Cum îţi dai seama că eşti deshidratat

Află cum îţi dai seama că eşti deshidratat, chiar dacă senzaţia de sete nu s-a instalat încă. Există 7 lucruri pe care să le urmăreşti.
  • Publicat:
Cum îţi dai seama că eşti deshidratat

Este vară şi, odată cu temperaturile în creştere, riscul de deshidratare a organismului creşte simţitor. Chiar dacă senzaţia de sete este cea care indică nevoia de apă a organismului, mai există câteva semne care îţi indică faptul că trebuie să măreşti cantitatea de lichide pe care o consumi. Iată care sunt acestea:

Gura uscată

Gura uscată este un alt mod prin care corpul tău îţi spune că este deshidratat, deoarece producţia de salivă scade atunci când cantitatea totală de lichide din organism scade. Un alt lucru pe care îl vei observa în acest caz poate fi şi respiraţia urât mirositoare. Din fericire, acest lucru semnalează o deshidratare uşoară, aşa că ţine mereu pe lângă tine o sticlă cu apă şi nu uita să bei din ea regulat, chiar dacă nu ţi-e sete.

Urina inchisă la culoare

Cu cât cantitatea totală de apă din organism este mai mare, cu atât urina ta va fi mai deschisă la culoare. Dacă observi că are mai degrabă culoarea ceaiului negru, înseamnă că este foarte concentrată şi atunci este clar că ai nevoie să bei mai multă apă, pentru a remedia această problemă. Dacă nu bei suficientă apă, rinichii nu pot lucra eficient pentru a elimina toxinele din organism.

Urinări mai rare

Apa îţi ajută rinichii să elimine deşeurile din sânge sub formă de urină. Dacă rinichii nu primesc suficientă apă pentru a transporta deşeuri din corpul tău,  pur şi simplu nu vei urina la fel de frecvent. În schimb, vei păstra acele deşeuri în corp, iar dacă suferi de deshidratare cronică, aceasta poate provoca probleme mai serioase în timp. În cazul în care urina este prea concentrată, deşeurile minerale rămân împreună şi în acest fel apar  pietrele la rinichi. Aminteşte-ţi doar că nu doar sistemul renal este cel a cărui funcţionare corectă depinde de apă, ci orice sistem major din corpul tău, inclusiv inima, creierul şi plămânii.

Piele uscată

Pielea este cel mai mare organ din corpul tău şi este normal să aibă nevoie de o cantitate mare de sânge pentru a funcţiona corespunzător. Dacă observi că ai pielea mai uscată ca de obicei înainte de a pune mâna rapid pe o cremă hidratantă care speri să rezolve problema, mai bine ai mai bea nişte apă. Pielea uscată este adesea un semn de deshidratare, aşa că profită de vară şi adaugă mai multe fructe şi legume în dietă, pe lângă cei doi litri de apă pe care ar trebui să îi consumi zilnic. 

Tensiune arterială scăzută

Mai mult de jumătate din sângele din organism este plasmă, partea lichidă a acestuia. Plasma este alcătuită din apă, proteine şi sare. Fără suficientă apă  în plasmă, sângele tău va deveni mai concentrat şi va fi mult mai dificil să curgă prin corp spre organele care au nevoie de el.

Crampe musculare

Când eşti deshidratat, sângele devine mai concentrat şi, prin urmare, volumul lui (volumul total de sânge din corpul tău) scade. Deci, atunci când nu te hidratezi corect, corpul tău trebuie să decidă ce organe au prioritate atunci când primesc sânge. Inima va câştiga detaşat întotdeauna, aşa că un flux de sânge neadecvat către muşchi provoacă acele crampe musculare.

Constipaţie

La fel ca sistemul renal, sistemul digestiv necesită multă apă pentru a funcţiona fără probleme. Apa permite hranei să se deplaseze prin intestine, şi îţi păstrează, de asemenea, intestinele sănătoase şi eficiente. Constipaţia ar putea fi un semn că nu există suficient lichid pentru a transporta deşeuri prin şi din organism.

Foto: 123rf.com

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Boala Parkinson: când mergi la medic
Boala Parkinson: când mergi la medic