Specialiștii ne sugerează să spălăm fructele și legumele înainte de a le consuma. În acest fel, vom evita toxiinfecțiile alimentare sau ingerararea de substanțe chimice periculoase. În această categorie intră și bananele. Iată de ce trebuie să le spălăm întotdeauna înainte de a le curăța de coajă. Motivul te va uimi!
Toate fructele se spală înainte să le consumăm, chiar dacă urmează să le îndepărtăm coaja, așa cum se întâmplă și în cazul bananelor.
De ce trebuie să speli bananele înainte de a le curăța de coajă? De obicei, fructele cu coaja groasă sunt oarecum ferite de acțiunea pesticidelor, așa cum sunt bananele. Totuși, acest fruct are printre cele mai scăzute niveluri de substanțe chimice dăunătoare. Asta pentru că aceste substanțe rămân în coaja lor.
Atunci când punem mâna pe coaja bananei, atingem ulterior și interiorul fructului pe care îl mâncăm. În acest mod, pesticidele, microbii sau murdăria se transferă pe mâinile noastre, conform huffpost.com.
De aceea, spălarea bananelor înainte a le consuma va ajuta la îndepărtarea nisipului, a dăunătorilor, a pesticidelor sau a unui strat de ceară.
„Ar trebui să spălați cu apă curată produsele care au coajă, chiar dacă intenționați să le aruncați după ce mâncați fructul. Aceasta este cea mai bună practică în manipularea sigură a alimentelor, pentru a minimiza transferul de murdărie sau microbi care ar putea fi pe piele către fructele din interior pe care intenționați să le consumați.
În timp ce murdăria poate fi vizibilă pe piele, pesticidele persistente sau microbii precum salmonella sau campylobacter, care pot provoca boli de origine alimentară, nu sunt neapărat vizibile ”, a declarat pentru HuffPost Tamika Sims, director principal de comunicații privind tehnologia alimentară la International Food Information Council.
Atunci când spălăm bananele, nu trebuie să folosim înălbitor sau produse dezinfectante, ci doar apă curată.
„Dacă vrei, poți folosi o soluție de oțet diluată dintr-o parte de oțet la patru părți de apă curată pentru a-ți pulveriza mâncarea. Acest lucru va ajuta la uciderea unor bacterii și nu va lăsa un gust rău sau posibile substanțe chimice periculoase pe alimente”, a adăugat și Craig, de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, pentru sursa precizată anterior.
Vezi și: Strugurii îngrașă? Câte calorii au strugurii și de ce sunt numiți „fructele longevității”
De regulă, fructele se spală sub jet de apă timp de 60 de secunde sau într-un vas cu apă din abundență, după care se clătesc cu apă curată de la robinet. Coaja bananelor se poate curăța cu ajutorul unei perii speciale care să pătrundă şi în zonele mai puțin accesibile.
În plus, îndepărtarea cojilor bananelor ajută la îndepărtarea bacteriilor nedorite și a pesticidelor, care se găsesc în concentraţie crescută la suprafața acestora.
Pentru o eficiență mai mare la curățarea fructelor, există soluții speciale pe care le puteți face acasă. Așadar, amestecaţi 2 linguri de oţet cu 500ml de apă sau 2 linguri de bicarbonat de sodiu și două linguri de zeamă de lămâie, cu 500ml de apă. Apoi spălați bananele sub jet de apă și le clătiți ulterior în soluţia preparată anterior.
Citește și: 11 fructe de toamnă care te ajută să slăbești și să arzi grăsimile de pe burtă și șolduri