Paradontoza este o boală cu urmări grave, de aceea diagnosticarea din timp şi intervenţia precoce mai poate salva dinţii unui pacient. Dr Anca Vereanu, medic primar stomatolog, specialist chirurgie dento-alveolară şi implantologie orală ne-a explicat care sunt cauzele paradontozei, ce tratament este benefic, dar şi c ear trebui să înţeleagă neapărat cei ce suferă de această boală.
Boala parodontală debutează în jurul vârstei de 30-35 ani. Primele semne pe care le remarcă pacientul sunt: dezgolirea treptată a dinţilor, retragerea gingiei şi expunerea treptată a unei zone mai galbene care este de fapt rădăcina dintelui. Pacienţii observă că apar spaţii între dinţi la nivelul gingiei, spaţii pe care nu le aveau înainte. De obicei apare sensibilitatea dentară la rece deoarece se dezveleşte rădăcina dintelui care este sensibilă. Această retragere gingivală este de obicei prezenţa la toţi dintîi, uniform. Dacă retragerea gingiei este limitată doar la un dinte sau la un grup de 2-3 dinţi, atunci nu vorbim de parodontoză, ci există o cauză locală a retracţiei.
Principalele cauze care determină în mod direct apariţia parodontozei sunt placa bacteriană şi tartrul, însă sunt incriminaţi şi factori genetici, factori hormonali şi factori de mediu. Anumite boli, de exemplu diabetul, şi anumite medicamente pot, de asemenea, favoriza instalarea parodontozei. O contribuţie majoră o are şi stilul de viaţă, în special alimentaţia nesănătoasă şi fumatul, considerat factor de risc major în bolile parodontale.
Trebuie precizat că toţi pacienţii cred că doar gingia are probleme. Realitatea este că gingia se retrage deoarece osul se resoarbe. În cadrul evoluţiei bolii parodontale se întâmplă o retragere a osului iar gingia fiind lipită de os, merge după el deci se retrage şi ea. Pacienţii remarcă gingia dar de fapt treaba e mai gravă în sensul că osul nu mai e. Şi acesta este motivul apariţiei mobilităţii dentare. Când osul se pierde în cantităţi mari, dintele nu mai are stabilitate deoarece se dezgoleşte de os şi se mişcă din ce în ce mai rău. Moment în care pacienţii nici nu se mai spală bine pe dinţi pentru că au dureri şi le e şi teamă să nu-i deranjeze şi mai tare.
Diagnosticul cert se pune pe examen clinic şi radiologic- radiografie panoramică. Pe radiografia panoramică se vede cel mai bine nivelul osului şi prezenţa sau nu a pungilor de pe lângă dinţi şi adâncimea lor.
Tratamentul acestei boli trebuie început imediat ce pacienţii sesizează primele goluri dintre papilele dentare. Se fac igienizări foarte amănunţite, se monitorizează pacientul la 4 luni. Igiena de acasă este extrem de importantă fiind răspunzătoare în proporţie de peste 80% de reuşita unui tratament de menţinere cât mai mult timp a dinţilor în gură. De asemenea este obligatorie ca pacienţii să folosească paste de dinţi şi ape de gură speciale, ce conţin clorhexidină – un antiseptic care reduce prezenţa bacteriilor din gură. Aceşti pacienţi trebuie să vină la cabinet o dată la 4 luni pentru control, monitorizare şi igienzare profesională.
Tratamentul concret constă în detartraje şi igienizări frecvente, curăţirea şi chiuretajul pungilor parodontale sau în cazuri avansate curăţirea întregii arcade printr-o intervenţie chirurgicală numită operaţie cu lambou care se poate face odată la toată arcadă dentară. Aceste intervenţii trebuie făcute doar de specialiştii parodontologi sau chirurgi dento alveolari care au experienţă în manipularea ţesuturilor gingivale, aceste operaţii necesitând cunoaşterea unor tehnici speciale de de incizie şi suturi specifice mucoaselor şi bolii parodontale. Chiuretajele închise nu aduc beneficii, ele nefăcându-se în câmp deschis, cu lambou, nu se poate face o curăţare perfectă, pungile dentare persistând şi chiar agravându-se.
Pacienţii care vin regulat au şanse de menţinere a dinţilor în gură mult mai mulţi ani decât cei care se neglijează. Şi foarte important este să se identifice momentul ideal în care trebuie scoşi dinţii mobili şi înlocuiţi cu implanturi dentare. Parodontoza nu se vindecă. De aceea odată confirmat diagnosticul, pacientul trebuie să fie conştient că 100% ajunge la implanturi. Dacă se va amâna prea mult acest moment nu va mai există os suficient pentru introducerea implanturilor şi soluţiile rămân doar 2: proteză totală sau adiţii mari osoase pentru refacerea osului pierdut, procedeu foarte costisitor şi care nu reuşeşte întodeauna în procentele dorite.
În concluzie, pacienţii trebuie să reţină că îngrijirea acestei boli ţine mult de responsabilitatea lor de a veni regulat la control chiar dacă ei nu consideră, folosirea acasă a produselor cu clorhexidină şi a duşurilor bucale obligatoriu, alegera unor medici specialişti parodontologi sau chirurgi dento-alveolari care vor sfătui pacientul care e momentul optim de trecere de la dinte mobil la implant când încă mai este os şi nu s-a pierdut complet. Este un moment greu pentru pacient să renunţe la dinţii lui şi să accepte implanturile, dar el trebuie să fie conştientizat de medic că dinţii se vor pierde 100% şi de aceea acest moment nu trebuie ratat.
Întăresc în final că pacientul cu boală parodontală trebuie să intre în cabinet la controale o dată la 4-6 luni obligatoriu, moment în care se face o evaluare a igienei, resorbtţei, a adâncimii pungilor, se decide intervenţia de curăţire a lor şi de aceea această monitorizare este necesară şi benefică pentru pacient. Pacienţii care nu se ţin de tratament şi nu consideră că este nevoie să vină la aceste controale vor pierde dinţii mult mai repede din cauza agravării boli şi prin lipsa tratamentului adecvat.