Să trăiești o viață sănătoasă și echilibrată care să includă mersul la sală, consumul de fructe și legume și găsirea timpului necesar pentru meditație este mai greu decât pare. De aceea în ultimul deceniu au apărut numeroase aplicații pentru smartphone ce vă vor ușura acest lucru enorm.
Avantajul acestor aplicații, pe lângă faptul că sunt folositoare, este că ocupă un spațiu relativ minor în telefonul dumneavoastră, putând fi instalate fără nicio problemă pe lângă celelalte aplicații din telefon cum ar fi cele social media sau jocuri precum book of ra.
Desigur că și aceste aplicații pentru sănătate vin în diverse forme, de exemplu poate unii dintre voi caută o aplicație care să-i ajute la fitness, alții pentru starea mentală sau chiar pentru mesele zilei. De aceea vom încerca să descriem câte o aplicație care să cuprindă toate acestea.
MyFitnessPal este una din cele mai bune aplicații pentru verificarea meselor zilei. Practic, este un jurnal al mâncării care include multe facilități precum și o bază de date ce conține informații valoroase despre nutriție și milioanele de feluri de mâncare.
Utilizatorii pot să-și seteze propriile lor obiective și aplicația va calcula automat câte calorii ar trebui consumate în fiecare zi și câtă apă trebuie să fie băută.
Chiar dacă cauți să pierzi din greutate sau să adaugi mușchi, MyFitnessPal oferă o vizualizare detaliată asupra a ceea ce mănânci. Nu numai că utilizatorii vor începe să înțeleagă mai bine tipurile de mâncare dar vor avea și o formă concretă de a se ține de un program. Aplicația deține și un forum în care utilizatorii vor putea citi experiențele altor persoane.
Sănătatea înseamnă mai mult decât ceea ce mănânci sau de câte ori mergi la sală. Ultimele cercetări arată că meditația poate reduce stresul și poate îmbunătății starea de fericire, iar Headspace vă oferă o metodă simplă și amuzantă de a face exact asta.
Aplicația ajută utilizatorii să-și aleagă sesiunile mini de meditație care se potrivesc personalității și stării emoționale de moment. În biblioteca aplicației se găsesc numeroase programe ce te vor ajuta a avea un somn mai bun și să îți îmbunătățești starea emoțională.
Durata sesiunilor variază, dar utilizatorii vor putea să aleagă și perioade mai scurte ce țin doar câteva minute.
Ești interesat să lucrezi cu un antrenor personal dar nu ești dispus să plătești pentru unul? Fitplan îți oferă exact acest lucru pentru un preț modest.
În această aplicație utilizatorii vor găsi filmulețe pas-cu-pas cu diverse sesiuni de antrenament care țin undeva între 20 și 90 de minute create de antrenori și atleți profesioniști. Zecile de programe vor ajuta utilizatorii să ducă o viață mult mai sănătoasă și fericită.
Somnul joacă un rol crucial în menținerea sănătății corpului pe întreaga durată a vieții. Dacă nu reușești să ai un somn reușit în fiecare noapte atunci corpul tău va avea o perioadă mai dificilă de a vindeca diferitele probleme, precum balansarea hormonilor sau menținerea nivelului de zahăr din sânge la doze normale.
Cea mai bună metodă de a avea un somn reușit este de a înțelege cauzele care te împiedică în a dormi. Sleep Cycle îți monitorizează calitatea somnului și rata bătăilor inimii în timp ce dormi.
De-a lungul nopții, aplicația îți va monitoriza tiparele somnului și va nota orice întrerupere cum ar fi sforăitul sau vorbitul în somn. Dar cea mai unică caracteristică este aceea că te va trezi în timpul celei mai ușoare faze de somn, dimineața, iar tu te vei simți odihnit și gata de provocările zilei.
Aaptiv oferă 30 de noi cursuri în fiecare săptămână și mai mult de 2500 de cursuri în total. Această aplicație țintește să ofere utilizatorilor aceleași experiențe ce le poți întâlni la o sală de sport în confortul casei tale.
Aplicația îți va plănui sesiunile de antrenament în concordanță cu nivelul tău de pregătire și în concordanță cu echipamentele tale preferate. Utilizatorii au de asemenea opțiunea de a-și monitoriza progresul prin menținerea de recorduri.
Disciplinele ce pot fi găsite în aplicație includ întindere, alergat, forță și yoga.