Tehnologia din ziua de azi poate fi o binecuvântare sau un blestem. Depinde dacă ştim să o utilizăm pentru a ne înfrumuseţa viaţa sau dacă devenim sclavii ei.
Din păcate, cei mai mulţi dintre oameni au fost subjugaţi de tehnologie într-un mod ce le transformă viaţa într-un calvar. În acest sens, putem spune că sunt anumite semne ce ar trebui să ne dea de gândit, până nu devine prea târziu.
Pentru a afla care este impactul tehnologiei asupra sănătăţii noastre psihice, am discutat cu psihologul Constantin Cornea.
Lipsa empatiei sociale
Pentru că interacţiunile cu societatea tind să se petreacă mai mult în online, oamenii au uitat să mai comunice corect. S-a ajuns astfel să se deterioreze scrisul, vorbitul, mimica şi gestica, precum şi modul de a te îmbrăca.
Fuga de realitate
Mediul online îţi poate permite să îţi faci o „interfaţă” pe care ţi-o doreşti cât mai perfectă. Modificarea pozelor, copierea unor citate sau construirea unei poveşti de viaţă neadevărate pot fi lesne realizate din spatele monitorului. Însă, dacă faci aceste lucruri, când te vei lovi de realitate, ciocnirea va fi cruntă.
Modele de carton
VIP-urile prezentate de presă, ce au ajuns cunoscute fără să fi realizat cu adevărat ceva în viaţă, prezentarea ostentativă a valorilor deţinute de acestea, imaginea unui corp perfect sau vacanţele de vis creează frustrare şi deznădejde.
Arderea unor etape în privinţa rolului şi locului social
Văzând persoane care ajung în posturi înalte sau îmbogăţite peste noapte, îţi poate crea imagina falsă că poţi face şi tu acelaşi lucru. Trezirea la realitate, în situaţia în care nu reuşeşti, poate fi cruntă
Arderea etapelor în relaţia cu sexul opus
Lumea a început şi în această privinţă să meargă pe repede înainte. Se doreşte să se facă sex încă de la prima întâlnire. Divorţul poate surveni mai rapid decât oricând, iar asta din motive bizare.
Intoxicarea cu informaţii
Cantitatea de informaţii a devenit aproape infinită, iar asta poate perturba buna funcţionare a unui individ.
Psihicul este cel care are cel mai mult de suferit în relaţia cu tehnologia. Astfel, acesta poate dezvolta o seama întreagă de afecţiuni, cum ar putea fi:
Trebuie să ţinem cont de două aspecte foarte importante: cantitate şi calitate. Este bine să reducem timpul petrecut în mediul online, să avem grijă să nu ne folosim de reţelele de socializare pentru a ne crea o imagine proprie fără legătură cu realitatea.
De asemenea, este important să ne facem o listă cu ceea ce ne interesează cu adevărat. Dacă stabilim domeniile de interes şi timpul dedicat internetului nu depăşeşte una-două ore pe zi, putem spune că este în regulă. Asta în cazul în care gradul de toxicitate nu a ajuns la un nivel extrem de ridicat şi cel mai bine ar fi să faceţi o pauză mai lungă pentru a scăpa de efectele nocive.