Cum evitaţi agravarea hemoroizilor în vacanţă

Drumurile lungi, cu ore întregi pe scaune incomode de maşină, tren, avion, „constipaţia călătorului” şi consumul de alcool pot agrava hemoroizii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum evitaţi agravarea hemoroizilor în vacanţă

Dr. Dan Andronesi, medic primar chirurg, explică, pe larg, care sunt cele mai mari greşeli pe care le fac pacienţii în concediile de vară, de ce se complică hemoroizii şi care sunt recomandările de care trebuie să ţinem cont.

„Persoanele care suferă de hemoroizi trebuie, în primul rând, să aibă grijă la drum. Orele lungi petrecute pe scaunul mijlocului de transport cu care călătoresc reprezintă un factor agravant. Când stăm mult în fund, sângele bălteşte în zonele joase, ceea ce afectează boala hemoroidală. Asociat cu obezitatea, se face o compresie la nivelul unor vasele importante, ceea ce duce la o stază în zona pelvină. Recomand pauzele din oră în oră, în care să ne ridicăm, să facem câţiva paşi, să ne punem sângele în mişcare. E foarte important pentru că ne modifică statica şi circulaţia venoasă”, explică expertul.

Odată ajunşi la destinaţie, mare atenţie la alimentaţie! „Constipaţia călătorului” este o problemă de care suferă mai bine de 80% din populaţia adultă. Apare din cauza schimbării mediului, a rutinei de acasă, a băii, din cauza meselor copioase, bogate în proteine şi grăsimi. În vacanţă, puţini mai sunt cei care mănâncă cereale integrale cu iaurt la micul dejun sau o salată uşoară seara, la cină. Iar amânarea nevoii de a merge la toaletă, din cauza programului imprevizibil, cu excursii sau ieşiri cu grupul de prieteni, favorizează de asemenea constipaţia.

„Scaunele tari zgârie mucoasa şi venele hemoroidale, apar complicaţii, cum ar fi dureri, fisuri anale, tromboze, sângerări, chiar prolaps rectal. Apoi, efortul de eliminare pune presiune suplimentară pe venele hemoroidale, care se dilată şi se inflamează. Constipaţia duce la complicaţii şi la avansarea hemoroizilor. Pentru a o preveni, recomand consumul de fibre. Ele stimulează peristatica şi ne ajută să avem un tranzit intestinal normal, un scaun normal. Fibrele se găsesc în fructe şi legume proaspete, în cereale integrale, în seminţe de in, tărâţe de psyllium etc.”, spune Dr. Andronesi.

Hidratarea şi hemoroizii

Tot pentru a preveni constipaţia e vitală hidratarea cu apă plată, ceaiuri din plante, supe şi sucuri proaspete de fructe. În vacanţele de vară, în călătoriile noastre sub soarele arzător, transpirăm, iar riscul de deshidratare e infinit mai mare decât în zilele obişnuite de la birou.

„Hidratarea e foarte importantă. Dacă nu bem suficient, o să avem o urină concentrată şi un scaun tare, pentru că organismul încearcă să recupereze apa de pe unde este, inclusiv din colon”, atrage atenţia medicul. Hidratare nu înseamnă şi cafeaua de dimineaţă sau paharele de bere ciocnite seara la terasă. Sunt tot lichide, însă acestea deshidratează. Mai mult decât atât, alcoolul, consumat cu mai multă relaxare în concediu, vine cu alte efecte negative asupra hemoroizilor. „Alcoolul agravează şi el hemoroizii, ştiut fiind faptul că produce vasodilataţie atât pe vasele de sânge, cât şi pe venele hemoroidale. Pacienţii observă şi relatează că după perioade în care consumă mai mult alcool, apar modificări şi complicaţii la nivelul anusului”.

Nu în ultimul rând, cu toţii trebuie să fim foarte atenţi de unde ne cumpărăm mâncare, de unde bem apă şi cum purtăm cu noi, în căldură, sandvişurile de drum. Vara, riscul alterării alimentelor e mult mai mare, iar de aici până la o toxiinfecţie alimentară e doar un pas. În afară de faptul că ne strică toată frumuseţea vacanţei, o astfel de problemă digestivă se lasă cu scaune diareice, care şi ele agravează hemoroizii. „În diaree, scaunul este mai acid şi irită mucoasa colonului şi a anusului, modifică vascularizaţia şi apar complicaţii, decompensări ale hemoroizilor”, mai spune chirurgul Dan Andronesi.

Dacă totuşi hemoroizii se agravează în vacanţă, nu amânaţi vizita la proctolog, pentru că boala hemoroidală nu trece niciodată de la sine. Iar acum există procedee moderne de tratament, minim invazive, nedureroase, cu o rată de succes foarte mare şi risc de recidivă minim, precum ligaturile elastice, combinate cu fototermocoagularea în spectru infraroşu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Dan Andronesi - Medic primar chirurgie generala
Dr. DĂNUȚ TOADER ANDRONESI este Medic primar chirurgie generală și Cercetător științific în cadrul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic, Institutul Clinic Fundeni, București. Studii: 1980-1984 Liceul Sanitar Bistrița 1990-1996 Facultatea de Medicină Generală 2004 ...
citește mai mult
De ce apar migrenele?
De ce apar migrenele?