Cât de sănătoasă e apa pe care o bei?

Apa influenţează sănătatea populaţiei atât prin cantitatea consumată, cât şi prin calitatea sa, iar accesul insuficient la apă de calitate a fost şi este cauza răspândirii unui mare număr de afecţiuni.

Imposibilitatea asigurării necesarului fiziologic de apă curată, a igienei corporale, a curăţeniei îmbrăcămintei, locuinţei, localurilor publice sau localităţilor reprezintă cauze care stau la baza răspândirii unui număr mare de afecţiuni digestive (gastroenterite, dizenterie, hepatită endemică etc.).

Lipsa apei determină şi creşterea incidenţei bolilor de piele şi ţesut subcutanat (acnee, furunculoză, piodermite etc.) sau a altor afecţiuni transmise prin vectori (febră recurentă, tifos exantematic).

Recomandări

10 trucuri prin care să bei mai multă apă

Apa – curiozităţi şi surse bogate în acest lichid vital pentru organism

Pe lângă bolile transmisibile părin intermediul apei, aceasta influenţează şi în mod direct, prin calităţile şi compoziţia sa, sănătatea individului şi a populaţiei umane.
Astăzi, se cunoaşte faptul că o serie de maladii netransmisibile sunt favorizate de compoziţia apei potabile.

Iată câteva exemple culese din cartea “Crezi că ştii ce bei?”, scrisă de Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi:

Guşa endemică

Este influenţată de conţinutul apei în iod. O concentraţie de iod mai mică de 5 gama/litrul de apă este considerată guşogenică. Uneori se înregistrează şi “carenţă relativă de iod”, datorată interferenţei iodului din apă (chiar la concentraţii optime) cu alte componente ale apei. De exemplul, calciul împiedică absorbţia iodului sau fluorului, care determină o creştere a eliminării iodului din organism. Manganul poate interveni şi el, interferând cu producerea hormonilor iodaţi ai tiroidei.

Afecţiunile cardiovasculare

Prin intermediul noilor cercetări s-a descopderit faptul că afecţiunile cardiovasculare sunt influenţate de mineralizarea apei. Studiile au arătat că bolile cardiovasculare se află în relaţie inversă cu duritatea apei. Cu alte cuvinte, cu cât o apă este mai dură, cu atât scade incidenţa deceselor datorate bolilor cardiovasculare (ex: infarctul de miocard). În schimb, sunt incriminaţi în generarea bolilor cardiovasculare alţi componenţi ai apei precum cobaltul, cadmiul, cromul, nichelul, manganul, fluorul etc.

Intoxicaţia cu nitraţi

Methemoglobinemia infantilă sau intoxicaţia determinată de un aport crescut de nitraţi din apa de băut apare în special la copiii mici, în primul an de viaţă, de regulă în cazul copiilor alăptaţi artificial. Intoxicaţia se produce la cocnentraţia de 40-60 mg azotaţi/litru în apa de băut şi poate lua de la forme uşoare şa forme grave şi uneori deces.

Important! Intoxicaţia cronică cu nitraţi  (care formează nitriţi ce blochează hemoglobina într-o formă ce nu mai poate transporta oxigenul la celule, ţesuturi şi organe – methemoglobina) nu se manifestă clinic, dar influenţează puternic şi negativ atât dezvoltarea fizică (ponderal şi structural), cât şi performanţele cognitive, scăzând rezistenţa organismului la diferite agresiuni. Acest lucru este valabil şi pentru adolescenţii sau adulţii care se află astfel într-o stare de hipoxie celulară, tisulară cronică cu scăderea performanţelor fizice şi mentale şi prăbuşirea sistemului imunitar.

De remarcat faptul că nitraţii din apă interacţionează cu nitraţii din vegetalele crescute cu îngrăşăminte azoitoase, cu nitriţii şi nitraţii din alimente (E249, 250, 251, 252) şi cu dioxidul şi monoxidul de carbon din fumul de ţigară sau din aerul poluat de sobe fără tiraj. Astfel, sănătatea este grav afectată pe termen lung, fără manifestări patologice, care să ne alerteze din timp.
Şi iată cum ajungem la medic mult prea târziu, când boala deja a evoluat în linişte către forme grave, uneori chiar netratabile.

Intoxicaţia cu plumb

Plumbul are efect cumulativ, localizându-se la nivelul sistemului osos. Copiii sunt mai sensibili la intoxicaţia cu plumb, putând manifesta întârzieri în dezvoltarea mentală. Concentraţia de plumb considerată a fi toxică este de 0,1-0,2 mg/litru.

Intoxicaţia cu mercur

Acesta se găseşte în forme organice (metil-mercur), producând leziuni ale sistemului nervos, ale ochiului (nervului optic), sistemului renal şi digestiv  (ficatul fiind afectat în mod special).  Se acumulează în organism în organele vitale: creier, rinichi, în globulele roşii şi chiar în păr. Doza toxică se consideră a fi inferioară concentraţiei de 10 µg/litru de apă.

Intoxicaţia cu cadmiu

Semnalată în Japonia ca maladia ITAI-ITAI (în anii 1970). Se acumulează cu precădere în ficat şi rinichi. Determină eliminarea masivă de calciu prin rinichi, însoţită de o frecvenţă ridicată a fracturilor. Cadmiul este rcunoscut şi ca un agent cancerigen iar doza toxică este de 5 µg/litru de apă.

Intoxicaţia cu crom

Forma extrem de toxică a cromului este cea hexavalentă, afectând cu precădere ficatul, rinichii şi organele hematopoietice. Doza toxică este de 0,1 µg/ litru de apă.

Intoxicaţia cu cianuri

Este una dintre cele mai grave intoxicaţii deoarece cianurile blochează respiraţia celulară, manifestându-se sub formă de asfixie internă şi tulburări nervoase. Concentraţia toxică este de extrem de redusă, respectiv 0,01 mg/litru de apă.

Prin urmare, beţi apă doar din surse controlate şi verificaţi întodeauna eticheta produsului!