Ce înseamnă Scorul APGAR?

În primele minute după naştere, fiecare bebeluş este evaluat de către o echipă de specialişti care mai apoi îi dau un calificativ. Acesta poate fi 10 sau poate fi 0, în funcţie de sănătatea sa, iar mămicile de multe ori nu înţeleg cum s-a ajuns la acest scor şi la ce să se aştepte mai târziu.
  • Publicat:
Ce înseamnă Scorul APGAR?

În primele minute după naştere, fiecare bebeluş este evaluat de către o echipă de specialişti care mai apoi îi dau un calificativ. Acesta poate fi 10 sau poate fi 0, în funcţie de sănătatea sa, iar mămicile de multe ori nu înţeleg cum s-a ajuns la acest scor şi la ce să se aştepte mai târziu.

Ei bine, scorul APGAR este un indicator al stării de sănătate a unui nou-născut. Medicii care îi evaluează funcţiile vitale ale micuţului o fac la un minut după naştere, iar apoi încă o dată la 5 minute de la naştere. Acesta are menirea de a pune în gardă medicii şi părinţii asupra sănătăţii bebeluşului şi a şanselor sale de supravieţuire, în funcţie de capacitatea sa de adaptare la mediul extrauterin.

Cum se obţine Scorul APGAR:

1. Aspectul pielii (reflectă gradul de oxigenare al sângelui):
– palid sau cianotic, punctaj 0
– tegumente rozalii, extremităţi cianotice, punctaj 1
– piele rozalie, punctaj 2

2. Pulsul:
– absent, punctaj 0
– lent, sub 100 de bătăi pe minut, punctaj 1
– rapid, peste 100 de bătăi pe minut, punctaj 2

3. Grimase, reflectivitatea (răspunsul la stimuli externi care se apreciază prin introducerea de către medic a unei sonde în cavitatea nazală pentru a elibera respiraţia):
– nu are nici o reacţie, punctaj 0
– face o grimasă, punctaj 1
– ţipă, plânge, tuşeşte, strănută, punctaj 2

4. Activitate musculară (tonus):
– hipotonie, musculatură flască, punctaj 0
– îndoire şi întindere a muşchilor, punctaj 1
– mişcări active, continue, punctaj 2

5. Respiraţia:
– absentă, nu ţipă, nu pânge, punctaj 0
– slabă sau neregulată, plâns slab, punctaj 1
–  viguroasă, însoţită de plâns, ţipăt, punctaj 2

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Anemia, sedentarismul şi dietele
Anemia, sedentarismul şi dietele