Consumat în cantități moderate, vinul aduce o mulțime de beneficii corpului uman, printre care îmbunătățirea sistemului circulator, combaterea stresului oxidativ, îmbunătățirea calității somnului sau reducerea riscului de apariție a mai multor tipuri de cancer. Însă, ultimele cercetări din domeniu relevă un nou posibil beneficiu legat de consumul de vin și anume scăderea riscului de dezvoltare a cataractei.
Un studiu realizat de Moorfields Eye Hospital NHS Foundation Trust și University College London, efectuat pe 490.000 de mii de voluntari, arată că persoanele care consumă vin în cantități mici până la medii sunt mai puțin predispuse să dezvolte cataractă decât persoanele care nu consumă alcool sau decât cele care preferă alte băuturi alcoolice.
„Dezvoltarea cataractei se poate datora deteriorării treptate cauzate de stresul oxidativ în timpul îmbătrânirii. Faptul că descoperirile noastre au fost deosebit de evidente la consumatorii de vin poate sugera un rol protector al antioxidanților polifenolici,” a explicat Sharon Chua, unul dintre autorii studiului.
Chiar dacă vorbim despre cel mai amplu studiu realizat până în momentul de față pe acest subiect, autorii acestuia atrag atenția că este nevoie de noi cercetări care să susțină premisele înaintate, până să putem trage o concluzie sigură.
Prin consum moderat, autorii studiului se referă la consumarea a maxim 6.5 pahare de vin pe săptămână. Persoanele care au depășit această limită au avut un risc cu 6% mai mare de intervenție chirurgicală de cataractă, comparativ cu persoanele care au consumat vin în cantități mici sau moderate.
„Cataracta apare atunci când lentila naturală din ochi își pierde transparența. Printre cele mai des întâlnite simptome ale cataractei se numără vederea încețoșată, dificultăți de vedere noaptea, halouri în jurul surselor de lumină sau o percepție palidă a culorilor.
Chiar dacă, la prima vedere, operarea ochiului poate părea o intervenție periculoasă sau, cel puțin, anevoioasă, în realitate, operația de cataractă este una extrem de frecventă și care nu durează mai mult de 30 de minute, realizându-se în ambulator, cu anestezie locală.
În peste 95% dintre situații, după operație se obține îmbunătățirea semnificativă a vederii, însă calitatea acesteia depinde și de starea anterioară de sănătate a corneei, retinei și a nervului optic”, explică Dr. Monica Apostolescu, medic specialist oftalmolog.