Ce trebuie să ştim înainte de montarea aparatului dentar

Una dintre cele mai frecvente proceduri realizate astăzi pe scaunul medicului ortodont este montarea aparatului dentar, tratament care a făcut posibil ca oameni din întreagă lume să obţină zâmbetul mult dorit prin simpla aliniere a dinţilor.
  • Publicat:
Ce trebuie să ştim înainte de montarea aparatului dentar

Una dintre cele mai frecvente proceduri realizate astăzi pe scaunul medicului ortodont este montarea aparatului dentar, tratament care a făcut posibil ca oameni din întreagă lume să obţină zâmbetul mult dorit prin simpla aliniere a dinţilor. 

Medicul specialist reprezintă un sprijin esenţial în pregătirea pacientului atât din punct de vedere emoţional, cât şi fizic, pentru acest pas important. Doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert, încurajează pacienţii să se informeze cu privire la etapele montării aparatului dentar şi să discute cu ortodontul eventualele temeri pe care le au cu privire la acest tratament înainte, în timpul şi după montarea lui. 

Aparatul ortodontic fix este indicat pentru corectarea aspectului estetic şi a ocluziei (muşcăturii), astfel că decizia de a începe acest tratament va aduce schimbări importante în viaţa oricărei persoane care se confruntă cu aceste probleme. 
Dacă este cazul, înainte de aplicarea propriu-zisă a aparatului dentar, la recomandarea medicului specialist se poată efectua un detartraj şi periaj profesional, precum şi tratamentul cariilor. În unele cazuri poate fi nevoie chiar de extracţii dentare, fie ale unor dinţi care nu mai pot fi salvaţi, fie ale unora sănătoşi, atunci când înghesuirile dentare sunt foarte mari, iar dinţii nu pot fi aliniaţi pe un maxilar prea mic.

Odată ajuns pe scaunul medicului ortodont, pregătit şi hotărât să facă marele pas, pacientul trebuie să se aştepte ca întregul proces de montare a aparatului să dureze ceva timp, deoarece specialistul trebuie să parcurgă mai multe etape pentru a se asigura că acesta este aşezat corect pe dinţi.

„Multe persoane consideră că arcurile sunt pur şi simplu lipite pe la mijlocul dinţilor, lucru care nu este deloc adevărat. Poziţionarea aparatului dentar este extrem de importantă, pentru a ne asigura că dinţii vor atinge în final poziţia dorită. O senzaţie uşoară de disconfort poate apărea oricând odată cu montarea aparatului pe scaunul medicului ortodont, precum şi în primele zile după montare, însă efectele benefice majore fac ca aceste mici neplăceri să fie suportabile”, explică doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie.

Etapele montării aparatului dentar fix 

Prima etapă este reprezentată de examinarea clinică a pacientului – consultaţia- urmată de amprentarea arcadelor pentru obţinerea modelelor de studiu. Acestea se analizează împreună cu fotografiile intra şi extraorale, precum şi cu radiografia panoramică şi teleradiografia de profil, pentru alegerea celui mai bun plan de tratament. Dacă sunt necesare extracţii dentare, aplicarea aparatului se face la o săptămână după extracţii, pentru a lăsa timp de vindecare. 

„Aplicarea propriu-zisă a aparatului dentar fix începe cu un periaj profesional şi, atunci când este cazul, cu un detartraj pentru curăţarea perfectă a dinţilor. Aplicarea depărtătorului de plastic este complet nedureroasă şi are rolul de a îndepărta obrajii şi buzele, pentru ca acestea să nu umezească dinţii de salivă, ceea ce ar împiedica lipirea bracketurilor”, explică doamna doctor Mihaela Dan. 

Următorul pas este reprezentat de condiţionarea suprafeţei dinţilor pentru a favoriza lipirea bracketurilor. După spălarea şi uscarea dinţilor, se aplică adezivul, care se fotopolimerizeaza timp de 20 secunde pe fiecare dinte. Urmează apoi aplicarea bracketurilor pe spatele cărora se află un material de colaj, care se fotopolimerizeaza (întăreşte cu lampa cu lumina albastră) tot 20 de secunde. Acest material este foarte aderent deoarece trebuie să reziste la tractiunile exercitate asupra dinţilor pentru deplasarea acestora prin os. 

Tratamentul cu aparat fix se începe cu un arc (sârmă) subţire, flexibil şi module colorate sau transparente în funcţie de preferinţa pacientului. 

„Daca bracketurile produc un disconfort, pacientul poate aplica ceară timp de câteva zile, până ce se obişnuieşte cu prezenţa lor. Este foarte important ca pacientul să menţină o igienă foarte bună prin folosirea periuţei de dinţi normale, a celei interdentare, apei de gură sau duşului bucal. Pe toată durata tratamentului este interzis consumul alimentelor dure, precum alune, floricele, pâine prăjită crocantă sau a celor lipicioase, deoarece acestea pot dezlipi bracketurile sau îndoi sârma”, atenţionează doamna doctor Mihaela Dan.

Recomandări după montarea aparatului

Din cauza presiunii exercitate asupra dinţilor şi dat fiind că avem nevoie de o anumită perioadă de timp pentru acomodare, este indicată alegerea unor alimente moi în primele câteva zile. Majoritatea pacienţilor se obişnuiesc complet cu aparatul dentar după aproximativ o lună. După şase luni, sau chiar mai devreme, nici măcar nu mai observă că îl poartă. Cu toate acestea, nu este ceva neobişnuit ca dinţii să înceapă să doară ocazional fără vreun motiv aparent-acest lucru este normal, iar disconfortul ar trebui să dispară destul de repede. Dacă este necesar, durerea poate fi tratată cu analgezice. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Boala care omoară un european pe oră
Boala care omoară un european pe oră