N-ar trebui să te preocupe acest aspect doar atunci când eşti îndrăgostit şi îţi doreşti să îţi săruţi cât mai des partenerul. Ce ascunde halitoza, adică mirosul urât al gurii, mi-a explicat dr. Nicolae Krilovici, consultant în probleme dentare, medic stomatolog specializat în parodontologie, protetică şi estetică dentară.
Deşi, conform unor statistici internaţionale halitoza afectează 1 din 2 persoane, ea este încă o problemă tabu. “Ne cade greu să spunem cuiva, chiar şi în relaţie fiind, că îi miroase gura. La fel ne e greu să vorbim despre problema asta dacă o avem chiar noi. Şi asta cu toate că nu este foarte greu să faci ceva împotriva halitozei”, spune dr. Nicolae Krilovici.
Cum recunoşti că ai miros urât al gurii?
Poţi face unul dintre cele 3 teste simple pentru a te elucida:
Testul salivar: scuipaţi salivă într-un pahar curat, astupaţi paharul câteva minute, după care mirosiţi;
Suflatul în pungă: răsuflaţi într-un sac de plasic curat (fără miros), îl ţineţi închis, mergeţi într-o camera aerisită şi mirosiţi în sac;
Încheietura mâinii: spălaţi bine încheietura mâinii, uscaţi, daţi cu limba, aşteptaţi să se usuce aproape 30 sec şi mirosiţi.
Există şi chromatografia gazului de respiraţie care se face cu un aparat numit halimetru într-un cabinet stomatologic.
De unde vine mirosul urât al gurii şi cum apare?
Majoritatea cauzelor ţin de bacterii care aduc flora bacteriană a gurii în dezechilibru şi provoacă astfel miros al gurii. În mod normal (sănătos), în cavitatea bucală este un echilibru între bacteriile aerobe (trăiesc cu aer) şi cele anaerobe (trăiesc fără aer). Cum creşte numărul celor anaerobe, cum apare halitoza!
Bacteriile anaerobe se multiplică în plicile gurii, pe limba şi mai ales în jurul lucrărilor protetice sau obturaţiilor proaste. La fel în pungile gingivale, ceea ce duce ulterior şi la parodontoză. Este o strânsă legătură între mirosul urât al gurii şi boala parodontală ceea ce deja complică lucrurile, pentru că ştim că aceasta duce la pierdera dinţilor. Aceste bacterii se hrănesc cu resturile mâncărurilor proteice şi zaharoase. De exemplu: carne, peşte, ouă, ciocolată, produse din lapte. Deci se hrănesc cu resturi minuscule de mâncare care ne rămân între dinţi şi emană compuşi de sulf. Cu cât sunt mai multe resturi cu atât se înmulţesc aceste bacterii mai tare.
Prin urmare, cu atât mai mulţi compuşi de sulf sunt în aerul expirat, adică miros urât al gurii! Forma cea mai populară de miros al gurii (Foetor ex ore) apare de la aceste bacterii de putregai care se multiplică necontrolat când avem uzanţe nepotrivite de a ne hrăni.
Ce provoacă mirosul gurii?
Sunt motive uzuale ca ceapa, usturoiul, alcoolul, cafeaua sau nicotina. Şi hrana cu exces de proteine şi zahăr poate potenţa mirosul urât al gurii. O dietă neechilibrată sau o igienă proastă a gurii sunt alţi factori ce îl determină. Dar sunt situaţii când mirosul urât al gurii este provocat de infecţii bacteriene ale nasului, gâtului sau de la probleme ale tractului digestiv (stomac, colon). În aceste situaţii trebuie mers la medicii specialişti.
Câte feluri de miros urât există?
Sunt două forme: foetor ex ore (miros urât din gură, în latină) sau halitoza. La halitoză miroase aerul expirat tot timpul, chiar cu gura închisă şi cu respiraţie pe nas.
Trebuie să merg la medic?
Da, trebuie mers la doctor, pentru că mirosul urât al gurii poate ascunde o boală parodontală, care netratată duce la pierderea dinţilor.