Dna doctor Zorela Sgarbura este medic primar obstretica-ginecologie şi doctor în ştiinţe medicale, membru al Societatii Europene de Ginecologie Oncologica şi cu multiple competenţe aferente acestui domeniu: chirurgie laparoscopică, endoscopie ginecologică, ecografie ginecologică, colposcopie, fertilizare în vitro.
Am discutat cu ea despre importanţa controlului ginecologic şi a fibromului uterin:
1. De ce e important să facem regulat un control ginecologic? Ce afecţiuni poţi preveni cu ajutorul controlului ginecologic?
Zorela Sgarbura: Orice femeie trebuie să conştientizeze că există afecţiuni ginecologice care nu supără, care evoluează tăcut, asimptomatic şi care nu pot fi descoperite decât cu ocazia controlului ginecologic periodic. Cel mai dramatic exemplu pe care o să vi-l dau este cancerul de col şi vreau să subliniez că, din nefericire, România se situează pe primul loc în Europa că mortalitate prin cancerul de col!
Cancerul de col evoluează pe furiş, nu supără decât în fazele terminale când nu se mai poate face nimic. Un simplu control periodic ginecologic îl poate preveni pentru că se pot depista leziunile înainte că ele să devină cancer. Apariţia cancerului este precedată de nişte leziuni precanceroase care pot fi depistate şi tratate la timp cu metode simple, minim invazive.
2. Cât de des trebuie efectuat un control ginecologic?
Zorela Sgarbura: În cazul în care nu sunt probleme şi nu trebuie monitorizată pacienta, controlul ginecologic trebuie făcut anual. Însă, în cazul în care ne supără ceva sau vedem modificări ce ţin de secreţiile vaginale sau ciclu menstrual, atunci trebuie consultat de îndată doctorul.
Este important să prevenim şi să descoperim la timp anumite afecţiuni, pentru a nu permite eventualelor boli să se cronicizeze.
3. Ce înseamnă un control ginecologic complet?
Zorela Sgarbura: Iată o foarte bună întrebare! Controlul ginecologic bazal presupune obligatoriu examenul cu valve, tactul vaginal şi recoltarea acelui test de depistare precoce a cancerului genital, testul Babeş-Papanicolaou.
La acestea este optimal să se adauge o ecografie transvaginala (care ajută şi în descoperirea fibromului uterin), iar dacă se depistează o boală sigur că investigaţiile sunt completate în funcţie de diagnostic.
4. Care sunt cele mai frecvente motive pentru care pacientele intră în cabinetul dumneavoastră? Câte dintre ele au înţeles că mersul la doctor înseamnă prevenţie şi câte apelează la controlul ginecologic atunci când afecţiunile aparatului reproducător sunt deja avansate?
Zorela Sgarbura: Un mare număr al pacientelor Clinicii Ego Metacs Medical sunt paciente fidele, iar eu consider că menirea ginecologului este şi de a le educa, de a le învaţă cum să-şi apere sănătatea, cum să prevină bolile. Astfel, o mare parte dintre pacientele mele respectă ritmicitatea controlului periodic. La acestea se adaugă pacientele noi care vin iniţial pentru că au probleme: dureri, sângerări, infertilitate, secreţii vaginale, luarea în evidenţă a unei sarcini în vederea asistenţei la naştere, etc.
Important este că atunci când te supără ceva să te programezi imediat la medicul tău ginecolog pentru a nu permiţi bolii să se agraveze. În plus, este esenţial să-ţi găseşti un medic ginecolog competent, în care ai încredere, cu care te obişnuieşti şi să ai o relaţie deschisă, pentru că doar astfel nu vei mai privi mersul la consultaţie că pe o corvoadă, că pe un moment dificil şi stresant.
5. Sunt normale secreţiile vaginale sau sunt un semnal de alarmă?
Zorela Sgarbura: Unele secreţii vaginale pot fi normale, că, de exemplu, gleră din perioadă de ovulaţie, dar de cele mai multe ori ele supără (usturimi, mâncărimi, miros fetid, etc.) şi atunci consultaţia şi analizele devin obligatorii.
6. În 2015 le mai este teamă româncelor să vina la ginecolog?
Zorela Sgarbura: E firesc să existe o rezervă, o frână. Teamă este cu atât mai mare cu cât te duci mai rar la doctor şi cu cât îţi este mai necunoscut ce se întâmplă într-un cabinet ginecologic. Tocmai de aceea recomand că orice pacienţă să se stabilizeze la un medic în care are încredere, cu care se va familiariza şi la care îi va fi uşor să apeleze. În momentul în care simte superficialitate sau lipsă de profesionalism să nu ezite să-l schimbe sau să ceară a două opinie.
7. Care sunt problemele majore asociate cu fibromul uterin?
Zorela Sgarbura: Fibromul uterin este cea mai frecvenţă patologie a femeii tinere, a femeii la vârstă fertilă. Studii statistice spun că până la vârstă de 50 de ani 70% din femeile de rasă caucaziană şi 80% din femeile de rasă neagră vor fi posesoarele cel puţin a unui fibrom. În funcţie de localizarea să la nivelul uterului şi de dimensiunile sale, fibromul poate fi responsabil de sângerări (menoragii sau metroragii), anemie secundară, dureri pelvine, infertilitate, avort sau naştere prematură, s.a.m.d.
8. Rată intervenţiilor chirurgicale pentru fibrom este foarte ridicată, histerectomia fiind principală intervenţia recomandată şi aplicată. Care sunt efectele adverse ale histerectomiei pe termen lung?
Zorela Sgarbura: Indiferent ce tratament indicăm pentru fibrom, dacă suntem buni profesionişti, nu vom alege metoda terapeutică decât după ce am investigat complet pacienta.
Subliniez acest lucru, investigaţia înseamnă: examen ginecologic cu recoltarea testului Papanicolaou care va exclude un cancer de col asociat, ecografie transvaginala care va permite localizarea şi măsurarea dimensiunilor fibromului, histeroscopie cu sampling de endometru care va exclude un cancer de endometru asociat.
Numai după ce ai parcurs această secvenţă diagnostică obligatorie ai argumente şi justificare ştiinţifică pentru metodă terapeutică considerată optimă pentru pacienţă ta, fie că vei alege o metodă chirurgicală (histerectomie sau miomectomie) sau te vei orienta spre o metodă conservatoare, un tratament medicamentos nou apărut care, din fericire, există şi în ţara noastră.
Pentru un medic ginecolog bun şi corect este important să respecte indicaţiile şi contraindicaţiile fiecărei metode. Histerectomia reprezintă scoaterea uterului şi este clar că aceata intervenţie nu va mai permite un viitor obstetrical, dar poate fi eficientă şi definitivă la o femeie în vârstă, care nu îşi mai doreşte copii, are fibroame mari, numeroase şi cu patologie asociată.
9. Care sunt dezavantajele miomectomiei, cealaltă intervenţie chirurgicală invazivă?
Zorela Sgarbura: Aş reformula întrebarea dumneavoastră şi m-aş referi întâi la avantajele miomectomiei care este o intervenţie chirurgicală ce păstrează uterul şi încearcă extirparea doar a fibromului, cu refacerea prin sutura a peretelui uterin.
Principalul avantaj al miomectomiei este că păstrează uterul şi permite obţinerea unei sarcini. Dezavantajel decurg din complicaţiile care pot să apăra pe uter cicatricial în timpul sarcinii sau al naşterii şi din faptul că un an după intervenţie pacienţă are interdicţie de a rămâne gravidă pentru că cicatricea uterina să se consolideze.
Dacă ne gândim că miomectomia a fost făcută la o femeie infertilă în vârstă de peste 40 de ani, acest an pare foarte lung şi acest lucru contează pentru un cuplu la care trebuie obţinută o sarcină.
Un alt dezavantaj este că pe uterul rămas pot apare alte fibroame sau orice altă patologie.
O alternativă la miomectomie este acest nou tratament medicamentos, pe care l-am menţionat deja, care permite reducerea dimensiunilor fibromului/fibroamelor, dispariţia sângerărilor şi obţinerea unei sarcini. În ceea ce mă priveşte am deja copii născuţi după tratamentul cu ulipristal acetat şi sarcini în curs, de aceea sunt entuziasmată că există şi această opţiune terapeutică şi cred că ar trebui cunoscută şi probată de cât mai mulţi medici ginecologi.
10. Care este recomandarea dumneavoastră de tratament pentru femeile care descoperă că au fibrom uterin?
Zorela Sgarbura: Recomandarea mea terapeutică nu se adresează femeilor în general, ci fiecărei femei în parte în funcţie de vârstă ei, de dorinţa de a mai avea copii, de patologia asociată fibromului, de numărul şi dimensiunile fibromului, de localizarea să la nivelul uterului (în cavitatea uterină, în peretele uterin sau la exteriorul peretelui uterin).
Niciodată nu recomand un tratament fie el medicamentos sau chirurgical până nu am examinat şi investigat corect şi complet pacienta, poate şi de aceea am fost răsplătită cu multe succese terapeutice.
”Fibromul Uterin. Află, discută, decide” este o campanie de informare iniţiată de Societatea Română de Obstretica-Ginecologie, a cărei misiune este să atragă atenţia asupra incidenţei crescute a fibroamelor uterine, cele mai frecvenţe tumori benigne ale organelor sexuale feminine. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.desprefibrom.ro şi pe pagină de Facebook https://www.facebook.com/Fibromuluterin.