De ce „femeile-pară” sunt mai sănătoase ca „femeile-măr”

Persoanele ale căror siluete sunt în formă de pară sunt mai sănătoase în comparaţie cu persoanele cu siluete în formă de măr, afirmă autorii unui studiu publicat recent în Marea Britanie. Potrivit acestui studiu, persoanele cu un posterior mare, dar o talie mai mică sunt mai sănătoase decât persoanele împlinite mai mult în jurul taliei decât al şoldurilor.
  • Publicat:
De ce

 

Persoanele ale căror siluete sunt în formă de pară sunt mai sănătoase în comparaţie cu persoanele cu siluete în formă de măr, afirmă autorii unui studiu publicat recent în Marea Britanie. Potrivit acestui studiu, persoanele cu un posterior mare, dar o talie mai mică sunt mai sănătoase decât persoanele împlinite mai mult în jurul taliei decât al şoldurilor.
 
Medicul Margaret Ashwell, fost consilier guvernamental britanic, a colaborat cu un nutriţionist de la Oxford Brookes University şi au revizuit împreună datele provenind de la câteva zeci de studii despre metodele de evaluare a stării de sănătate în funcţie de semnalmentele anatomice ale oamenilor.

Concluziile formulate la încheierea acestui studiu ar putea duce la dispariţia folosirii Indicelui de Masă Corporală (IMC) – o formulă matematică ce asociază înălţimea cu greutatea şi care este folosită pe scară largă încă de la începutul anilor 1970.

 
De ce IMC-ul ar fi „greşit”
IMC nu face diferenţa dintre grăsime şi muşchi, iar din acest motiv unii dintre atleţii profesionişti sunt automat incluşi în categoria persoanelor obeze. Un indicator alternativ pentru măsurarea stării de sănătate este circumferinţa taliei. Acest indicator este considerat unul important, întrucât grăsimile care se depun în zona stomacului sunt deosebit de dăunătoare.

Ele produc derivaţi chimici mai periculoşi şi se află mai aproape de organele vitale din corp în comparaţie cu grăsimile de pe fese, şolduri şi coapse. Însă şi această metodă are anumite lipsuri, pentru că nu ţine cont de înălţimea persoanelor. Soluţia ar fi, afirmă Margaret Ashwell, corelarea circumferinţei taliei cu înălţimea persoanelor.

Studiul cercetătoarei britanice a analizat datele furnizate de 31 de studii anterioare, efectuate pe un eşantion de 300.000 de femei şi bărbaţi din lumea întreagă. 


Pe ce ar trebui să ne bazăm?
Potrivit acestui studiu, corelarea circumferinţei taliei cu înălţimea reprezintă un indicator mai bun pentru starea de sănătate decât IMC şi circumferinţa taliei. Ca regulă generală, oamenii ar trebui să îşi menţină circumferinţa taliei la o dimensiune ce reprezintă cel mult jumătate din înălţime.

Astfel, dacă o femeie are o înălţime de 162 de centimetri, ea ar trebui să aibă o talie de cel mult 81 centimetri, iar un bărbat înalt de 177 de centimetri ar trebui să aibă o talie de cel mult 88 centimetri. Dacă aceste dimensiuni sunt depăşite, atunci silueata capătă o formă de măr.

Margaret Ashwell susţine că prin această metodă se pot detecta mai repede decât prin IMC potenţialele maladii şi se aplică pentru persoanele de toate vârstele şi de toate rasele.

 
Citeşte şi: Mirosim şi slăbim
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Putem trata depresia telefonic?
Putem trata depresia telefonic?