Ce spune faţa despre sănătatea ta. Semne la care să fii atent

Pielea şi tenul sunt primele modalităţi prin care organismul îţi semnalează unele probleme, înainte de apariţia altor simptome mai grave sau a durerilor. Iată la ce ar trebui să fi atenţi atunci când îţi examinezi chipul.
  • Publicat:
Ce spune faţa despre sănătatea ta. Semne la care să fii atent
Ce spune faţa despre sănătatea ta. Semne la care să fii atent

Te priveşti în oglindă în fiecare zi şi probabil îţi spui că nu e nimic deosebit sau în neregulă cu tine. Şi totuşi, pielea şi tenul sunt primele modalităţi prin care organismul îţi semnalează unele probleme, înainte de apariţia altor simptome mai grave sau a durerilor. Iată la ce ar trebui să fi atenţi atunci când îţi examinezi chipul.

Atenţie la culoarea feţei şi a ochilor

Pielea şi ochii galbeni pot semnala icterul. Acesta apare atunci când aveţi prea multe toxine pe care corpul le produce când  globulele roşii se descompun. Icterul este un fenomen comun – şi de obicei inofensiv – la bebeluşii născuţi înainte de 38 de săptămâni, deoarece ficatul lor nu este suficient de matur pentru a lucra aşa cum ar trebui. La adulţi, icterul poate însemna afecţiuni mai grave, cum ar fi infecţiile virale (hepatită, mononucleoză), probleme cu ficatul, vezica biliară sau pancreasul ori abuzul de alcool.

Aluniţele

Acestea sunt pete sau denivelări, adesea de culoare închisă. În cazul multor aluniţe, nu aveţi de ce să vă faceţi griji, dar verificările pielii vă pot ajuta să observaţi cancerul înainte de a se răspândi.
Atunci când apare o aluniţă nouă, există câteva aspecte pe care să le luaţi în calcul:

  • Asimetriile: Aluniţele au forme diferite pe fiecare parte?
  • Marginile: Există părţi zimţate sau denivelări?
  • Culoarea: Există diferenţe de culoare pe suprafaţa sa?
  • Diametru: Este mai mare decât un bob mazăre?
  • Evoluţie: S-a schimbat în ultimele săptămâni? A crescut în dimensiune?

Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă aţi răspuns da la oricare dintre aceste întrebări.

Răni sau crăpături pe faţă

În jurul buzelor şi gurii, apar răni şi sângerări uşoare, care sunt cauzate de virusul herpes tip 1. Trebuie să reţineţi că majoritatea persoanelor cu herpes oral au fost infectate din salivă în timpul copilăriei sau  adolescenţei şi nu din contact sexual. Odată ce aţi contactat virusul herpetic, acesta rămâne în organism. Herpesul  poate să apară când sunteţi bolnav, neliniştit, extrem de obosit, în lipsa hidratării corespunzătoare sau dacă aţi stat la soare prea mult timp. De obicei, dispar de la sine, dar dacă aveţi focare mari,  dese şi dureroase, medicul vă poate sugera tratament medicamentos.

Ce pot indica buzele crăpate

 

Toată lumea  experimentează buzele uscate sau crăpate, mai ales iarna. Balsamurile pot ajuta la protejarea şi hidratarea lor. Dar, uneori, buzele uscate sunt un semn al unei probleme de sănătate, cum ar fi deshidratarea – atunci când corpul tău nu are suficientă apă. Ele pot fi, de asemenea, o reacţie alergică sau un răspuns la un medicament, cum ar fi steroizii.

Erupţii în formă de fluture pe ambii obraji

Majoritatea erupţiilor nu sunt grave şi se îmbunătăţesc singure, dar dacă acoperă ambii obraji în formă de fluture este un semn comun al lupusului. Aceasta este o boală care face ca sistemul dumneavoastră imunitar să vă atace ţesuturile şi organele. Este posibil să aveţi, de asemenea, febră, articulaţii dureroase şi rigide, şi degete care devin albastre în frig. Consultaţi medicul dumneavoastră dacă aveţi o erupţie cutanată neexplicată, mai ales dacă apare împreună cu celelalte simptome.

Excesul de păr şi apariţia firelor în zone neobişnuite

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, apar dezechilibre hormonale, care duc la pierderea părului de pa cap, dar la apariţia de pilozităţi în jurul urechilor, a sprâncenelor şi, în cazul femeilor, pe bărbie. La femeile mai tinere, părul facial poate fi un semn al sindromului ovarelor polichistice, o afecţiune care poate îngreuna sarcina.

Pleoapa căzută

Medicii o numesc ptoză sau blefaroptoză. Se poate întâmpla la unul sau  la ambii ochi, iar, în cazuri severe, pleoapa poate bloca vederea. Deşi este un simptom adesea inofensiv, dar poate fi şi un semn al problemelor cu creierul, nervii sau orificiul ocular. Consultaţi medicul dumneavoastră dacă se întâmplă în zile sau ore, sau dacă aveţi vedere dublă, muşchi slabi, probleme de înghiţire sau o durere de cap persistenţă şi severă – acestea pot fi semne ale unui accident vascular cerebral.

Paralizia facială cu alte simptome

Un accident vascular cerebral apare atunci când fluxul de sânge este întrerupt într-o parte a creierului, ca urmare ruperii sau blocării unui vas de sânge.
Cereţi ajutor medical imediat dacă observaţi oricare dintre aceste semne:

  • partea inferioară a feţei este brusc paralizată
  • aveţi amorţeală sau slăbiciune la nivelul braţelor sau picioarelor
  • vorbire înceţoşată
  • vedere dublă
  • ameţeli sau probleme de înghiţire.

Pete galbene la nivelul pleoapelor

Denivelările galbene crescute pe pleoapele superioare şi inferioare sunt numite xantlasmate. Sunt făcute din colesterol şi, deşi s-ar putea să nu vă placă aspectul lor, nu sunt periculoase sau dureroase şi, de obicei, pot fi eliminate prin intervenţii  chirurgicale necomplicate. Dar pot fi un semn că aveţi colesterolul mărit şi creşte riscul de a suferi de boli de inimă sau de a face un atac de cord. Cel mai sigur este să faceţi nişte teste de sânge, pentru a măsura nivelul colesterolului şi al trigliceridelor.

Ochii umflaţi

Spaţiul de sub ochi se poate umple cu lichid, ceea ce duce la apariţia umflăturilor. Vremea caldă şi umedă vă poate face corpul să reţină mai multă apă, la fel lipsa somnului, sarea în exces sau schimbările hormonale. Pe măsură ce îmbătrânim, aceste umflături de sub ochi apar deoarece muşchii care  susţin pleoapele slăbesc. Dacă ochii sunt roşii şi prezintă mâncărimi, poate fi o reacţie alergică la alimente, polen, machiaj, parfumuri, un demachiant sau o infecţie precum conjunctivita.

Melasma

Acest lucru reprezintă apariţia petelor de culoare cenuşie-maro de pe faţă. Medicii nu au identificat exact cauza apariţiei lor, dar poate fi declanşată de factori precum sarcina sau luarea anumitor pilule anticonceptionale. În aceste cazuri, melasma se estompează, de multe ori, după naştere sau după oprirea tratamentului anticoncepţional. Dacă petele nu dispar, dermatologul poate recomanda tratamente medicamentoase sau peeling chimic.

Subţierea genelor şi a sprâncenelor

Prea multe fire de păr din gene şi sprâncene căzute şi apariţia de pete albe în aceste zone al feţei pot fi un semn al unei afecţiuni numite alopecia areata. Se întâmplă atunci când sistemul imunitar vă atacă greşit foliculii de păr. Nu există nicio modalitate de a preveni petele noi, dar discutaţi cu medicul dumneavoastră despre medicamente care v-ar putea ajuta regenerarea firelor de păr în acele zone.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Raluca Neagu
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult