Deşi acum câţiva ani, subiectul telemedicinei părea inspirat din filme, iată că între timp am ajuns să avem tehnologia necesară – internet, telefoane inteligente, computere, emailuri la scară largă. Iar din cauza pandemiei de coronavirus avem şi prilejul să folosim tot la scară largă tehnologia pentru a avea acces la sfaturile medicilor. Consultaţiile medicale online se dau şi de către spitalele sau centrele medicale de stat, dar şi în cele private. Am stat de vorbă despre acest subiect cu dr. Mihaela Adelina Ianuli Arvunescu, medic primar Medicină Internă la Spitalul Clinic Colentina
CSÎD: Cum se desfăşoară consultaţiile medicale la distanţă prin platforma https://pacient.assmb.ro/pentru-pacienti/?
Dr. Mihaela Adelina Ianuli Arvunescu:
Consultul la distanţă presupune, în primă fază, analiza textului şi documentelor trimise de pacient. În majoritatea cazurilor este necesară solicitarea unor detalii şi completarea istoricului, adică încercăm să realizăm o “anamneză”cât mai completă, în vederea stabilirii unui diagnostic prezumtiv. Întocmim astfel o listă de întrebări şi apoi recomandăm investigaţii sau tratamente. Dacă este necesar, solicităm consultul unui coleg de altă specialitate şi, în funcţie de răspuns, putem decide terapia. Se realizează astfel consulturi interdisciplinare.
Unora dintre pacienţi le trimitem mail cu solicitarea transmiterii unor detalii suplimentare, apoi concluzionăm.
Putem întocmi scrisoare medicală, pe care apoi o expediem direct din aplicaţie.
CSÎD: Unii pacienţi utilezează şi contactele medicilor…
Dr. Mihaela Adelina Ianuli Arvunescu: Da, consultaţiile la distanţă sunt destul de numeroase şi direct prin telefon, prin whatsapp sau email. Este cazul pacienţilor care au datele de contact ale medicului şi îl accesează direct .
CSÎD: În această perioadă, în care acordaţi evaluare medicală la distanţă pacienţilor dumneavoastră, care sunt patologiile cele mai frecvente?
Dr. Mihaela Adelina Ianuli Arvunescu: Pe platforma online pacient.assmb.ro, sunt câteva categorii de pacienţi:
-cei care sunt în evidenţă cu boli investigate, pentru care au tratament prescris şi la care intervin accentuări ale simptomelor sau ineficienţa dozelor recomandate sau elemente noi pentru care ar trebui reevaluaţi,
–cei care nu au investigaţii sau consulturi şi încearcă sa afle un tratament adecvat pentru simptome posibil considerate de ei înşişi asemănătoare cu cele de contaminare cu COVID
– cei care consideră că este un moment oportun pentru evaluări ale unor investigaţii recomandate de către alţi colegi în urmă cu mult timp şi care acum au timpul necesar pentru a aborda la distanţă un cadru medical.
Cele mai frecvente patologii au fost: infecţii acute respiratorii, crize hipertensive, colici abdominale, tulburări de tranzit, acutizarea bolilor concomitente, anxietate.
Cei care aveau programate controalele periodice au necesitat recomandări de ajustare de doze sau schimbări de terapii, în cazul absenţei din farmacii a medicamentelor prescrise.
Dr. Mihaela Adelina Ianuli Arvunescu, medic primar Medicină Internă la Spitalul Clinic Colentina