Durerea de cot – atunci când bancurile devin patologie ortopedică

Durerea în cot este un subiect de banc al românilor de foarte mult timp, dar cu toții știm că atunci când ea apare real, este una din cele mai supărătoare patologii ortopedice. Tradițional, patologia cotului este considerată una foarte dificilă, cu rezultate funcționale în general sub așteptările pacienților și aproape niciodată la nivelul anterior accidentării. Până recent, rezultatele funcționale post-accidentare acceptate in mod comun se mulțumeau cu un arc de mișcare de 30-130 grade.

Pacienții rămân des cu un deficit ce nu le permite îndreptarea sau îndoirea completă a cotului. Uneori este de ajuns, alteori nu. Logica din spatele acceptării acestor grade de mișcare derivă din acțiunile pe care un om ar trebui să le poată îndeplini pentru a avea un minim grad de independență –  să îndoaie / îndrepte cotul îndeajuns pentru a își face igiena personala (spălat pe cap, închiderea unui sutien etc.) și de a duce mâna la gură pentru a se hrăni. Este evident că această grilă minimă este în prezent contestată de stilul de viață modern – de exemplu, un ciclist, chiar și recreațional, care nu poate îndrepta cotul îndeajuns s-ar putea să fie obligat să se lase de activitate.

De aceea, în ortopedia modernă și in rândul doctorilor specializați pe membrul superior există un real interes pentru înțelegerea mai amănunțită a patologiilor cotului și pentru îmbunătățirea rezultatelor funcționale. Pentru a înțelege mai bine problemele comune cu care ne putem confrunta la nivelul cotului, Dr. Mihai Grigoraș, medic specialist ortopedie-traumatologie, supraspecializare chirurgie membru superior, le-a împărțit în trei categorii, nu neapărat medical, cât intuitiv.

Recomandări

Nu face asta dacă te mușcă un țânțar. Cum să tratezi corect mușcăturile pentru a evita…

Endometrioza, boala care chinuie peste 500.000 de românce: ce este, cum se pune diagnosticul de endometrioză,…

Problemele de suprasolicitare

Acest tip de patologie apare frecvent la oamenii care fac mișcări repetitive preponderant cu mâna, dar uneori și cu cotul. Tradițional, cotul tenismenului sau cotul jucătorului de golf sunt termeni destul de cunoscuți în mintea pacienților. Aceste patologii implică lezarea prin microtraumatisme repetate a originii mușchilor ce fac flexia sau extensia mâinii, fiind o afectare preponderent tendinoasă. Cum originea acestor mușchi este la nivelul cotului, orice mișcare repetitivă cu mâna poate genera dureri de cot. Putem astfel deduce că nu numai sportivii, dar și un lucrător comercial ce manevrează cutii (exemplele pot fi nenumărate) poate suferi de așa ceva. Deși durerea este destul de intensă și debilitantă în faza acută, patologia în sine este benignă, trecând de la sine după o perioadă de repaus articular de 7-10 zile și un tratament anti-inflamator. Dacă pacientul nu poate întrerupe activitatea sau dacă durerea continuă în pofida tratamentului conservator, patologia se poate trata cu infiltrații locale. În ultimă instanță, chirurgia oferă o soluție prin curățarea țesutului afectat și eventual reatașarea originii mușchilor la os.

Problemele de suprasolicitare repetitivă directă a cotului sunt mai rare și interesează în general sportivii care aruncă peste cap (handball, aruncarea suliței, baseball, polo etc.). Problema nu mai este una tendinoasă, ci una preponderant ligamentară. Cum spectrul acestor patologii este destul de larg, așa este și tratamentul, variind de la o cură artroscopică și până la reconstrucția unor ligamente dacă există instabilitate.

Patologia traumatică acută

Aceasta este poate cea mai întâlnită patologie la nivelul cotului, dar este și cea care poate lăsa sechelele cele mai mari. Cauzele sunt multiple dar, simplificând, putem vorbi de o cursă între nevoia de imobilizare și cea de mobilizare. Prea multă imobilizare (protecție) ajută cu vindecarea, dar se poate pierde sever funcția cotului. Prea puțină – riscăm sa pierdem arhitectura osoasă normală și vom avea alt tip de sechele pe termen lung. Mai mult, decizia terapeutică trebuie făcută într-o fereastră de oportunitate foarte scurtă de aproximativ 7-10 zile pentru a avea un rezultat optim.

La copii, cel mai des întâlnim fracturile supracondiliene sau de condil / epicondil lateral sau medial. Deși în faza acută ele sunt foarte zgomotoase, evoluția lor este preponderant una bună. Multe pot fi tratate conservator printr-o imobilizare în gips, iar uneori este nevoie de o fixare minimă chirurgicală cu broșe sau șuruburi. Vârsta copilului la momentul fracturii joacă de asemenea un rol foarte important în decizia terapeutică. Ce este important de reținut pentru părinți este că majoritate fracturilor de acest fel au o evoluție funcțională bună, iar potențialele complicații sunt tolerate destul de bine.

În cazul adulților, spectrul de patologie traumatică este unul imens – putem avea fracturi, luxații, fracturi-luxații etc. Tratamentul variază în funcție de fiecare caz de la o simplă imobilizare în eșarfă până la operații complexe de reconstrucție osoasă și ligamentară sau chiar protezare. Traumatologia cotului adult are poate cele mai mari progrese în ultimii ani, progrese cu un real impact funcțional. De exemplu, o mică fractură osoasă care înainte era trecută cu vederea ca nesemnificativă poate salva un cot dacă este fixată.

Patologia cronică

Atunci când suferința este îndelungată sau tratamentul poate nu a fost optim în primă instanță, vorbim de cronicizarea unor probleme.

Dacă vorbim de o pierdere a mobilității cotului, primul tratament care trebuie încercat este cel conservator cu kinetoterapie. În general acesta își cam atinge limitele la aproximativ 6 luni după traumatism / operație. Daca funcția este nesatisfăcătoare, se poate îmbunătăți chirurgical, complexitatea intervenției variind semnificativ în funcție de gradul de afectare.

Dacă vorbim de o instabilitate reziduală a cotului, atunci soluția este eminamente chirurgicală și implică refacerea structurilor ligamentare.

În cazul în care suferința este una articulară (artroză, cot reumatoid etc.) care devine insuportabilă, tratamentul este de asemenea unul preponderant chirurgical și de multe ori implică protezarea articulației. Deși tradițional se credea că protezele de cot sunt sortite eșecului, progrese semnificative în designul componentelor și al materialelor a dus la creșterea duratei lor de viață. În momentul de față, protezarea cotului este o opțiune viabilă pentru pacienții vârstnici care vor sa își trăiască viața fără durere și într-un mod independent.

În concluzie, dacă există un mesaj simplu cu care aș vrea să rămâneți din acest articol este că o vizită la un specialist axat pe chirurgia cotului, vizită făcută în timp util, vă poate salva funcția și calitatea vieții de zi cu zi.

Să nu lăsăm durerea în cot să ne facă viața un banc!

Foto: envato