Copilul meu are alergie, ce fac? Top 5 alergii ce îi pot afecta pe copii

Problemele legate de alergii par să fie existe doar în anumite familii, ceea ce duce la concluzia că ar putea exista o anumită predispoziţie genetică pentru bolile alergice. Dacă părinţii suferă de o anumită alergie, sunt şanse foarte mari ca şi copiii să devină alergici, pentru că vin ȋn contact cu diferitele substanţe din mediul lor ȋnconjurător.

Alergenele sunt, de altfel, ȋn marea majoritate a cazurilor,  nişte lucruri banale cu care copiii vin ȋn contact prin intermediul pielii care le protejează corpul, aerului pe care îl respiră, alimentelor pe care le consumă, dar medicamentelor ce le sunt administrate ȋn diverse ocazii,  cu scopul de a-i vindeca de anumite maladii.

„Atunci când veţi fi antrenaţi ȋn diverse discuţii despre alergiile copiilor, veţi auzi pomenindu-se despre aşa numitul marş atopic, noţiune prin care specialiştii  ȋncearcă să redea, ȋntr-un mod  metaforic, secvenţele de  derulare temporară a diverselor boli alergice. Evoluţia lor, aproape simbiotică, are ca punct de plecare, de la vârste foarte mici, o dermatită atopică, în condiţiile ȋn care rapid i se pot alătura alergiile alimentare, pentru ca, ulterior, pe măsura ce copilul mai creşte, entităţile  principale ale marşului să devină rinita alergică şi astmul’’, spune alergologul Adriana Nicolae pentru CSID.

Recomandări

Alergiile au devenit, în ultimii ani, tot mai agresive. Cum le ţinem sub control?

Alergia la vopseaua de păr: cauze, simptome şi tratament

Dermatita atopică

Prima afecţiune alergică, care este şi  cea mai cunoscută boală cronică de piele a copilăriei, este dermatita atopică. Primele semne ale bolii pot apărea din primele săptămâni, dar în general se manifestă începând cu a treia lună de viaţă a micuţilor. ,,Pe suprafaţa pielii copiilor apar anumite zone mai uscate. Ca răspuns la uscăciunea pielii, vor începe să se scarpine şi vor dezvolta rapid  o erupţie roşiatică la nivelul obrajilor, pe gât, trunchi , pe zonele rotunjite ale mâinilor şi picioarelor, în zona coatelor şi genunchilor.

Din cauza mâncărimii vor fi iritaţi, agitaţi, vor plânge mult şi vor avea grave probleme cu somnul. Mulţi dintre ei vor avea mai multe colici, pot vărsa sau pot avea scaune diareice, cu mucus şi chiar cu sânge, care au legatură cu diversele alergii alimentare pe care le pot dezvolta pe parcurs. Adeseori , acele zone în care pielea este intens scărpinată se suprainfectează şi se acoperă cu cruste, iar acestea capătă un aspect gălbui’’, adaugă specialistul.

Diagnosticul de dermatită atopică este unul simptomatic şi este centrat doar pe mâncărimea pielii, pe uscăciunea ei. Nu necesită foarte multe investigaţii alergologice decât atunci când se prezintă într-o formă clinică severă. Testările alergologice cutanate sau determinările serologice vor fi orientate după istoricul clinic al copilului, vor fi adaptate vârstei acestuia şi vor fi strict corelate cu manifestările lui.

„În cazul ȋn care copilul a fost diagnosticat cu dermatită atopică, nu trebuie să uitaţi  că veţi avea de-a face cu o boală extrem de capricioasă, care poate avea multiple recăderi, iar cauzele acestora, de multe ori, sunt foarte greu de identificat. De asemenea, trebuie să luaţi ȋn calcul şi faptul că micuţul are şanse mari să se înscrie în marşul atopiei, care îl va expune pe parcursul vieţii sale si la diverse alte provocări, începînd  cu alergiile alimentare şi continuând cu rinita alergică sau astmul alergic’’, adaugă Adriana Nicolae.

Există şi veşti bune. Inflamaţia alergică a pielii aparută din primele luni de viaţă are tendinţa să se autolimiteze undeva în jurul vârstei de 2 sau 3 ani, spre deosebire de acele  forme de dermatită care apar mai târziu şi care pot persista şi la vârsta adultă. ,,Oricum, un procent covârşitor din cazurile de dermatită atopică  se pot  vindeca spontan, lucru care nu este valabil şi pentru celelalte boli alergice. Excepţie fac totuşi doar anumite forme de alergii alimentare, ȋn special la lapte, ou sau gluten, care dispar pe masură ce copilul creşte şi dezvoltă toleranţă faţă de acele alimente’’, mai spune alergologul Adriana Nicolae.

Deşi cauza dermatitei atopice este una genetică, legată de proasta calitate a stratului superficial al pielii, ea poate fi declanşată şi ȋntreţinută de contactul cu diverşi alţi factori, cum sunt: praful de casă, polenurile, mucegaiurile sau părul animalelor de companie, care sunt alergene respiratorii, respectiv laptele de vacă, ouăle, arahidele sau alunele, cerealele sau peştele, ca alergene alimentare, dar şi spălatul excesiv , utilizand diverse produse cosmetice nepotrivite, precum şi poluarea, fumul de tigară, variaţiile mari de temperatură sau umiditate, ca factori iritativi.

Trebuie să ţineţi cont că 1 din 3 copii cu dermatită atopică severă poate dezvolta alergii alimentare şi peste jumătate dintre ei pot avea mai târziu rinită sau astm alergic.

„Tratamentul dermatitei atopice nu poate fi decât unul complex care, desigur, va fi centrat pe ideea de hidratare permanentă, deci emoliere şi lipsă de agresiune suplimentară a pielii, care este una hiper-reactivă.

În completarea acestora, puteţi veni, ȋn fazele acute ale bolii şi cu  diverse preparate medicamentoase de tipul corticosteroizilor sau imunomodulatoarelor,  administrate de regulă local şi care sunt absolut  necesare atunci când inflamaţia pielii nu mai poate fi controlată prin emoliere’’, susţine specialistul.

Deşi planul de tratament va respecta nişte principii obligatorii, va fi totdeauna personalizat. Se vor lua în calcul alergiile care pot impune măsuri speciale de prevenţie şi tratament, dar şi posibilele infecţii microbiene sau virale care îi pot complica evoluţia. Veţi porni ȋn lupta ȋmpotriva dermatitei atopice cu ideea că aceasta nu joacă cinstit, nu respectă regulile, nu are o evoluţie logică şi că acele remedii care au funcţionat perfect o perioadă pot deveni ineficiente pentru controlul bolii.

Alergiile alimentare

Alergiile alimentare, a doua categorie mare de boli alergice ale copiilor, apar când sistemul lor imunitar începe să respingă diversele proteine alimentare, considerându-le periculoase. Nu acelaşi lucru se întâmplă când micuţii au o intoleranţă alimentară. Aceasta din urma îi poate face să se simtă rău, pentru că nu pot digera complet un aliment, dar nu le pune viaţa în pericol, aşa cum o poate face o alergie alimentară severă.

„În ultimii ani a crecut îngrijorător numărul alergiilor alimentare ȋn rândul copiilor. Cu toate acestea, există o diferenţă statistică destul de mare ȋntre alergiile care sunt declarate de părinţi şi cele care ulterior vor fi şi confirmate prin investigaţii alergologice. Se pot utiliza pentru diagnosticarea cât mai precisă, atât determinările ale anticorpilor de tip IgE -uri specifice faţă de alergene sau anumite componente moleculare provenite din sursele alergenice, adică  testările serologice şi de alergologie moleculară, dar şi testările cutanate clasice şi mai ales testele de provocare cu alimentele incriminate’’, adaugă Dr. Adriana Nicolae, de la clinica Medicum.

Se cunosc peste 170 de alimente care pot declanşa alergii alimentare. Dintre aceste, în Europa, doar 14 categorii de alimente sunt considerate periculoase:

• Cerealele care conţin gluten (grâu,secară,orz,ovăz,hibride)
• Laptele
• Arahidele
• Nucile(migdale,alune,nuci,caju,nuci pecan,nuci braziliene, nuci de macadamia, nuci de Queensland, fistic)
• Dioxidul de sulf şi sulfiţii
• Muştarul
• Ţelina
• Ouăle
• Seminţele de susan
• Soia
• Lupinul
• Crustaceele(crabi,homari,raci, creveţi)
• Peştele
• Moluştele(midii,stridii,calamari, caracatiţă)

Există, de altfel, şi multe altele, care, deşi nu se regăsesc pe acestă listă neagră, pot declanşa diverse tipuri de alergii alimentare şi aici putem aminti kiwi, tomatele, piersicile, citricele sau diferite condimente.

Când un copil a dezvoltat o alergie alimentară, contactul cu acel alergen ȋi poate declanşa o varietate de simptome. Unele apar din partea aparatului digestiv ca:

• varsături 
• scaune diareice, cu mucus sau chiar cu sânge
• constipaţie cronică
• crampe abdominale, altele sunt manifestări cutanate cu erupţii urticariene sau de tip dermatită
• edeme ȋn diverse zone ale corpului, dar care pot avea uneori şi o localizare de mare gravitate, cum este edemul de limbă, de glotă. 
• manifestări respiratorii, care pornesc de la strănuturi repetate cu secreţii nazale abundente sau persitenţa nasului ȋnfundat, la mâncărimi de nas, ochi şi lăcrimare, până la tuse seacă, şuierătoare şi respiraţie dificilă.

Nevoile copiilor diagnosticaţi cu alergie

„Punctul culminant al unei alergii alimentare poate fi asocierea unui şoc anafilactic. Primul pas pe care trebuie să-l facă cineva care este alergic este să nu mănânce alimentul respectiv! Pare simplu, dar în realitate poate să fie o adevărată provocare!

Reţineţi că cele 14 alergene alimentare sunt reglementate prin lege şi ar trebui să fie trecute obligatoriu pe toate etichetele produselor alimentare, chiar şi cu menţiunea „ pot conţine urme”! Nu uitaţi că şi o cantitate mică de alergen îi poate cauza copilului alergic o reacţie severă, punându-i viaţa în pericol!”, susţine alergologul Adriana Nicolae.

Contează şi prepararea termică a alimentelor, pentru că unele îşi potenţează alergenicitatea după expunerea la căldură. Toate aceste amănunte sunt foarte valoroase pentru o familie care are un copil cu alergii alimentare, dar şi pentru toţi cei care se vor ocupa de ȋngrijirea lui. O reacţie alergică se poate produce şi în urma unui contact alergenic accidental, când alergenul este trecut neintenţionat de la un aliment la altul. Pentru a evita astfel de situaţii, trebuie respectate anumite reguli stricte de părinţi şi copii, rude, prieteni, educatori, antrenori de sport, bucătari sau bone.

„Ai un copil cu alergii alimentare, vei avea grijă ca micuţul tău să poarte o brăţară de atenţionare, vei avea ȋn permanenţă cu tine o trusă de urgenţă care va conţine obligatoriu autoinjectorul cu adrenalină. De asemenea, vei cunoaşte şi vei respecta ȋntocmai planul de acţiune ȋn caz de şoc anafilactic.

Iţi vei stabili o reţea de intervenţie pentru situaţiile de urgenţă ȋn care vei include diverse categorii de  persoane care vor fi instruite să respecte strict regulile de prevenţie şi tratament, vor cunoaşte planul de acţiune pentru anafilaxie şi vor solicita ȋn cel mai scurt timp ajutor calificat atunci când se află ȋn preajma copilului’’, mai spune medicul alergolog Adriana Nicolae.

Copiii alergici au reale nevoi speciale şi nu trebuie să mai fie excluşi, ci dimpotrivă, trebuie să fie ajutaţi şi perfect integraţi ȋn programele curiculare, extracuriculare, sportive sau de divertisment.

Urticaria

O altă formă de manifestarea a alergiilor este urticaria sau acea erupţie care apare pe pielea copilului ca şi când s-ar fi urzicat sau a fost înţepat de ţânţari. De multe ori, apariţia ei este de sine stătătoare sau este însoţită de edeme, respectiv diverse umflături, cel mai frecvent localizate la nivelul feţei, buzelor, limbii şi, ȋn cazuri foarte grave, se poate să apară şi edem glotic, care reprezintă o urgenţă medicală. Alteori, urticaria ȋnsoţeşte alte semne şi simptome, fie că ele sunt digestive sau respiratorii, cardiovasculare sau neurologice, care pot să apară şi  ȋn diverse combinaţii, constituindu-se, adesea, ȋn cea mai severă formă de manifestare a alergiilor, adică anafilaxia sau şocul anafilactic.

Cauzele care pot declanşa apariţia unei erupţii urticariene sunt fie alergiile alimentare, fie medicamente sau ȋnţepăturile insectelor, dar şi altele care nu au o legătură directă cu reacţiile alergice, ca infecţiile sau parazitozele. În consecinţă, investigaţiile necesare pot acoperi, uneori, ȋntrega sferă a factorilor declanşatori.

Tabloul unei erupţii urticariene la copil poate fi unul banal, când erupţia se autolimitează, chiar şi fără tratament, dar, alteori poate fi extrem de grav, poate necesita un necesar mare de medicaţie şi impune spitalizarea micuţului.

Rinitele

A patra categorie de boli alergice ale copiilor sunt rinitele. Ele reprezintă un segment  de alergii foarte bine reprezentat la vârste puţin mai mari, dar sunt ȋntâlnite relativ frecvent şi la micuţi. „Sunt cauzate de contactul cu acei duşmani invizibili, prezenţi peste tot în aerul pe care-l respiră, fie că sunt acarienii din praful de casă, polenurile , sporii de mucegaiuri sau alergenii din saliva animalelor de companie.

Strănuturile repetate, „salutul” lor  alergic explicat prin nevoia permanentă de scărpinare a nasului curgător sau veşnic ȋnfundat, cearcănele adânci, ochii ȋnroşiţi şi lăcrimarea, apar ori de câte ori  s-au jucat ȋn parc, au mers la bazinul de inot, s-au jucat cu jucăriile din pluş sau au mângâiat animalul preferat. Pe lângă istoricul extrem de sugestiv, sunt absolut necesare şi testele alergologice, care să confirme sensibilizarea alergică a micuţilor, mai ales că pot fi atât de utile ȋn instituirea unor tratamente specifice de desensibilizare, singurele, de altfel, care pot influenţa, pe termen lung evoluţia alergiilor lor respiratorii’’, precizează Adriana Nicolae.

Astmul alergic

Copiii care au dezvoltat alergii respiratorii au un necesar foarte mare de medicamente antialergice şi antiinflamatoare şi mulţi sunt familiarizaţi cu aparatele de aerosoli , dar şi cu intervenţiile medicale mai puţin plăcute, care se pot datora apariţiei diverselor complicaţii, ca otite, sinuzite sau bronşite.

Când vorbim despre rinitele alergice şi complicaţiile lor, trebuie să luăm în calcul şi astmul alergic. Dacă ai un copil care tuşeşte foarte des, se trezeşte noaptea din somn şi nu poate respira, are adeseori o respiraţie şuierătoare când aleargă, râde sau plânge, trebuie să verifici printr-un consult medical de specialitate dacă nu are o astfel de problemă.

„Dacă are istoric de rinită alergică sau de alte complicaţii din sfera aparatului respirator, este cu atât mai sugestiv că ar fi putut dezvolta şi astm alergic. Pe lângă testările alergologice care ar putea să te ȋndrume ȋn evitarea contactului cu alergenele respiratorii care ȋi declanşeaza simptomele micuţului, se pot face, ȋn funcţie de vârsta lui, testări ale funcţiei respiratorii, prin spirometrii sau determinări ale unor markeri de inflamaţie bronşică din aerul expirat sau din sânge’’, susţine specialistul.

Tratametul astmului este, în majoritatea cazurilor, unul inhalator. „Există medicamente care se utilizează intermitent, adică exclusiv ȋn timpul unei crize pentru că au rolul de a dilata căile respiratorii şi unul antiinflamator, care poate să dureze un timp ȋndelungat. Ca şi ȋn cazul dermatitei atopice, vorbim şi ȋn astmul alergic despre o boală capricioasă, care poate avea perioade foarte bune, de control total, pentru ca, brusc, să apară o exacerbare. De aceea, trebuie să cunoaşteţi foarte bine planul de acţiune şi  să interveniţi prompt utilizând foarte corect cele două categorii de medicamente’’, adaugă medicul Adriana Nicolae.

De asemenea, copilul alergic poate ridica probleme speciale de ȋngrijire la gradiniţă sau ȋn timpul activităţilor sportive. Copiii cu astm alergic trebuie ȋncurajaţi să meargă ȋn drumeţii, să facă sport şi chiar să participe la diverse competiţii. Deşi necesită o atenţie deosebită, nu trebuie marginalizaţi, ci dimpotrivă, ajutaţi să se integreze ȋn colectivitate! Toţi cei care au în grijă aceşti copii, fie că sunt educatori sau antrenori, trebuie să cunoască planul de acţiune pentru tratament şi să intervină prompt ȋn timpul unei crize.

Trebuie să explice şi celorlalţi copii eventualele situaţii de urgenţa care pot apărea, astfel ȋncât să le recunoască şi să le reclame in timp util, pentru a sări ȋn ajutorul colegilor care au probleme alergice. Copiii noştri trebuie educaţi să nu ȋşi părăsească niciodată prietenii alergici!