Medicul specialist nefrolog Ionuț Poeană consideră că educația medicală are o importanță desăvârșită pentru păstrarea stării de sănătate. Își dorește să educe cât mai mulți oameni din punct de vedere medical. Iar pentru asta în timpul liber creeză conținut medical pe care îl prezintă în forme accesibile pentru youtube și canalele sale de social media. Suntem bucuroși să vă prezentăm câteva interviuri cu dr. Ionuț Poeană.
Pandemia a lovit și lovește în punctele cele mai slabe pe fiecare dintre noi le are sau fiecare dintre țările în care trăim atunci când vorbim despre sisteme medicale. În România, lipsa educației medicale, dar și lipsa de încredere în autorități își spun cuvântul…
CSÎD: Ce înseamnă de fapt educație medicală?
Dr. Ionuț Poeană: Un studiu pe care mie îmi place să-l citez de fiecare dată când vine vorba de educație medicală, spune ca pacienții care își cunosc mai bine corpul, trăiesc mai mult, pentru că aderă mai bine la tratament, pentru că au mai multă încredere în medicul lor, și pentru că iau de unii singuri măsurile de prevenție necesare pentru a evita bolile, sau pentru a le încetini evoluția. În România se face din ce în ce mai puțină educație medicală, pentru că pe de o parte în școli, calitatea învătământului în general a scăzut semnificativ, iar orele de educație medicală sunt, dintr-un motiv pe care nu îl înțeleg nicicum , intens disputate, iar pe de altă parte, în cabinetul medicului, timpul este atât de limitat încât rareori mai încape și o discuție despre educație sau despre măsurile de prevenție.
CSÎD: În concluzie, ce este educația medicală?
Dr. Ionuț Poeană: Deci educația medicală e orice formă de informație care duce finalmente la o stare mai bună de sănătate.
CSÎD: Spuneați că în Suedia informația medicală este prezentată într-o formă accesibilă. Cum așa?
Dr. Ionuț Poeană: În Suedia se pune foarte mult accent pe prezentarea informațiilor ce țin de prevenție, diagnostic, tratament și prognostic într-un limbaj simplu și ușor de înțeles. Chiar dacă și în suedeză există cuvintele “abdomen” și “burtă”, medicul va alege mereu să spună “burtă” în discuția cu pacientul, pentru a nu complica inutil discuția.
În plus, statul pune la dispoziția oricui un portal unificat, numit 1177.se , unde pacienții pot citi despre boala lor, în termeni simpli, își pot vedea analizele, pot cere consultații medicale și pot conversa cu medicul lor. Totul e la îndemână, simplu și ușor de găsit și de înțeles.