Accidentul nuclear de la Cernobîl. Tipul de cancer cel mai comun dezvoltat de cei expuși radiațiilor

Au trecut peste 30 de ani de la teribilul accident nuclear de la Cernobîl, din aprilie 1986, care a curmat vieţile a mii de oameni până acum, ca urmare a expunerii la radiaţiile ionizante. În ziua accidentului erau aproximativ 600 de muncitori în zonă – 134 au suferit de sindromul acut de iradiere, dintre care 28 au decedat în primele 3 luni, iar ceilalţi au avut nevoie de ani întregi pentru a se recupera. Cu toate acestea, în rândul lor a existat o incidenţă crescută de leucemie şi cataractă.

Între anii 1987 şi 2004 au murit 90 dintre aceştia de diverse tipuri de cancer care nu au fost neapărat imputabile radiaţiilor, dar nici nu a fost exclusă de tot probabilitatea ca acele cauze să fi fost influenţate de expunerea radioactivă.

Leucemia şi bolile de tiroidă, cauzate şi de radiaţiile de la Cernobîl

În cazul leucemiei, radiaţiile ionizante se numără printre factorii de risc cunoscuţi. De exemplu, în cazul supravieţuitorilor bombei atomice de la Hiroshima s-a constatat o creştere a incidenţei leucemiei la 3-5 ani de la expunerea la radiaţiile X.

Recomandări

Ce trebuie să ştii despre radiografia şi tomografia dentară

Radiografia în sarcină şi regimul alimentar

Aşadar, există suspiciunea, cel puţin la momentul actual, că numărul de cazuri de leucemie ar putea creşte în zonele contaminate din Rusia, dar şi din alte ţări învecinate.

De asemenea, specialiştii au identificat o creştere uşoară a numărului de cazuri de cancer de sân la premenopauză în cazul femeilor expuse radiaţiilor de la Cernobîl.

Cât priveşte persoanele evacuate şi cele care au lucrat în zona afectată între anii 1986 şi 1990, care au fost expuse la doze de radiaţii între 20 şi 500 mSv (în medie, 120 milisievert), la acestea s-a constatat o creştere cu câteva procente a riscului de cancer, în special cel de tiroidă.

Țările cele mai afectate de radiații

Studiile epidemiologice realizate în zonele contaminate din Belarus, Rusia şi Ucraina au arătat că, din cele peste 20.000 de cazuri de cancer de tiroidă înregistrate între anii 1992 şi 2002, aproape un sfert (peste 4.000 de cazuri) aveau legătură cu expunerea la radiaţii ionizante.

Specialiştii spun că în special copiii şi adolescenţii au fost cei mai afectaţi de radiaţiile periculoase, deoarece erau hrăniţi cu lapte provenit de la vaci care păscuseră pe pajişti contaminate. Astfel, laptele contaminat ajungea în organismul copiilor, a căror tiroidă absorbea cu mai mare uşurinţă iodul radioactiv, iar deficienţa de iod din alimentaţie a contribuit la acumularea acestui element în tiroidă.

Se estimează o creştere a incidenţei cancerelor de tiroidă în zonele afectate de accidentul nuclear, mai ales în cazul celor expuşi care la momentul accidentului aveau sub 18 ani.

De asemenea, potrivit unor rapoarte realizate între anii 1991 şi 1998, care au avut în vedere monitorizarea stării de sănătate a 61.000 de persoane expuse la radiaţiile periculoase de la Cernobîl, aproximativ 5% dintre cazurile de deces aveau legătură directă cu expunerea la radiaţii. Totuşi, aceste descoperiri necesită o abordare precaută şi studii de cohortă pe categoriile de populaţie la risc pentru a fi confirmate fără echivoc.

Radiaţiile ionizante, de vină pentru cataractă şi malformaţii congenitale

O altă problemă de sănătate care ar putea avea legătură cu expunerea la radiaţii, chiar şi în doze reduse, este cataracta – o afecţiune a ochiului care determină scăderea progresivă a vederii prin pierderea transparenţei cristalinului. Studii recente au confirmat legătura dintre cataractă şi expunerea la radiaţii ionizante, ca urmare a unui accident nuclear, dar şi a efectuării repetate a tomografiei computerizate la nivelul capului.

De asemenea, o altă cercetare a arătat că în rândul persoanelor expuse la radiaţii ionizante există un risc mai crescut de instalare a bolilor cardiovasculare.

O altă constatare a oamenilor de ştiinţă vizează femeile însărcinate care locuiau în zonele apropiate centralei de la Cernobîl. În aceste categorii de populaţie la risc s-a observat o uşoară creştere a numărului de malformaţii congenitale la făt, avort spontan sau complicaţii la naştere. În schimb, nu există nicio dovadă că radiaţiile ionizante ar putea avea legătură cu tulburările de fertilitate la femeile sau bărbaţii din zonele la risc.

Zonele contaminate, la cote normale de radiaţii abia peste 500 de ani

În prezent, locuitorii din zonele contaminate sunt expuşi la doze de radiaţii mult mai scăzute decât în primii ani de la accidentul nuclear, similare celor din alte ţări. Spre comparaţie, o scanare CT echivalează cu doza totală de radiaţii la care se expune o persoană pe parcursul a 20 de ani.

Desigur, riscul de cancer este determinat şi de stilul de viaţă actual, de alimentaţie, de consumul de alcool sau de fumat, aşa că este prematură afirmaţia conform căreia toate persoanele din regiunile la risc au suferit sau vor suferi de această maladie din cauza radiaţiilor. Iar riscul nu se răsfrânge doar asupra populaţiei din Belarus, Rusia sau Ucraina, ci şi asupra popoarelor învecinate, precum Scandinavia, Polonia, Austria, România, Grecia sau Bulgaria. Cu toate acestea, dozele de radiaţii produse de accidentul de la Cernobîl în aceste ţări sunt mult mai reduse, potrivit raportului UNSCEAR dat publicităţii în anul 2018.

Potrivit acestuia, mare parte din elementele radioactive au fost aruncate în atmosferă, contaminând în special zona din jurul centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt în ţările învecinate, inclusiv în România – în special în regiunea nord-estică a ţării, la Iaşi, Suceava, Târgu Mureş, Galaţi şi Tulcea –, unde s-au constatat valori depăşite ale radioactivităţii.

Cu toate acestea, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi graniţa dintre Rusia şi Belarus. Se estimează că nivelul de radiaţii în oraşul-fantomă Prîpeat şi în Cernobîl va ajunge la cote normale abia peste aproximativ 500 de ani. Din acest motiv, turiştii care vor să viziteze oraşul Prîpeat trebuie să obţină un permis în zona de excludere de 30 de kilometri şi să urmeze strict indicaţiile ghizilor, care cunosc cel mai bine zonele cu un nivel redus de radiaţii.

Surse: who.int, greenfacts.org