Un deficit de vitamina B12 poate avea numeroase cauze, de la alimentația deficitară până la medicamentele folosite în tratamentul ovarelor polichistice. Vezi ce simptome poți avea când aportul de vitamina B12 nu este suficient!
Odată cu înaintarea în vârstă, abilitatea organismului de a absorbi vitamina B12 din alimente scade. Conform studiilor, 4 din 100 de femei trecute de 40 de ani au carenţă de vitamina B12 şi multe altele sunt la limită cu rezervele.
Dar vârsta nu este singura cauză: lipsa cărnii din alimentaţie, unele medicamente, precum cele pentru diabet de tip 2 sau pentru tratarea ovarelor polichistice, cresc riscul de a suferi o astfel de deficienţă. Iar lipsa de vitamina B12 din organism poate avea efecte de toate felurile, începând cu oboseală severă până la probleme serioase cu vederea.
Vitamina B12 ajută la dezvoltarea şi menţinerea sistemului nervos, a producţiei de ADN şi a formării de celule roşii din sânge, stimulează pofta de mîncare, creşte performanţele fizice şi psihice, împiedică acumularea de grăsimi în ficat şi previne ateroscleroza şi alte afecţiuni cardiovasculare.
Dacă experimentezi unele dintre simptomele de mai jos, mergi la medic pentru a face un test de sânge şi a vedea dacă aceasta este cauza.
Oboseala accentuată este primul semn al deficienţei de vitamina B12, pentru că organismul se bazează pe vitamina B12 pentru a produce eritrocite (globule roşii), care transportă oxigen către toate organele tale. Şi fără suficient oxigen în celule, te simţi obosit indiferent câte ore reuşeşti să dormi.
Şi pentru că oboseala este un simptom pentru mai multe afecţiuni, nu poţi să fii sigură că lipsa de vitamina B12 este cauza, aşa că medicul va încerca să descopere dacă ai şi alte simptome asociate şi îţi va recomanda şi un test de sânge pentru a verifica eventualele carenţe.
Deşi nu ai decât mărunţişuri în ea şi greutatea ei nu a fost o problemă până de curând. Acelaşi lucru este valabil şi pentru punga de cumpărături care nu are în ea decât o pâine, câteva roşii şi o cutie de lapte, spre exemplu. Dacă muşchii nu primesc suficient oxigen din sânge este firesc să simţi o slăbiciune accentuată.
Dacă ai un job solicitant şi crezi că aceasta este cauza pentru epuizarea ta fizică ia-ţi câteva zile de concediu şi odihneşte-te. Dacă după asta lucrurile nu se schimbă, înseamnă că o posibilă cauză poate fi lipsa de vitamina B12, aşa că mergi la medic.
Simţi că uneori îţi trece prin corp un curent electric de intensitate mică. Sau furnicături şi înţepături. Sau senzaţie de amorţeală inexplicabilă. Toate acestea pot fi rezultatul lezării unor terminaţii nervoase, determinate de nivelul scăzut de oxigen din celule.
Genul acesta de senzaţii ar trebui să te trimită imediat la un control, pentru că, dincolo de o eventuală carenţă de vitamina B12, aceste simptome pot ascunde boli mult mai grave.
Sau mergi la biroul colegei tale să plecaţi la masă şi când ai ajuns la ea uiţi de ce ai venit. Înainte să te îngrijorezi că suferi de Alzheimer, mergi să îţi faci nişte teste de sânge.
Dacă se va dovedi că lipsa vitaminei B12 este cauza pierderilor tale inexplicabile de memorie, o cura cu această vitamină, în cantitatea prescrisă de medic, va rezolva destul de repede problema.
Mai mult de jumătate dintre pacienţii cu deficienţă severă de vitamina B12 îşi pierd papilele de pe limbă, în special cele de pe margini. Pacienţii se mai plâng de senzaţia de arsură şi de iritaţie. Şi cum majoritatea papilelor conţin receptori pentru gust, dacă pierzi multe dintre ele până şi cea mai delicioasă mâncare ţi se va părea fadă.
Studiile au demonstrat că persoanele cu deficienţă de vitamina B12 pierd semnificativ în greutate, pentru că gustul mâncării nu li se mai pare apetisant.