Cheagurile de sânge, o complicaţie care poate duce la decesul bolnavilor de COVID-19 în stare moderată sau severă

Mai mulţi medici din spitalele americane au sesizat în ultima perioadă că anumiţi bolnavi de COVID-19, în special cei cu forme moderate sau severe, dezvoltă cheaguri de sânge la nivelul membrelor inferioare, chiar şi atunci când li se administrează anticoagulante, ceea ce poate creşte semnificativ riscul de deces prin infarct, embolism pulmonar sau accident vascular cerebral.

Observaţia medicilor se bazează pe examenul pulmonar necroptic şi pe faptul că tubul de ventilaţie artificială se înfundă adesea cu cheaguri de sânge. Din acest motiv, anumite spitale au luat decizia de a introduce în schema terapeutică împotriva COVID-19 şi anticoagulante, pentru a preveni riscul de formare a cheagurilor de sânge şi, implicit, pe cel de afecţiuni severe, potenţial fatale.

Având în vedere că maladia COVID-19 este una de tip respirator, era de aşteptat ca efectele negative să fie observate doar la nivelul plămânilor, nu şi în sânge. Medicii nu cunosc încă mecanismul prin care este favorizată dezvoltarea cheagurilor de sânge în cazul bolnavilor COVID-19 în stare gravă, dar intuiesc că poate fi vorba despre răspunsul inflamator exagerat al pacientului, care duce la un dezechilibru al factorilor de coagulare.

Recomandări

Prof. dr. Deepak Chopra: „Ne confruntăm cu 3 pandemii, nu doar cu una”

Singura populaţie din Europa care ar putea fi imună la noul virus. Ce au descoperit cercetătorii

Dr. Gabriel Tatu, medic cardiolog: „Nu vă apucaţi să luaţi anticoagulante în ideea de a nu vă îmbolnăvi de COVID-19!”

Doctorul Gabriel Tatu, medic primar cardiologie şi medicină internă, a atras atenţia într-o postare pe Facebook că această complicaţie a COVID-19 poate fi, de fapt, cauzată de multe alte probleme de sănătate, precum bolile renale cronice, boala pulmonară obstructivă cronică, cancer, insuficienţă cardiacă, diabet, hipertensiune sau orice altă afecţiune care presupune stat la pat pe o perioadă îndelungată.

De asemenea, menţionează medicul, coagularea intravasculară diseminată este o complicaţie a COVID-19, nu cauza bolii, care poate apărea la un număr redus de pacienţi, respectiv la cei cu evoluţie foarte severă a bolii.

„Administrarea de anticoagulante la toţi pacienţii COVID-19, deci inclusiv la cei asimptomatici sau la cei cu forme uşoare, care se mobilizează, nu stau la pat, nu au factori de risc pentru tromboze sau boli asociate, nu este susţinută de nicio dovadă ştiinţifică. Cu atât mai puţin administrarea de anticoagulante pentru prevenirea COVID-19.

Mesajul este: Nu vă apucaţi să luaţi anticoagulante în ideea de a nu vă îmbolnăvi de COVID-19 sau de a vă vindeca, în cazul în care sunteţi deja infectaţi!

Decizia de a administra anticoagulante (nu numai la pacienţii COVID-19, dar şi la pacienţii cu alte boli ajunşi în Terapie Intensivă) se ia în funcţie de raportul dintre riscul de a face tromboze şi riscul de a provoca hemoragii prin administrarea de anticoagulante (calcul care se face pe mai multe criterii clinice, de laborator, de asocieri medicamentoase etc.)”, a scris dr. Tatu.

Dr. Mihaela Andreescu, medic hematolog: „E important ca tratamentul să fie început cât mai repede”

Pe de altă parte, dr. Mihaela Andreescu, medic primar hematolog şi cercetător ştiinţific în cadrul Spitalului Clinic Colentina, spune că ar trebui introdusă în protocoalele de terapie COVID-19 şi anticoagularea, uneori cu doze mai mari decât în cazurile standard, atunci când statusul pacientului şi comorbidităţile permit acest lucru: 

„Legat de abordarea terapeutică, eu cred că pe lângă studiile pro şi contra diferitele medicamente care se utilizează în prezent în terapia COViD-19, un lucru devine tot mai clar – e important ca tratamentul să fie început, cred eu, cât mai repede, până nu se ajunge într-un punct în care mecanismele compensatorii ale organismului sunt depăşite şi, în acelaşi timp, să nu uităm că este foarte important să avem în vedere interacţiunile medicamentoase şi potenţialele efecte adverse ale acestor medicamente.

Să luăm pe rând categoriile de pacienţi aflaţi la risc din punctul meu de vedere:

• Pacienţii vârstnici, cu comorbidităţi, cu multiple terapii pentru afecţiunile pe care le au deja. Aici trebuie să avem grijă şi la interacţiunile medicamentoase care pot apărea, la dezechilibrarea comorbidităţilor, în paralel cu terapia COVID-19.
• Pacienţii cu status procoagulant aflaţi la risc (pacientul cu obezitate, fumătorul, diabeticul), nu numai pacienţii cu sindrom antifosfolipidic sau diferite forme de trombofilie ereditară cu risc crescut. E foarte important să nu uităm aici de pacienţii cu deficit de antitrombină III care nu răspund corespunzător la tratamentul anticoagulant cu LMWH şi care trebuie monitorizaţi şi reevaluaţi corespunzător.
• Pacienţii cu un anumit haplotip HLA care sunt predispuşi la a face forme severe de furtună citokinică şi care cel mai probabil vor avea un beneficiu crescut din tratamentul cu agenţi imunomodulatori, precum anti-IL6 sau anti-TNF.

Ceea ce ne transmit colegii din SUA este că, pe lângă cocktailul de antivirale, existent deja în protocoalele din România, terapiile aprobate şi aflate deja în protocoalele naţionale (hidroxiclorochină cu sau fără azitromicină, inhibitorii de IL-6), să folosim medicamente care să asigure stabilizarea endotelială, medicamente antiaterosclerotice, precum statine, pentoxifilină, iar în grupele de risc crescut şi atunci când nu există contrandicaţii – aspirină în doză antiagregantă, nu antiinflamatoare (75mg/zi) sau mai degrabă clopidogrel şi vitamina C.

De asemenea, de introdus în protocoalele de terapie anticoagularea, uneori cu doze mai mari de anticoagulant decât anticoagularea standard (rămâne de studiat mai departe ce doze sunt optime), atunci când statusul pacientului şi comorbidităţile o permit.

Este esenţial de precizat că timpul este cel mai important şi cu cât tratăm cazurile selectate mai devreme cu atât putem preveni o evoluţie spre o formă mai severă.”