De ce trebuie să îți măsori mai des glicemia în timpul verii. Sfaturi pentru persoanele cu diabet când temperaturile sunt ridicate

  • Publicat:
De ce trebuie să îți măsori mai des glicemia în timpul verii. Sfaturi pentru persoanele cu diabet când temperaturile sunt ridicate
Sursa foto: Shutterstock

Persoanele cu diabet zaharat sunt foarte sensibile la căldură, însă, din păcate, cele mai multe dintre ele neglijează acest aspect și pot fi expuse unor riscuri în timpul verii. Temperaturile crescute și umiditatea în exces sunt destul de greu de suportat de persoanele care suferă de diabet zaharat. Pe timpul verii, diabeticii sunt predispuși la deshidratare și epuizare termică.

Dr. Ana-Adriana Cerdac, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice la Spitalul Militar Timișoara, explică de ce diabeticii trebuie să își verifice mai des glicemia în timpul verii și oferă câteva sfaturi utile pentru a preveni epuizarea termică.

Diabetul zaharat și căldura. De ce trebuie să verifici mai des glicemia vara?

Căldura excesivă poate duce la fluctuații ale nivelului glucozei în sânge. De asemenea, arsurile solare pot crește nivelul de zahăr din sânge. Ca urmare, pacienților cu diabet li se recomandă să își verifice glicemia de mai multe ori pe zi în timpul verii.

Indiferent de starea de sănătate, hidratarea este extrem de importantă și, mai ales în zilele toride de vară, trebuie să ne asigurăm că bem suficiente lichide pentru a preveni deshidratarea. Pentru persoanele care suferă de diabet zaharat însă, hidratarea este și mai importantă întrucât atunci când nivelul de glucoză din sânge este prea ridicat, urinarea este mai frecventă, spune dr. Cerdac.

Pentru a preveni deshidratarea, trebuie să consumați multă apă și alte băuturi neîndulcite. Beți întotdeauna apă înainte de a vi se face sete. Fructele, supele și ceaiurile sunt și ele de ajutor. Totodată, evitați sau limitați consumul de cafea și alcool.

Epuizarea termică apare după mult timp petrecut în soare, la temperaturi foarte mari și se manifestă prin următoarele simptome: amețeală, transpirație excesivă, senzație de leșin, dureri de cap, palpitații. Pentru a preveni apariția epuizării termice, trebuie să evitați plimbările între orele 11.00-17.00.

Recomandări pentru pacientul diabetic pe perioada verii

  • Testarea glicemiei mai des. Verificarea glicemiei înainte, în timpul și după efectuarea unei activități fizice;
  • Păstrarea medicamentelor, a alimentelor și a altor resurse cât mai departe de căldura soarelui;
  • Purtarea hainelor lejere, în culori deschise;
  • Consumul unei cantități suficiente de apă, chiar dacă nu vă este sete, ca să nu vă deshidratați; evitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină;
  • Aplicarea cremei de protecție solară și purtarea unei pălării (arsurile solare pot crește nivelul de zahăr din sânge);
  • Purtarea șosetelor de bumbac și verificarea zilnică a tălpilor, pentru a vedea dacă există răni la nivelul acestora;
  • Efectuarea pauzelor dese, în cazul unei călătorii pe distanțe mai mari (cu testarea glicemiei și aport de carbohidrați în caz de hipoglicemie);
  • Folosirea cu moderație a aparatelor de aer condiționat pentru a vă răcori, când afară sunt temperaturi ridicate.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”