Până în prezent, s-a constatat că persoanele cu vârsta peste 65 de ani sunt cele mai predispuse categorii la apariţia complicaţiilor cauzate de noul coronavirus, precum pneumonia sau disfuncţia multiplă de organe.
Însă noi date arată că există şi alte persoane la risc. Potrivit unui raport recent al Centrelor pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor (CDC) din Statele Unite, vârstnicilor li se alătură şi alte categorii sensibile la acţiunea COVID-19.
Aceste categorii includ persoanele cu boli de inimă, de rinichi, diabet, boli pulmonare, cancer, precum şi fumătorii.
De asemenea, un alt studiu publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA) a arătat că bărbaţii sunt de două ori mai expuşi riscului de complicaţii (în special pneumonie) cauzate de noul coronavirus, ca urmare a slăbirii sistemului imunitar, consecinţă a fumatului.
Pentru a limita riscul de infecţie cu noul coronavirus, CDC recomandă:
Vezi şi ce provizii trebuie să îţi faci în caz de urgenţă/izolare la domiciliu.
Dacă observaţi simptome precum dificultăţi respiratorii, respiraţie scurtă, wheezing (respiraţie şuierătoare), dureri în gât, febră, contactaţi telefonic medicul de familie şi urmaţi sfaturile acestuia.