoscut, fără să avem informații despre adâncimea apei, aspectul fundului mării sau prezența obiectelor periculoase precum pietrele.
Cele mai grave accidentări, inclusiv fracturi de coloană, paraplegie sau chiar deces, se produc adesea în astfel de situații, în care persoanele se aruncă în apă fără a-și proteja mâinile în față, fără a avea pregătirea necesară sau fără a cunoaște locul respectiv.
Persoanele fără experiență nu ar trebui să se expună unui risc major, cum ar fi săritura de pe cea mai înaltă trambulină sau în mare într-un loc necunoscut. De asemenea, dacă practică astfel de sporturi, este recomandat să fie însoțiți de alte persoane care pot interveni în caz de necesitate.