Pentru că în curând va începe sezonul „au înnebunit salcâmii”, cei care se ştiu cu problema numită „alergia de primăvară” se gândesc cu teamă la reacţiile alergice care îi vor pune la grea încercare. Lăcrimare, strănut, tuse, ochi roşii – toate acestea sunt patimile pe care trebuie să le îndure o persoană alergică la polen şi alţi alergeni specifici debutului primăverii.
Problema e că sezonul alergiilor se suprapune pandemiei de coronavirus. Aceste două fenomene ar putea crea confuzie, pentru că împărtăşesc unele simptome. Tusea, nasul înfundat, secreţiile nazale abundente sau durerile ori mâncărimile în gât sunt câteva dintre ele.
Mai mult decât atât, potrivit cercetărilor, persoanele cu astm sau alergii sunt mai sensibile şi predispuse la apariţia complicaţiilor cauzate de o eventuală infecţie cu noul coronavirus. De aceea este important să faci distincţia între alergia de primăvară şi COVID-19, dar şi să respecţi cu stricteţe normele de igienă.
„Da, poate fi destul de uşor de confundat alergia de primăvară cu o infecţie virală, aşa cum este cea cu noul coronavirus, însă există anumite semne care pot face diferenţa”, afirmă Sally Bailey, medic alergolog.
Una dintre principalele diferenţe este că, în cazul unei infecţii virale, picăturile de salivă eliminate prin tuse sau strănut pot infecta alte persoane aflate în proximitate. În schimb, la alergie nu se pune problema de aşa ceva, nu este o afecţiune contagioasă.
Alergiile apar pe fondul unei reacţii exagerate a sistemului imun, care nu recunoaşte anumiţi „duşmani”, cum este polenul, de exemplu.
Astfel, corpul încearcă să lupte cu alergenul respectiv prin eliberarea de histamină. Iar asta duce la apariţia simptomelor specifice:
Pe de altă parte, infecţia cu SARS-CoV-2 se manifestă prin dureri musculare, febră, dureri în gât şi rareori nas înfundat.
Din păcate, „încă suntem în sezonul răcelilor, aşa că este destul de greu de diferenţiat toate aceste afecţiuni, mai ales că febra şi tusea pot apărea în ambele situaţii”, adaugă medicul.
Aşadar, singura metodă confirmată de diagnostic pentru COVID-19 constă în efectuarea testului RT/PCR sau a testului rapid antigen. Reține însă că un test antigen pozitiv trebuie confirmat prin test RT/PCR, iar rezultatul negativ poate fi de multe ori fals-negativ, motiv pentru care e indicat să respecți în continuare măsurile de siguranță: igienă, distanță fizică și evitarea persoanelor care prezintă simptome ale infecției.