Dr. Tiberiu Tebeică, medic primar anatomopatolog: ”Avem mulți pacienți care vin în stadii avansate pentru că au auzit că de la biopsie faci cancer”

În dermatologie, termenul de „biopsie cutanată” este o investigație de rutină esențială în diagnosticul afecțiunilor pielii.
  • Publicat:
Dr. Tiberiu Tebeică, medic primar anatomopatolog: ”Avem mulți pacienți care vin în stadii avansate pentru că au auzit că de la biopsie faci cancer”
Dr. Tiberiu Tebeică, medic primar anatomopatolog: ”Avem mulți pacienți care vin în stadii avansate pentru că au auzit că de la biopsie faci cancer”

Într-o lume în care informațiile despre sănătate sunt la îndemâna oricui, miturile și neînțelegerile pot avea consecințe grave asupra sănătății. Dr. Tiberiu Tebeică, medic primar anatomopatolog, certificat ICDP-UEMS în dermatopatologie, trage un semnal de alarmă în legătură cu unul dintre aceste mituri care poate avea repercusiuni devastatoare: ideea că biopsiile pot declanșa cancerul.

Dr. Tiberiu Tebeică avertizează că această concepție greșită poate împiedica oamenii să caute diagnosticul și tratamentul precoce pentru afecțiunile cutanate, inclusiv cancerul de piele.

Am întâlnit frecvent această afirmație, care nu este dublată de nici un studiu serios, că dacă ciupești dintr-o tumoră, gata, lucrurile s-au înrăutățit. Din păcate avem mulți pacienți care în continuare vin în stadii avansate pentru că ignoră problema, ba că le e teamă de biopsie, ba că au auzit că de la biopsie fac cancer. Cel mai mare progres pe care l-a făcut medicina e posibilitatea de face o prevenție și de a detecta și de scăpa pacientul de o tumoră în stadiul inițial, când ea nu are nicio putere”, Dr. Tiberiu Tebeică, medic primar anatomopatolog.

Situația este una cu atât mai serioasă cu cât Organizația Mondială a Sănătății semnalează anual între 2 și 3 milioane de cazuri de cancere cutanate non-melanom și 132.000 de cazuri de melanom pe plan global, iar datele nu arată perspective încurajatoare în viitorul apropiat. Odată cu diminuarea funcției de filtrare a atmosferei, radiațiile solare UV, cu potențial nociv pentru piele, pătrund în cantități tot mai mari pe suprafața Pământului. Tocmai de aceea, Dr. Tebeică e de părere că o parte din responsabilitate în ceea ce privește prevenția și diagnosticul precoce al cancerelor de piele este a noastră, a tuturor.

Chiar dacă nu putem controla factorii de mediu și nu putem doza radiațiile UV, putem, în schimb, să devenim mai conștienți de ceea ce înseamnă prevenția cancerului de piele. De la a purta haine protectoare, a folosi creme și loțiuni de calitate cu factor de protecție solară UV ridicat – cel mai bine 50, inclusiv în anotimpul rece, pentru că razele UV acționează și atunci -, la a evita expunerea la soare pe timp de vară la ore de vârf, până la efectuarea unei biopsii cutanate atunci când situația o impune – toate aceste lucruri țin de noi și reprezintă grijă pentru pielea și sănătatea noastră”, explică medicul anatomopatolog.

Ce este de fapt biopsia de piele și de ce este esențială?

În dermatologie, termenul de „biopsie cutanată” care poate stârni îngrijorare în rândul pacienților, este o investigație de rutină esențială în diagnosticul afecțiunilor pielii. Prin biopsie cutanată, se recoltează un mic fragment de țesut cutanat care ulterior este analizat microscopic în laboratorul de histopatologie. Cu ajutorul biopsiei de piele, se obține un diagnostic de certitudine în ceea ce privește leziunile și alunițele pielii. Astfel, cu cât biopsia de piele se face în stadii incipiente, cu atât șansele de tratare a unui cancer de piele sunt mai mari.

Dr. Tiberiu Tebeică recomandă un consult dermatologic anual, pentru investigarea alunițelor și mersul la dermatolog imediat ce observi că un semn, o leziune pe piele nu trece, sângerează, sau nu se vindecă în decursul a două săptămâni.

„Mulți pacienți fac confuzie și compară biopsia de piele cu biopsiile organelor interne, de unde și frica lor. Nu este același lucru. Biopsia cutanată este o procedură minim-invazivă, sigură, nu are efecte secundare majore demne de menționat, cel mult poate fi vorba despre o sutură foarte mică după prelevarea probei”, subliniază dr. Tebeică.

Rolul crucial al biopsiei cutanate în diagnosticarea afecțiunilor pielii derivă din capacitatea sa de a oferi o confirmare certă, în special în cazurile în care simptomele sunt ambigue. Prin verdictul emis de specialistul dermatopatolog, biopsia de piele nu doar certifică diagnosticul, ci facilitează și stabilirea rapidă a unei strategii terapeutice eficiente.

În cazul unei tumori maligne, biopsia furnizează detalii cruciale despre stadiul și agresivitatea acesteia, inclusiv nivelul de invazie. Informațiile astfel obținute orientează specialiștii în alegerea unui plan terapeutic optim.

În ce constă pregătirea pentru o biopsie de piele?

  • Înainte de o biopsie, este important să treci printr-o evaluare și să îi comunici dermatologului dacă urmezi anumite tratamente cu medicamente ori dacă suferi de alergii la unele substanțe.
  • Biopsia cutanată se realizează sub anestezie locală. Proba necesară se recoltează cu instrumente sterile și are circa 3-5 mm. Uneori leziunea se excizează integral.
  • După procedură, pe zona vizată se poate face o sutură și se aplică un pansament, în funcție de caz, însă există situații în care nu este necesar. Țesutul este trimis în laboratorul de histopatologie pentru analiză, astfel încât specialistul în histopatologie să poată da un diagnostic cert. În funcție de caz, pot fi necesare teste suplimentare.

Foto: shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News