Ești dependent de spray-ul nazal? Dr. Yasser Aboudan, medic ORL, vine cu soluții

Dr. Yasser Aboudan: ”Utilizați medicamentele din sfera ORL doar la sfatul medicului!”
  • Publicat:
Ești dependent de spray-ul nazal? Dr. Yasser Aboudan, medic ORL, vine cu soluții
foto Shutterstock

Să ai mereu nasul înfundat este foarte sâcâitor și obositor. Însă nici spray-urile nazale nu mai au efect după un timp.Persoanele care suferă de sinuzită cronică, de rinită alergică cronică obișnuiesc să aibă la îndemână mereu un spray nazal cu o substanță medicamentoasă. În timp, spray-ul nazal poate da dependență. Am dezbătut subiectul cu dr. Yasser Aboudan, medic specialist ORL.

 

CSÎD: Cum scăpăm de dependența de spray ul nazal?

Dr. Yasser Aboudan: Putem înlocui spray-urile nazale decongestive sau corticosteroide cu apă de mare sau ser fiziologic. Iar cei care au afecțiuni nazale care le împiedică respirația pot scăpa de acestea consultând medicul ORL. Soluția nu este înlocuirea substanțelor care desfundă nasul și ușurează respirația, ci eliminarea cauzei, a afecțiunii care conduce la folosirea lor.

Alergii, rinite, deviație de sept – printre cauzele nasului înfundat

CSÎD: Care sunt cauzele pentru care respirația este obturată?

Dr. Yasser Aboudan: Cauzele obturării respirației nazale pot fi multiple, de la banala rinită, la o alergie sau la mai complicata deviație de sept etc.

CSÎD: Cât timp se poate folosi un spray nazal recomandat de medicul ORL, deci pe bază de medicamente?

Dr. Yasser Aboudan: Spray-ul poate fi folosit zilnic maximum două săptămâni. Obligatoriu, după aceste două săptămâni urmează o pauza de alte două, dacă dorim să repetăm procesul. Această pauză permite mucoasei nazale să se dezobișnuiască de tratament și încearcă să determine funcțiile nazale să repornească fără stimulente. Eu insist asupra implicării medicului ORL, doar acesta poate face ca tratamentul să fie unul corect și eficient.

Spray-ul nazal are efect până la 6 ore

CSÎD: Cât de repede începe să acționeze spray ul nazal?

Dr. Yasser Aboudan: Spray-ul începe să acționeze după 5-6 minute, iar efectul durează între 4 și 6 ore. Dar în cazul în care afecțiunea nazală se menține și nu este tratată la medicul ORL, repetarea procedurii va lua sfârșit foarte greu, pentru că disconfortul respirației obturate, fie zi, fie noapte, determină recurgerea la cea mai simplă și la îndemână soluție. Dar aceasta nu este întotdeauna și cea mai bună pentru noi. Utilizați spray-ul nazal doar cu la recomandarea și cu sfatul medicului!

dr Yasser Aboudan
Dr Yasser Aboudan, medic ORL, foto arhivă
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult