Oamenii aflați în depresie nu mai au putere. Nu au nici măcar putere să ceară ajutor. Sunt blocați. Nu găsesc plăcerea în activitățile de zi cu zi și au perioade în care nici măcar nu se mai îngrijesc. Despre ce procesele chimice din creier și la nivel de corp am stat de vorbă cu dr. Cristian Marinescu, medic primar psihiatru cu peste 20 de ani experiență în urgență psihiatrică și medicină legală.
CSÎD: Ce se întâmplă la nivel chimic în creierul unui persoane în depresie?
Dr. Cristian Marinescu: În mare apare scăderea unor neurotransmițători în anumite arii corticale. Aceștia pot fi : serotonina, noradrenalina, dopamina, glutamatul, uneori histamina și acetilcolina. Aceste scăderi pot fi datorate unor factori externi (stres repetat și prelungit) sau interni (genetici și epigenetici).
CSÎD: Ce se întâmplă la nivel de corp la persoanele cu depresie?
Dr. Cristian Marinescu: În afară de modificările neuromediatorilor de la nivel cerebral pot să apară și modificări somatice datorate lipsei de alimentație corespunzătoare din cauza că depresia poate aduce o inapetență marcată cu scădere ponderală și slăbirea organismului în general.
CSÎD: Care sunt semnele și simptomele depresiei?
Dr. Cristian Marinescu: Semnele și siptomele depresiei pot fi: dispoziție depresivă, lipsa plăcerii în activitățile în mod obișnuit plăcute, pierderea (uneori creșterea) apetitului cu modificări ponderale, insomnie (uneori hipersomnie), tulburări de concentrare, oboseală, fatigabilitate, lipsă de energie, inhibiție (uneori neliniște) psihomotorie, ideație cu conținut negativ, ideație suicidară. De menționat că cel puțin unul dintre primele două semne trebuie să fie prezent. Depresia are impact asupra funcționalității sociale, familiale și profesionale. Toate aceste semne nu trebuie să fie datorate unei boli somatice a organismului .
CSÎD: Depresia mănâncă din calitatea vieții pacientului și a familiei. Cum descriu pacienții cu depresie perioada?
Dr. Cristian Marinescu: Pacienții cu depresie sunt triști, fără scop, fără speranță, nu pot să se concentreze, obosesc, nu își pot desfășura activitățile. Calitatea vieții este profund afectată și pot pierde zile de viață normală.