Ce trebuie să știi înainte de prima vizită la medicul ginecolog

  • Publicat:
Ce trebuie să știi înainte de prima vizită la medicul ginecolog
Sursa foto: shutterstock

Dacă te afli la primul tău consult ginecologic, iată ce ai face bine să știi din timp! Desigur, pentru a te simți mai în largul tău.

Când trebuie să mergi la primul consult ginecologic?

Primul consult ginecologic ar trebui să aibă loc atunci când îți începi viața sexuală. De asemenea, te poți programa la o consultație chiar și înainte, dacă simți că ai nelămuriri sau te confrunți și stări și emoții la care nu ai un răspuns.

Citește și: Pierderea virginității: ce trebuie să știe și să facă înainte de primul contact sexual tinerii – sfatul ginecologului

Mai apoi, poți merge la un consult de rutină odată/an. De asemenea, nu ezită să îți contactezi medicul atunci când te confrunți cu dureri bizare, întârzierea menstruației, ai secreții anormale sau un partener nou.

Ce trebuie să faci înainte de primul consult ginecologic?

Pasul 1: Programarea

Poți lua trimitere de la medicul tău de familie și programa în baza acesteia, serviciul fiind decontat. Dacă nu ai asigurare de sănătate sau îți dorești să optezi pentru o clinică privată, vei achita consultul.

Pasul 2: Pregătirea

Cu o seară înainte de vizită la medic, este recomandat să nu folosești creme, absorbante, etc. De asemenea, vizita la medic în afară perioadei menstruale este indicată. Acest lucru nu doar că facilitează examinarea, dar și obține un rezultat precis.

Pasul 3: Lista de întrebări

Ai nedumeriri? Fie că poate fi vorba de căile de contracepție, de menstruație sau de orice aspect al sănătății tale reproductive, este important să le comunici deschis cu medicul tău.

Ce se întâmplă la consult?

În general, discuția cu medicul ginecolog este una liberă, nu trebuie nici să îți fie rușine și nici să ai emoții. Medicul te va întreba ce vârstă ai, când ai avut ultima menstruație, motivul pentru care te afli la control sau istoricul tău medical.

Ulterior, medicul te va ruga să te așezi la patul de consult și îți va verifica vulva și vaginul prin palpare. Mai apoi se poate efectua și testarea Papanicolau.

Și în cele din urmă, vei primi și interpretarea rezultatelor. Desigur, dacă ai întrebări suplimentare, nu ezita să îți contactezi medicul.

Acestea fiind spuse, NU MAI AMÂNA! Dacă ți-ai început recent viața intimă, dacă simți că ai senzații străine sau nu ai ajuns niciodată la un consult ginecologic, deși ai o anumită vârstă, este timpul să te programezi la o vizită medicală. Nu e nimic rușinos, dureros sau stânjenitor!

Citește și: Cele mai importante analize care trebuie făcute periodic la ginecolog

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult