Peste 20 de milioane de oameni sunt afectaţi de dermatita seboreică, în Europa, boală care apare mai ales la nou-născuţi (până la 3 luni). La adulţi apare între 40 şi 70 de ani, bărbaţii fiind afectaţi mai frecvent decât femeile.
„Dermatita seboreică este o afecţiune a pielii reprezentată prin cruste albicioase, unsuroase sau uscate şi zone cutanate iritate şi roşii. Aceasta este de obicei localizată pe zone bogate în glande sebacee – pe faţă (în jurul nasului, al sprâncenelor şi pe frunte), dar şi pe scalp (aici se manifestă prin mătreaţa excesivă). Pentru tratarea acestei boli este important atât tratamentul medicamentos, cât şi o igienă corespunzătoare”, spune Dr. Dorina Giurcăneanu, Medic Primar Dermato-Venerologie.
Utilizati sampoane speciale pentru dermatita seboreică şi frecaţi bine pielea capului, cel puţin 5 minute. Îndepărtaţi crustele cu unghia în timp ce şamponaţi. Totuşi, pentru că este dificil de tratat, în special pentru că este confundată cu alte afecţiuni, dermatita seboreică impune vizita la un medic specialist şi instituirea unui tratament sub supraveghere.
„Se poate întâmpla ca această boală să fie confundată cu alte afecţiuni dermatologice precum psoriazis, rozacee sau dermatita atopică. De aceea este foarte important ca pacientul să se prezinte la medicul dermatolog pentru o diagnosticare corectă. La Roche-Posay, în parteneriat cu clinicile Bioderm, propune o campanie pentru depistarea şi tratarea dermatitei seboreice. Consultaţiile sunt oferite gratuit în perioada 6-10 februarie” spune Dana Diaconu, Medical Relations Manager, La Roche-Posay România.
Consultaţiile vor avea loc în cadrul celor trei clinici Bioderm din Bucureşti (Eminescu, Nord şi Floreasca), pe bază de programare telefonică.
Citeste si: Regenereaza-ti parul si scapa de matreata