Crampele menstruale greu de suportat, durerile din timpul actului sexual, balonarea, dar mai ales durerea care apare chiar şi atunci când nu eşti în perioada ciclului menstrual sunt semne clare ale endometriozei, o afecţiune care constă în dezvoltarea endometrului, a mucoasei care tapetează pereţii interni ai uterului, în cu totul altă parte decât la locul potrivit precum la nivelul ovarelor, a trompelor uterine, pe peretele abdominal intern, vezica urinară, intestin; uneori poate ajunge până la plămâni, măduva spinării şi chiar la creier.
Cu toate astea, aceste simptome sunt asociate de către medici cu aspecte normale ale ciclului menstrual. Potrivit Instyle, Lina Kharnak este una dintre femeile care a decis să-şi spună povestea după ce timp de şapte ani în care s-a confruntat cu simptome cronice, medicii continuau să-i ofere un diagnostic greşit, până când, într-o zi, aceasta a fost diagnosticată cu endometrioză. Pentru a evita aceste cazuri şi pentru ca femeile să se facă auzite de către medici în cazul în care suspectează că ar putea suferi de endometrioză, iată câteva sfaturi de care ai putea ţine cont.
Ţine evidenţa simptomelor. Oferindu-i medicului specialist o listă generală a simptomelor pe care le ai, nu vei ajunge prea departe atunci când vine vorba de endometrioză. Multe dintre semne sunt asemănătoare simptomelor apărute în timpul menstruaţiei şi pot fi uşor confundate, mai ales că apar chiar în apropierea acelei perioade. Pentru a fi cât mai specifică, ţine cont când apare fiecare simptom în parte, dar mai ales când începe şi când se termină perioada menstruală. De exemplu, atunci când apar crampele, cât durează? Te confrunţi şi cu balonarea? Constipaţia? Notează fiecare detaliu. Orice problemă de acest gen care nu pare normală trebuie menţionată, inclusiv durerile din timpul actului sexual sau din timpul urinării. Nu ezita niciun detaliu. În felul acesta, medicul specialist poate ajunge la o concluzie în funcţie de simptomele pe care le ai.
Fă o programare. Este foarte important ca în fiecare an să mergi la un control de rutină. Astfel, medicul va ţine o evidenţă a stării tale de sănătate, aşadar va fi mai uşor să-ţi spună dacă ceva este în neregulă.
Vorbeşte deschis despre suspiciunile tale. Atunci când simţi că ceva se întâmplă în corpul tău, indiferent de ce ar fi vorba, fii deschisă cu doctorul la care mergi. Dacă simţi că nu eşti ascultată, cere-i să-ţi recomande un alt specialist. Nu te teme de aceste situaţii, chiar dacă ajungi să ceri o a doua opinie. Este meseria lor să te asculte.