Cum se evaluează oftalmologic copilul cu nistagmus

• Autor: Dr. Andreea Ciubotaru
• Medic primar oftalmolog, Spitalul de Oftalmologie Infosan

Nistagmus, în termeni medicali, este definit ca o tulburare a staticii şi a dinamicii oculare. Această afecțiune constă în mişcări oculare ritmice, involuntare ale unuia sau ambilor ochi, care apar independent de mişcările oculare normale.

Din punct de vedere etiologic, nistagmusul apare ca o disfuncţie a sistemului oculostatic sub acţiunea a numeroşi factori: anomalii oculare ce împiedică dezvoltarea reflexului de fixaţie (distrofii retiniene, cataracta congenitală, albinism), anomalii de dezvoltare a conexiunilor binoculare, de origine motorie (strabism congenital) sau senzorială.

Recomandări

Semnale de alarmă ce pot indica afecțiuni oftalmologice la copil

Ce și cum văd bebelușii în primele luni de viață? Răspund oftalmopediatrul și neonatologul

Dar nistagmusul poate apărea și din pricina unor leziuni traumatice, tumorale, infecţioase, leziuni ale aparatului vestibular, așa cum sunt otitele medii, labirintite, inflamaţii ale nervului acusticovestibular.

Foarte important este ca, atunci când un oftalmopediatru evaluează un copil cu nistagmus, să aibă loc distincţia dintre mişcările oscilatorii fiziologice şi cele patologice.

Mai mult, dacă s-a stabilit că sunt oscilaţii patologice, ne interesează dacă nistagmusul asociază o tulburare aferentă (senzorială) sau eferentă (motorie). Prognosticul vizual şi neurologic e dependent de tipul de nistagmus: congenital sau dobândit, constant sau progresiv.

Evaluarea sugarului sau copilului cu nistagmus ale cărui semne şi simptome nu sunt în conexiune cu o afecţiune neurologică necesită o anamneză complexă. De asemenea, necesită şi o examinare oftalmologică şi neurologică obligatorii. Sunt necesare teste electrofiziologice (PEV şi electroretinograma).

Ulterior, anamneza poate indica:

• semne de infecţie intrauterină, în special toxoplasmoză sau rubeolă
• istoricul familial ne dă informaţii asupra unui posibil factor ereditar sau poate sugera o afecţiune metabolică
• existența altor membri de familie cu nistagmus sugerează existenţa nistagmusului congenital motor eferent
• istoricul familial de deficienţă de percepţie a culorilor sugerează hesperanopia congenitală staţionară (CSNB) sau acromatopsia
• un istoric de apnee la naştere sau necesitatea de respiraţie artificială sugerează hipoxia cerebrală

Examinarea fizică poate indica:

• examinarea simetriei faciale, poziţiei urechilor, anomaliilor dentare, pliurilor cutanate sau a pigmentării este utilă în identificarea sindroamelor de dezvoltare sau a albinismului
• examinarea neurologică ne ajută să excludem o cauză neurologică certă a nistagmusului: istoric de convulsii sau meningită, circumferinţă anormală a capului

Examinarea oftalmologică

Nistagmusul este observat pe o perioadă extinsă, pentru a detecta dacă îşi schimbă direcţia frecvent (sugerând nistagmusul alternant periodic), dacă ambii ochi se mişcă conjugat, dacă frecvenţa sau amplitudinea variază. Nistagmusul care rămâne orizontal în poziţiile verticale sugerează nistagmusul congenital motor, nistagmusul latent, cel alternant periodic sau cel vestibular periferic.

Există două tipuri morfologice principale de nistagmus: cel asociat cu boli aferente este un nistagmus senzorial, pendular sau de căutare (searching nistagmus), iar nistagmusul asociat cu boli eferente este un nistagmus motor, în resort.

De multe ori, distincţia între cele două forme se face între 6 şi 12 luni de viaţă, pentru că adesea undele de nistagmus se schimbă în primul an de viaţă.

Testarea acuităţii vizuale la copilul cu nistagmus este efectuată întâi binocular, apoi monocular, la distanţă şi la aproape, în poziţie de blocaj.

Examinarea polului anterior şi posterior al globilor oculari ne dă cheia de diagnostic în nistagmusul cauzat de bolile oculare.

Există situaţii în care anumite afecţiuni oculare sunt dificil sau imposibil de detectat doar la examinarea clinică, dar testele electrofiziologice şi tomografia în coerenţă optică a maculei/nervului optic ne ajută în stabilirea diagnosticului.

Astfel de afecțiuni sunt:

• amauroza congenitală Leber
• acromatopsia
• hesperanopia congenitală staţionară
• atrofia optică ereditară
• hipoplazia de nerv optic (forma uşoară)
• albinismul ocular

În ce constă tratamentul nistagmusului

Scopurile tratamentului au ca ținte eliminarea poziției anormale a capului, dar și îmbunătățirea acuității vizuale. De asemenea, dacă există un diagnostic de nistagmus dobândit, tratamentul poate fi medicamentos.

Tratamentul chirurgical aduce beneficii în formele de nistagmus congenital cu poziție compensatorie.