Dezvoltarea facială şi cauzele respiraţiei deficitare la copii

Ştii cât de important este să mergi cu copilul la un ortodont cât mai devreme, începând cu vârsta de 3 ani? Dezvoltarea facială are efecte extrem de importante .
  • Publicat:
Dezvoltarea facială şi cauzele respiraţiei deficitare la copii

Vizita din timp la ortodont este foarte importantă pentru dezvoltarea facială normală, dar şi pentru sănătatea copiilor noştri. Există anumiţi factori de creştere şi dezvoltare ce trebuie evaluaţi în primul deceniu de viaţă pentru fiecare copil. Şi tocmai de aceea rolul ortodontului este mai mult decât acela de a avea grijă de dantura copilului, el ajunge supraveghetorul creşterii şi dezvoltării sănătoase a copilului dumneavoastră. Am stat de vorbă cu Dr. Ela Bănică, specialist în ortodonţie şi ortopedie dento-facială despre dezvoltarea maxilarului şi implicările acestuia în dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Scopul vizitelor timpurii la ortodont trebuie făcute, de cele mai multe ori, pur şi simplu pentru monitorizarea creşterii şi pentru a atinge următoarele obiective: o figură plăcută care atinge proporţiile estetice ideale, un zâmbet frumos, o muşcătură funcţională, căi respiratorii dezvoltate pentru o oxigenare optimă, nicio disfuncţie a articulaţiei temporo-mandibulare, sănătate orală optimă pentru toată viaţa.
Mulţi părinţi nu cunosc faptul că 60% din dezvoltarea facială a copilului este finalizată până la vârsta de 8 ani,  şi 90%  până la vârsta de 12 ani. Asta înseamnă că un consult ortodontic realizat la o vârstă fragedă creşte şansele de a detecta şi corecta posibilele anomalii de creştere şi dezvoltare.

Dezvoltarea facială 

Dezvoltarea facială reprezintă suma dezvoltării individuale a fiecărui os care face parte din structura osoasă facială. Există un număr de influenţe ce pot determina dezvoltarea dezechilibrată a feţei, iar acest dezechilibru poate afecta sănătatea şi înfăţişarea copilului. O dezvoltare facială echilibrată este rezultatul a mai mult decât creşterea osoasă. Este rezultatul funcţionării eficiente a muşchilor, alături de o nutriţie corespunzătoare şi o respiraţie normală. Literatura ştiinţifică şi studiile arată că atunci când una dintre aceste componente este dezechilbrată, apar afecţiuni de sănătate şi formare.
Una dintre cele mai comune anormalităţi în dezvoltarea facială a copiilor este cauzată de obstrucţionarea căilor respiratorii – adică de inabilitatea de a respira corespunzător pe nas. Copiii care nu pot respira bine pe nas tind să respire pe gură. Acest lucru declanşează un lanţ de evenimente care pot afecta sever sănătatea şi înfăţişarea unui copil şi, pe termen lung, felul în care va arăta ca adult.
Cele mai comune cauze ale unei respiraţii ineficiente sunt: polipii măriţi, amigdalele palatine mărite, deviaţie de sept (obstrucţie nazală), alergii respiratorii sau intoleranţe alimentare, infecţie cronică a sinusurilor.
Afectarea căilor respiratorii şi repercusiunile asupra dezvoltării faciale sunt sugerate prin numeroase indicii. Limba se poziţionează incorect şi mai posterior în mandibulă, ducând la o creştere pe verticală. Această modificare determină creşterea alungită a feţei copilului.  În acelaşi timp, din moment ce respiraţiea nazală este compromisă sever, maxilarul superior şi mijlocul al feţei (oasele nazale, pomeţii şi oasele care susţin ţesuturile moi ale feţei) nu reuşesc să se dezvolte la o rată normală pentru că stimulentul natural al aerului care trece prin nas este absent. Acest lucru duce la o deficienţă de creştere, care, adăugată la faţa alungită de la maxilarul inferior, afectează echilibrul estetic al feţei şi înfăţişarea plăcută a copilului şi mai târziu, a adultului.
Ca părinţi, vedem adesea semnele unor probleme ale căilor respiratorii, cu toate acestea, de cele mai multe ori nu le acordăm atenţie. Iată câteva simptome comune ale problemelor cu căile respiratorii: respiratul pe gură – cu buzele deschise, buze crăpate şi gingivita ţesuturile moi orale, cearcăne, cercuri vineţii sub ochi, alterarea posturii capului – înclinarea capului spre în faţă şi  fruntea înclinată spre înapoi, probleme cu polipii şi cu amigdalele – probleme cronice cu sinusurile şi cu gâtul, sforăit – copiii nu ar trebui de obicei să sforăie, scrâşnitul din dinţi în timpul somnului, enurezis (udatul patului), infecţii în interiorul urechii şi afectarea trompei lui Eustachio.

Cauzele respiraţiei deficitare

Amigdalele sau polipii măriţi sunt de departe cea mai răspândită cauză a căilor respiratorii compromise. Polipii sunt formaţiuni asemănătoare cu amigdalele localizate în spatele nasului. Cea mai recentă literatură de specialitate indică faptul că polipii şi amigdalele servesc la consolidarea sistemului imunitar în primii doi ani de viaţă. Copiii se nasc cu polipi, care sunt destul de mici. Aceştia cresc odată cu copilul, iar la vârsta de 10 -12 ani ating mărimea lor maximă. Din acel moment, ţesutul unui polip normal începe să se micşoreze de la sine. Polipii cauzează probleme în faza de creştere. Polipii măriţi şi hipertrofici blochează pasajele nazale ale copilului, ducând la congestie nazală, respiraţie pe gură şi sforăit. În cazurile severe, când polipii blochează pasajele nazale complet, pot duce la tulburări ale somnului, precum apneea, când respiraţia se opreşte complet. Copilul va fi obosit tot timpul ca rezultat al întreruperii somnului din pricina blocajelor nazale, care de obicei se agravează în timpul nopţii.
Polipii măriţi nu sunt singura cauză a congestiei nazale persistente la copii. Pe lângă o istorie a simptomelor, cea mai bună cale de a evalua mărimea polipilor este o tomografie 3D sau o radiografie cefalometrică pentru regiunea capului şi a gâtului.
Polipii sunt ascunşi în spatele nasului şi nu pot fi văzuţi printr-o examinare fizică, prin urmare, aceste radiografii arată un număr de detalii importante: dacă polipii şi amigdalele sunt mărite şi cât de mult obstrucţionează pasajele nazale, dacă au avut loc schimbări în dezvoltarea oaselor faciale şi în ce măsură, dacă este prezentă congestia sinusurilor, în ce stadiu de creştere şi dezvoltare se află copilul şi în ce măsură pot schimbările fi corectate prin intervenţie.

De asemenea, cunoaştem faptul că obstrucţionarea nazală cronică poate contribui la rata de infecţii ale urechii şi la prezenţa persistentă a fluidului în zona de mijloc a urechii. Pentru copiii cu frecvente infecţii la urechi, înlăturarea polipilor măriţi poate câteodată reduce numărul acestor infecţii. Când acestea sunt corectate de timpuriu, creşterea facială este redirecţionată către cursul ei armonios. În aceste cazuri, când alterările creşterii faciale sunt semnificative şi echilibrul dezvoltării este întrerupt, ortodontul pediatru poate interveni, cu aparate  ortopedice de corectare a creşterii, pentru a aduce dezvoltarea facială înapoi la normalitate.

Nu uitaţi de beneficiile vizitei ortodontice timpurii:


– Înlăturarea factorilor negativi care afectează creşterea
– Corectarea creşterii faciale
– Asistenţă la îmbunătăţirea stării psihice a copilului
– Salvarea pacienţilor de la posibile operaţii de maxilar în viitor

 

Urmărește CSID.ro pe Google News