Pierderea unui membru, a unui organ extern reprezintă pericole majore pentru pacienți. Uneori amputațiile sunt necesare pentru păstrarea funcțiilor vitale ale pacientului. Am stat de vorbă despre provocările pe care le au chirurgii plasticieni în reconstrucție cu dr. Bogdan Măciuceanu, medic specialist chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă.
CSÎD: Care este partea corpului uman cel mai dificil de reconstruit?
Dr. Bogdan Măciuceanu: Unele sunt mai ușor de realizat, altele sunt mai dificile și mai provocatoare.
La nivelul capului, se poate realiza replantarea de ureche, a scalpului, reconstrucția feței după diverse traumatisme prin tăiere, accidente rutiere etc, când este necesară refacerea nervilor și a vaselor sau acoperirea unor defecte restante cu ajutorul unor lambouri locale sau de la distanță (lambouri libere). În această categorie doresc să amintesc și reconstrucția postoncologică, după extirparea diverselor formațiuni tumorale de la nivelul feței.
La nivelul membrelor – braț, antebraț, mână, degete, gambă – sunt necesare intervenții microchirurgicale ale vaselor și nervilor, dar și reconstrucția defectelor prin folosirea lambourilor locale sau de la distanță.
Dar, în opinia mea, replantarea mâinii tăiate la nivelul palmei reprezintă una dintre cele mai dificile intervenții. Multitudinea structurilor – oase, artere, vene, nervi, tendoane, cât și urgența în refacerea continuității structurilor (în special arterele) dau gradul crescut de dificultate.
CSÎD: Care sunt cele mai dese intervenții întâlnite din această ramură delicată a chirurgiei?
Dr. Bogdan Măciuceanu: Cele mai frecvente intervenții sunt acelea care necesită abordarea în urgență – plăgile tăiate din diverse cauze precum sticla, cuțite sau alte instrumente de tăiat, circular, flex, drujbă etc. În aceste situații, este necesară reconstrucția vaselor sangvine și a nervilor la nivelul defectelor care pot fi localizate pe antebraț, braț, gambă sau chiar față. Apoi, mai sunt cvasiamputațiile – amputații incomplete și amputațiile.
Amputația reprezintă detașarea completă a unui segment al corpului de întregul acestuia. Acesta trebuie a fi reintegrat cât mai urgent – cu cât segmentul este mai mare, cu atât timpul de ischemie este mai mic, crescând gradul de urgență a intervenției. Pentru buna desfășurare a operației este nevoie atât de o echipă pregatită și antrenată, cât și de asigurarea infrastructurii necesare.
CSÎD: Cum ați defini în câteva cuvinte microchirurgia reconstructivă?
Dr. Bogdan Măciuceanu: Microchirurgia Reconstructivă reprezintă ramura cea mai provocatoare, cea care necesită cele mai fine abilități chirurgicale din cadrul specialității de Chirurgie Plastică.
Specialitatea noastră se intitulează Chirurgie Plastică Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, iar totalitatea intervențiilor din această ramură necesită folosirea unor sisteme de magnificație optică, lupe operatorii, microscop operator (cu putere de mărire până la 11 ori) și instrumente dedicate foarte fine (pense, foarfeci, portac), firele de sutură fiind comparabile, ca și grosime, cu firul de păr.
Această ramură se adresează chirurgiei nervilor periferici, a vaselor sangvine, arterelor și venelor iar, cu cât structura este mai fină, cu atât mărirea optică este mai mare, firele de sutură mai subțiri și instrumentele mai fine.
CSÎD: Ce provocări întâmpinați cel mai frecvent în sala de operații?
Dr. Bogdan Măciuceanu: Pentru fiecare chirurg plastician microchirurgia reconstructivă reprezintă o provocare.
Majoritatea cazurilor sunt reprezentate de patologia traumatică – de urgență, în cazul plăgilor tăiate, cvasiamputațiilor, amputațiilor (degete, membre), cât și în cazul reconstrucțiilor – refacerea nervilor lezați anterior, lambouri libere (reconstrucția unor defecte diverse cât și în reconstrucția sânului). Intervențiile sunt dificile, unele trebuind a fi făcute sub presiunea timpului, cum este cazul reconstrucției vaselor sangvine, deoarece fiecare segment are caracteristic un timp de ischemie (sau deficit circulator), iar depășirea acestuia periclitează viabilitatea segmentului care necesită a fi reconstruit.
Totuși, consider că provocarea cea mai mare este aceea de a reface fluxul sangvin – fără sânge, segmentul este compromis. Imaginați-vă un pacient cu accident vascular cerebral sau infarct miocardic – cu cât mai repede se revascularizează creierul sau inima, cu atât zona lezată este mai mică.
CSÎD: V-a fost vreodată teamă de eșec?
Dr. Bogdan Măciuceanu: Da, ca și chirurg iți este teamă de eșec. Teama de eșec te obligă să te pregătești continuu, să te perfecționezi și să fii mai bun. Procesul de învățare și de formare profesională trebuie să fie continuu în încercarea de a minimaliza riscul de apariție a complicațiilor și de a reduce eșecul operator al acestor intervenții micochirurgicale.