Punctele negre sau luminoase în câmpul vizual, semne că te confrunți cu dezlipirea de retină. Care sunt cauzele și cum se tratează?

  • Publicat:
Punctele negre sau luminoase în câmpul vizual, semne că te confrunți cu dezlipirea de retină. Care sunt cauzele și cum se tratează?
Sursa foto: Profimediaimages.ro
  • Autor: Dr. Raluca Troi
  • Medic specialist oftalmolog
  • Spitalul de Oftalmologie Infosan

Dezlipirea de retină reprezintă o afecțiune oftalmologică gravă, care necesită o intervenție destul de rapidă.

Retina este o componentă a globului ocular responsabilă cu receptarea luminii și transmiterea imaginii spre nervul optic. Mai exact, retina este unul din cele trei straturi ale peretelui posterior al globului ocular, acesta fiind locul unde se formează senzațiile vizuale, grație prezenței unor celule speciale de origine nervoasă – conuri și bastonașe.

Afecțiunea reprezintă detașarea celor două foițe ale retinei, și anume cea internă numită și neuroepiteliu, de cea externă, numită epiteliu pigmentar, în spațiul dintre aceste 2 foițe pătrunzând un lichid care se numește lichid subretinian.

De regulă, această decolare este cauzată de o ruptură în retina periferică, prin care a pătruns lichidul subretinian, astfel detașând cele 2 straturi retiniene.

Acest tip de dezlipire retiniană se numește dezlipire de retină regmatogenă și poate fi favorizată de:

  • traumatismul ocular
  • retina subțiată/ retină ce asociază degenerescențe retiniene periferice/ miopie
  • efort fizic intens/ridicarea de greutăți mari (mai ales pentru pacienții cu miopie)
  • unele intervenții chirurgicale la nivel ocular

Alte tipuri de dezlipire de retină apar:

  • în unele afecțiuni inflamatorii/ retiniene vasculare (dezlipirea retiniană fiind exudativă)
  • situații ce antrenează modificări vitreoretiniene care pot tracționa retina determinând astfel decolorarea, așa cum este retinopatia diabetică, de exemplu. Acest tip de dezlipire poartă numele de dezlipire tracțională.

Cum se manifestă dezlipirea de retină

Principalele simptome și semne ale dezlipirii de retină sunt:

  • pacientul se confruntă cu apariția unor flash-uri luminoase într-o parte a câmpului vizual
  • apar numeroase puncte negre/ musculițe persistente
  • amputarea câmpului vizual descrisă de pacient ca pe o perdea neagră/ cortină ce vine dintr-o parte sau se extinde în tot câmpul vizual

De cele mai multe ori, afecțiunea se întâlnește la persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 60 de ani. De asemenea, trebuie punctat că decolarea posterioară de vitros  apare mai frecvent la adultul în vârstă.

Cauzele afecțiunii sunt multiple

Dezlipirea de retină poate să apară după o traumă oculară. Însă cauzele afecțiunii sunt multe.

Concret, această boală oftalmologică destul de gravă poate să apară și pe fondul unei miopii forte, dar și din pricina unor tumori intraoculare, a retinopatiei diabetice, a retinopatiei de prematuritate sau după unele intervenții chirurgicale.

Atenție! Numai medicul specialist oftalmolog poate stabili diagnosticul de dezlipire de retină, numai după ce a facut un consult oftalmologic complet.

Dezlipirea de retină – în ce constă tratamentul?

Dezlipirea de retină este o urgență chirurgicală și în mod deosebit când pacientul încă mai prezintă vedere centrală (adică încă nu e detașată macula, zona centrală a retinei).

Totodată, în stadiul de ruptură retiniană, tratamentul constă doar în terapie laser pentru închiderea breșei/atașarea locală a retinei. Astfel se poate preveni dezlipirea retinei și complicațiile posibile ale acesteia.

De aceea este important ca pacientul să se prezinte timpuriu la medicul oftalmolog pentru examinarea periferiei retiniene, dacă apar flash-uri luminoase/ puncte negre în câmpul vizual.

Urmărește CSID.ro pe Google News