Cum arată în realitate cancerul de piele. Primele semne par inofensive, pot fi ușor de ignorat

Anumite leziuni de pe piele pot părea lipsite de importanță pentru pacient, însă pentru medic pot însemna un cancer cutanat sau precursorul acestuia.

Dacă termenul de „cancer” este perceput de cei mai mulți dintre noi ca unul cu implicații majore, când vorbim de cancerul de piele, acesta este cu atât mai periculos cu cât poate lua forme în aparență inofensive: mici semne, bubițe sau alunițe care pot fi trecute ușor cu vederea de o persoană care nu știe să recunoască primele semne.

Aflăm cum arată în realitate cancerul de piele de la Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog și fondatoarea Societății Române de Medicină Estetică și Dermatologie Cosmetică și Chirurgicală.

Carcinom bazocelular

Carcinomul bazocelular este cel mai frecvent tip de cancer de piele și apare de obicei pe zonele expuse la soare, cum ar fi fața și gâtul. Poate avea un aspect variabil, dar în general se prezintă ca o pată sau o umflătură perlată, translucidă sau cu o margine lucioasă.

Poate sângera ușor și se poate dezvolta o crustă în centrul leziunii.

Credit foto: Dr. Leventer Centre

Carcinom spinocelular

Carcinomul spinocelular se dezvoltă în celulele scuamoase ale pielii. Se poate forma ca o leziune scuamoasă sau ca un nodul roșu dur, care se poate dezvolta ulterior într-o ulcerație deschisă.

Carcinomul spinocelular apare adesea pe zonele expuse la soare, cum ar fi fața, urechile, buzele și spatele mâinilor.

Citește și: Ce se întâmplă dacă rupi sau tai o aluniță acasă. Poți face cancer?

Credit foto: Dr. Leventer Centre

Melanom

Melanomul este cel mai agresiv tip de cancer de piele și poate apărea în orice parte a corpului, inclusiv în zonele care nu sunt expuse la soare.

Caracteristica distinctivă a melanomului este schimbarea unei alunițe existente sau apariția unei noi alunițe care prezintă asimetrie, margini neregulate, culoare neuniformă (mai multe culori într-o aluniță) și diametru mai mare de 6 mm.

Melanomul poate avea o varietate de culori, cum ar fi maro, negru, roșu, albastru sau albicios.

Citește și: Simptome și terapii în melanomul malign

Credit foto: Dr. Leventer Centre

Carcinom cu celule Merkel

Carcinomul cu celule Merkel este un tip rar de cancer de piele care se dezvoltă în celulele responsabile pentru detectarea atingerii.

Carcinomul cu celule Merkel apare adesea sub formă de o pată roșie, roz sau violacee la nivelul pielii, care poate fi netedă sau ridicată. Este comun în zonele expuse la soare, cum ar fi fața, gâtul și brațele.

Citește și: Semnul „tăcut” de pe unghii care îți arată dacă ai cancer

Cancere de piele rare

Alte tipuri de cancer de piele, mai rare, pot fi dermatofibrosarcoma protuberans, angiosarcomul cutanat și limfomul cutanat. Acestea pot avea aspecte variabile și pot apărea în diferite zone ale corpului.

De exemplu, am avut un pacient cu un melanom amelanotic, o formă rară de cancer de piele. Pentru acesta leziunea era doar o pată discretă, ușor rozalie și albicioasă la nivelul antebrațului. Ușor de ignorat pentru oricine, uneori chiar și pentru un dermatolog!

Citește și: Alunițe suspecte – 8 semne că trebuie să ajungi neapărat la medic pentru o examinare

Depistate devreme, cancerele de piele au șanse mari de vindecare

Cea mai eficientă armă împotriva afecțiunilor de orice fel este prevenția! Acest lucru înseamnă în primul rând mersul la un control periodic.

În general, cu cât sunt detectate mai devreme afecțiunile pielii de orice fel, dar mai ales cancerul de piele, cu atât sunt mai mari șansele de vindecare și tratament.

Prin urmare, efectuarea unui control anual al pielii poate ajuta la detectarea cancerului de piele în stadiile incipiente și poate fi crucială pentru prevenirea complicațiilor, a intervențiilor chirurgicale de mare amploare sau chiar a decesului.

Ideal ar fi ca pacientul să vină la control chiar și atunci când nu prezintă leziuni vizibile la nivelul pielii! În acest mod medicul stabilește profilul pacientului, încadrează pielea pacientului într-unul dintre cele 5 fototipuri, fotografiază pielea și alunițele active, semnalează orice alte probleme de piele observate și, poate cel mai important, educă activ pacientul cu privire la riscul de apariție a unei afecțiuni cutanate și propune o strategie de screening și de îngrijire a pielii pentru anii ce vor urma.

Citește și: Ce riscă românii care se expun necugetat la soare. Interviu cu dr. Mihaela Leventer

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Mihaela Leventer - Medic primar dermatolog
Dr. Mihaela Leventer este unul dintre cei mai cunoscuți dermatologi din țara noastră, având peste 5.000 de consultaţii, 2.000 de intervenții de dermatochirurgie, 10.000 de mici intervenţii și peste 300 de intervenţii de microchirurgie Mohs, anuale. Doctor în medicină din 2005, dr. Mihaela ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult