Chiar dacă organismul tău este sănătos şi chiar în formă maximă, nu poate rezista unui stil de viaţă dezordonat, cu mai puţin de 6 ore de somn pe noapte, avertizează cercetătorii de la Universitatea din Alabama, SUA. Astfel, oricând te expui unui risc semnificativ şi iminent de accident vascular cerebral.
În urma celui mai recent studiu referitor la importanţa somnului pentru buna funcţionare a organismului, oamenii de ştiinţă au conchis că persoanele ajunse la vârsta mijlocie care nu dorm suficient au mai multe riscuri să sufere un accident vascular cerebral decât cei care dorm în jur de 9 ore pe noapte.
Realitate confirmată chiar şi în situaţia în care persoanele implicate nu manifestă afecţiuni medicale şi nu au antecedente familiale care îi situează în zona de risc genetic.
Mai mult de 5.000 de participanţi – cu vârsta între 45 de ani şi vârsta de pensionare – au fost monitorizaţi timp de 3 ani. Cei care au dormit mai puţin de 6 ore au manifestat – de-a lungul timpului – senzaţii de amorţeală, slăbiciune în partea de jos a corpului, ameţeli, pierderea vederii sau incapacitatea bruscă de a se exprima verbal sau în scris.
Impactul pe care l-a avut privarea de somn a fost unul extrem de important chiar şi după eliminarea altor factorii de risc, cum ar fi hipertensiunea arterială, vârsta, greutatea.
“Obiceiurile oamenilor de a dormi mai mult sau mai puţin intensifică potenţialul simptomelor accidentului vascular cerebral recunoscute internaţional”, a declarat Virginia Howard, co-autoarea cercetării.
Studiul de la Universitatea din Alabama este doar o continuare şi o reconfirmare a studiilor anterioare care au atras deja atenţia asupra riscului generat de mai puţin de 6 ore de somn sau mai mult de 9 ore de somn pe noapte.
Citeşte şi: 10 lucruri interesante despre somn
Somnul e mai liniştit după 60 de ani
Somnul prea lung sau prea scurt e dăunător
Sursa: dailymail