Dr. Simona Man: ”Unii pacienți cu Alzheimer trăiesc chiar și 20 de ani de la diagnostic”

Ce speranță de viață au bolnavii de Alzheimer? Cum poate fi ajutată familia pacientului cu Alzheimer?
  • Publicat:
Dr. Simona Man: ”Unii pacienți cu Alzheimer trăiesc chiar și 20 de ani de la diagnostic”
Dr. Simona Man, foto arhivă

Boala Alzhemier este o afecțiune neurodegenerativă caracterizată prin declin cognitiv marcat și persistent, cu impact semnificativ în gestionarea activității zilnice, a relațiilor interpersonale și profesionale. Dr Simona Man, medic specialist Neurologie vorbește despre importanța ajutorului familiei pacientului cu Alzheimer dar și despre speranța unui tratament curativ.

 

CSÎD: Cât trăiesc în medie pacienții cu boala Alzheimer?

Dr. Simona Man: Persoanele cu boală Alzheimer trăiesc, în medie, între patru până la opt ani după diagnostic. Unii pacienți pot trăi până la 20 de ani după diagnostic. Cursul bolii variază de la persoană la persoană. Pacienții cu boală Alzheimer cu debut precoce tind să aibă un curs mai agresiv și mai rapid decât cei cu boala Alzheimer cu debut tardiv. Cauza principală a decesului este o boală intercurentă, cum ar fi pneumonia.

CSÎD: Pentru familia unei persoane diagnosticate cu Alzheimer viața se schimbă foarte mult. Este nevoie de reorganizare, de supraveghere. Cum poată fi ajutată familia?

Dr. Simona Man: Oricât de dificil este, familia pacientului cu boală Alzheimer, trebuie să fie informată de la început despre stadiul actual al bolii pacientului și evoluția bolii, astfel încât așteptările familiei să fie unele realiste. Chiar dacă la început pacientul poate comunica normal și se descurcă singur, după un interval de timp boala va evolua și atunci el va avea nevoie de ajutor și supraveghere permanentă. De aceea, este indicat ca familia să stabilească din timp la ce soluții va recurge atunci când starea bolnavului se va agrava foarte mult. În acest fel, poate fi conceput un plan de îngrijire pentru ultimul stadiu al bolii.

Numeroase tratamente împotriva Alzheimer sunt în studiu

CSÎD: Există speranțe legate de apariția unui tratament care să ducă la vindecarea Alzheimerului?

Dr. Simona Man: În prezent, sunt în desfășurare studii cu numeroase medicamente precum anticorpi monoclonali, care să prevină aglomerarea beta-amiloidului în plăci sau care să elimine plăcile beta-amiloide formate deja la nivelul creierului (Adecanumab, Lecanemab, Donanemab, Solanezumab), sau medicamente care să prevină distrugerea de la nivel cerebral (Saracatinib), sau care să blocheze producția de beta-amiloid formată în creier sau inhibitori ai agregării tau sau vaccinuri tau. Cu toții ne dorim ca aceste medicamente să aducă beneficii suplimentare în tratamentul bolii Alzheimer, dar doar viitorul ne va arăta dacă aceste medicamente își vor atinge scopul pentru care au fost create.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Cum să elimini apa din urechi
Cum să elimini apa din urechi