Persoanele nevoite să lucreze de acasă în timpul pandemiei de coronavirus sunt mai predispuse consumului de alcool şi a mâncărurilor nesănătoase, dar şi apariţiei problemelor de somn, arată un nou studiu.
În urma unui chestionar la care au luat parte 500 de angajaţi ai Institutului de Studii de Angajare s-a descoperit o creştere semnificativă de reclamaţii în privinţa durerilor de muşchi, oase, ligamente şi tendoane. Peste jumătate dintre persoanele chestionate au raportat dureri şi disconfort, în special în zona gâtului, a umerilor şi a spatelui, comparativ condiţiei lor fizice. De asemenea, chestionarul sugerează că exerciţiile fizice şi dieta reprezintă şi ele factori principali care duc la apariţia acestor dureri, mai ales că peste jumătate dintre angajaţi susţin că fac mai puţin efort fizic, iar o treime dintre ei spun că mănâncă mai nesănătos decât o făceau înainte de izolarea la domiciliu.
Între timp, o cincime dintre respondenţi au recunoscut că au început să consume mai mult alcool decât de obicei. Lipsa somnului sau tulburările de somn reprezintă şi ele un factor îngrijorător, majoritatea respondenţilor raportând un număr mai mic de ore de somn, dar şi apariţia simptomelor de oboseală. Jumătate dintre respondenţi spun că fie lucrează mai mult timp sau au un program neregulat, fie nu sunt fericiţi cu echilibrul pe care îl au în viaţă şi la locul de muncă. 1 din 3 respondenţi spune că ce simt frecvent izolaţi în timp ce mai mult de o cincime se tem de siguranţa locului de muncă privind contextul actual.
”Aceste descoperiri creează o imagine a forţei de muncă nevoită să lucreze de acasă care se confruntă cu provocări semnificative, atât la nivel fizic, cât şi în privinţa sănătăţii mentale”, a declarat Stephen Bevan, director de HR la Institute of Employment Studies. ”Angajatorii trebuie să recunoască că încă sunt responsabili de sănătatea angajaţilor, chiar dacă aceştia lucrează de acasă. Există foarte mulţi paşi prin care se pot face aceste îmbunătăţiri”, a adăugat Stephen.