COVID-19 și afecțiunile pielii: mituri demontate de dermatolog

Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, demonteză cele mai comune mituri despre legătura dintre afecțiunile pielii și COVID-19.
  • Publicat:
  • Actualizat:
COVID-19 și afecțiunile pielii: mituri demontate de dermatolog
COVID-19 și afecțiunile pielii: mituri demontate de dermatolog

Este sigur să merg acum la dermatolog? Iritațiile pielii sunt simptome de Covid-19? E adevarat că soarele distruge noul coronavirus? Poate Covid 19 să provoace căderea părului? Poate masca de protecție să îmi accentueze acneea? La toate aceste întrebări medicul dermatolog are răspunsul corect.

Soarele distruge SARS-CoV-2?

Expunerea la soare sau folosirea solarelor artificiale duc la pete pe piele, formațiuni pre-canceroase și chiar cancer de piele. Nu există nicio dovadă care să indice că soarele omoară noul coronavirus. Niciuna științifică, cel putin.

Soarele emite mai multe tipuri de raze:

UVA și UVB – sunt cele care ajung pe suprafața pământului și care produc arsurile solare, pielea bronzată, îmbătrânirea prematură a pielii și cancerul de piele (inclusiv melanomul, cel mai agresiv).

UVC – sunt cele care nu ajung pe Terra pentru că sunt blocate de atmosfera terestră. Acestea distrug orice formă de viață, inclusiv coronavirusul. Pentru că sunt atât de puternice, oamenii au construit lămpi cu astfel de raze care să dezinfecteze încăperile din spitale și echipamentele medicale. Dar oamenii trebuie să stea afară atunci când aceste raze sunt în acțiune.

Așadar, în vreme ce soarele nu ne scapă de coronavirus, mai degrabă ne expune la el. Parcurile, piețele urbane, toate sunt zone aglomerate în care, chiar dacă vă bucurați de soare, aveți șanse mult mai mari să intrați în contact cu aglomerații de oameni și, deci, șanse mai mari să vă infectați”, Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog.

Iritațiile pielii sunt simptome de Covid 19?

Copiii fac deseori iritații ale pielii. Este dificil să ne dăm seama ce le cauzează. Iar acum trebuie să adăugăm un nou motiv posibil – Covid 19. Până acum s-a observat că infectarea cu Sars Cov2 la copii are simptomatologie mai ușoară. Pentru unii copii, o iritație a pielii ar putea fi singurul simptom de Covid 19”, Dr. Mihaela Leventer.

Iată cum ar trebui să arate aceste iritații:

  • Degete de la mâini sau picioare roșii sau vineții
  • Degete de la maini sau picioare umflate
  • Degete de la maini sau picioare care prezintă o cantitate mică de puroi

Această iritație pornește cu înroșirea zonei și continuă prin a schimba nuanța în vinețiu. Medicul dermatolog spune că acest tip de manifestare a bolii nu este îngrijorător dar, când copilul prezintă și alte simptome, precum tuse sau febră, trebuie contactat imediat medicul.

Poate Covid 19 să provoace căderea părului?

Dacă este ceva ce am învățat de la această pandemie este să ne așteptăm la efecte neașteptate. Unul dintre efectele recuperării post Covid 19 este căderea părului și iată de ce.

Febra este unul dintre cele mai frecvente simptome ale infecției cu Sars Cov2. Iar studiile arată că la câteva luni după ce au experimentat febră mare, multe persoane suferă de pierderea părului. Este important de știut însă că ceea ce experimentează este, de fapt, regenerarea părului. Denumirea medicală a acestei manifestări este telogen effluvium și are loc atunci când se regenerează mai multe fire de păr într-o perioadă relativ scurtă de timp, fenomen care poate fi grăbit de o boală sau de febră. Acest proces durează de la 6 la 9 luni. După acest interval, părul începe iar să arate normal.

Poate masca de protectie să accentueze acneea?

Măștile de protecție joacă un rol vital în lupta cu noul coronavirus. Sub nicio formă nu trebuie să renunțăm la ele. De aceea este important să știți cum puteți gestiona anumite probleme ale pielii pe care acestea le pot produce, fie că este vorba despre acnee, iritații, prurit sau descuamarea pielii”, Dr. Mihaela Leventer.

  • Curățați și hidratați fața zilnic. O piele uscată este mai sensibilă și are tendința să fie mai ușor incomodată de factori externi. Dermatologul recomandă să hidratăm fața imediat după ce a fost spălată. Dintre ingredientele pe care ar trebui să le conțină o bună cremă hidratantă se numără: ceramide, acid hialuronic, dimeticonă.
  • Protejati buzele cu balsam. Acesta nu ar trebui să lipsească din rutina după curățarea feței, înainte de a vă pune masca de protecție, înainte de culcare.
  • Folosiți mai puțin sau deloc machiaj atunci când purtați masca de protecție. Sub ea, produsele de machiaj tind să vă astupe porii. Dacă trebuie să folosiți machiaj, aplicați doar produse non-comedogenice.
  • Evitați folosirea unor produse de îngrijire noi în această perioadă. Masca poate face piele mai sensibilă așa că, pentru a evita efecte cu care nu sunteți obișnuiți, evitați mai degrabă produsele noi și pe cele dure cum ar fi cele de exfoliere chimică. Mai ales dacă acum plănuiți să le folosiți pentru prima dată.
  • Urmăriți-vă pielea și evitați produsele care o irită în combinație cu masca. Dintre acestea, dermatologul avertizează mai ales în privința produselor cu: acid salicilic, retinoid, aftershave.
  • Purtați masca potrivită. Adică una care: are măsură corectă (trebuie să acopere perfect nasul, bărbia și lateralele feței), are măcar două straturi de material, este dintr-un material moale, natural, cum ar fi bumbacul.
  • Luați pauze de 15 minute la fiecare 4 ore. Desigur, faceti acest lucru în deplină siguranță și numai după ce v-ați spălat pe mâini. Locuri sigure în care puteți scoate masca sunt: în aer liber, undeva unde puteți păstra o distanță de minim 2-3 metri față de celelalte persoane, în mașina proprie când sunteți singuri, acasă.
  • Spălați măștile refolosibile. Fie în mașina de spălat sau manual, numai asigurați-vă că urmați instrucțiunile de pe etichetă, folosiți apă fierbinte și un detergent hipo-alergenic. Dacă își pierde forma inițială după spălare, nu vă mai protejează la fel de bine.
  • Continuați tratamentul dat de dermatolog. Dacă suferiți de o afecțiune de piele cum ar fi acneea sau rozaceea, este cu atât mai important să nu întrerupeți tratamentul. Este ceea ce va păstra situația sub control.

Este sigur să merg acum la dermatolog?

Siguranța pacienților rămâne prioritatea numărul unu a tuturor dermatologilor. De aceea au instaurat o serie de măsuri speciale care să protejeze atât personalul medical cât și pacienții în această perioadă.

În primul rând, există întotdeauna opțiunea teledermatologiei. Apoi, în ziua programării la clinica dermatologică, respectați măsurile de siguranță – distanțarea socială din sala de așteptare, completarea informațiilor legate de triaj, anunțarea personalului medical și reprogramarea consultației dacă aveți simptome precum tuse, febră, diaree sau respirație îngreunată.

Cabinetele medicale sunt pregătite cu măsuri speciale de siguranță.

Urmărește CSID.ro pe Google News