Simptomele accidentului vascular cerebral (AVC) nu sunt foarte greu de recunoscut, dar majoritatea pacienților care suferă un astfel de eveniment nu știu care sunt acestea. Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că 70% dintre pacienții care au un accident vascular cerebral nu știu care sunt semnalele de alarmă, motiv pentru care ajung tardiv la medic și, implicit, este întârziat tratamentul care le poate salva viața.
Dr. Dorin Bică, medic primar neurochirurg, trece în revistă principalele semne ale unui AVC la care trebuie să fim atenți, dar și factorii de risc implicați în această patologie care constituie a doua cauză de mortalitate în România.
Potrivit specialistului, cele 3 simptome ale unui AVC sunt:
Într-o astfel de situație, pacientul sau persoanele apropiate care observă aceste semne trebuie să sune urgent la 112!
Timpul înseamnă creier! Cu cât pacientul ajunge mai repede la spital, cu atât distrucția cerebrală tisulară poate fi redusă. AVC-ul nu este un ghinion al pacientului, ci o consecință a stilului de viață, precum și a factorilor genetici, avertizează dr. Dorin Bică.
Cel mai important factor de risc în producerea unui AVC este hipertensiunea arterială care nu este ținută sub control. Riscul de AVC este cu 40% mai mare dacă aveți hipertensiune!
Alte cauze pot fi:
Fiecare țigară fumată ne reduce capacitatea intelectuală ca urmare a hipoxiei creierului și crește enorm riscul de a face un accident vascular cerebral, infarct miocardic, dar și diverse forme de cancer pe care le generează.
La fel de ucigător este sedentarismul, lipsa de mișcare. Sunt suficiente 30 de minute de mișcare pe zi pentru a trăi mai mult, mai sănătoși, mai fericiți, mai adaugă dr. Dorin Bică.
Un studiu recent arată că mișcarea are același efect benefic precum antidepresivele.
Mai bine alergăm decât să luăm 2-3 pastile. Dacă nu fumăm și facem sport zilnic, reducem riscul de AVC spre zero. De asemenea, gestionarea stresului, mai ales în cazul tinerilor, este foarte importantă în actul de prevenție.
Trăim într-o societate cu un ritm extraordinar de alert, nu ne mai ajunge ziua de 24 de ore și sacrificăm odihna. Dar țineți cont că nu vă face nimeni statuie pentru acest sacrificiu la locul de muncă, învățați să spuneți nu, a încheiat medicul.