Un studiu publicat în Mayo Clinic a arătat că majoritatea mamelor care au migrene recunosc că din cauza acestora nu se bucură de activităţile cu familia la fel de mult precum ar dori şi 37% spun că tulburarea a afectat activitatea lor de parenting în mod corespunzător. Una dintre cele mai mari probleme: Chiar şi atunci când sunt asimptomatici, mulţi părinţi cu migrene se tem şi chiar evită excursiile de familie precum o zi însorită la plajă (pe motiv că este prea luminos afară) sau un concert (prea zgomotos) din teama de a nu declanşa un atac. Dacă ai migrene, adresează-te neapărat medicului tău.
Migrenele afectează până la de trei ori mai multe femei decât bărbaţi şi sunt cele mai răspândite în jurul vârstelor de 30 şi 40 de ani. Marea întrebare pentru mămicile care suferă de migrene este: „Cum pot să cresc un copil când am astfel de stări?”, Spune Jessica Ailani, cadru medical, director al Centrului Headache – The MedStar din Georgetown, Washington DC. Răspunsul este simplu, spune ea, şi constă în a te educa şi a face tot ce este posibil pentru a te simţi mai bine. Iată şi cinci idei despre cum ai putea să alungi, totuşi, migrenele.
Migrenele pot fi declanşate de aproximativ orice, de la brânza maturată până la vinul roşu; de la vremea de afară (în special zile calde sau furtunoase sau când se schimbă presiunea barometrică) până la anumite mirosuri, cum ar fi cele de chimicale. Mai mult, „nucleul migrenei” este hipersensibil, astfel încât somnul sau mâncarea neregulată, precum şi episoadele stresului, pot cântări puternic. „Migrenele se comportă cel mai bine atunci când viaţa este plictisitoare şi previzibilă”, spune Matthew Robbins, şef de neurologie la Spitalul Jack D. Weiler, Montefiore Health System, din Bronx, New York. Pentru a identifica ce anume declanşează migrenele, poţi încerca să păstrezi un jurnal sau să utilizezi o aplicaţie de urmărire, cum ar fi „Migraine Buddy” (gratuit pentru iOS şi Android).
Un studiu recent al Universităţii Stanford a constatat faptul că menţinerea unor obiceiuri bune de somn, exerciţii fizice, mâncare şi hidratare a redus frecvenţa de apariţie a migrenelor cu aproximativ 50%, iar într-un studiu suedez, 40 de minute de exerciţiu fizic de trei ori pe săptămână s-au dovedit la fel de eficace ca şi medicaţia prescrisă pentru reducerea frecvenţei migrenelor. Mai mult, trei meta-analize mari au constatat faptul că oamenii au avut o îmbunătăţire similară atunci când au practicat tehnici de relaxare, cum ar fi meditaţia şi respiraţia profundă, ca atunci când au luat un medicament preventiv.
Lisa Jacobson, fondatorul comunităţii de asistenţă online The Daily Migraine, recomandă păstrarea unui „kit de migrenă” umplut cu toate instrumentele de bază – medicamente, o sticlă de apă, un pachet de gheaţă, bomboane de ghimbir pentru greaţă şi ulei de mentă pentru a freca tâmplele – în maşină şi în poşetă.
Când simţi că încep să apară din nou migrenele, explică-le copiilor prin ce treci. Copiii reacţionează adesea la fel ca părinţii lor, spun cercetătorii. Alege un moment în care te simţi bine şi spune-le prin ce treci: „Atunci când am o migrenă, mă doare capul şi mă simt rău la stomac. Ar putea fi greu pentru mine să mă uit la lumini puternice şi să aud zgomote puternice. Dar există multe lucruri care mă pot face să mă simt mai bine – de exemplu medicamente şi odihna. Poţi să mă ajuţi îmbrăţişându-mă şi jucându-te liniştit. Mami va fi bine. Nu trebuie să îţi faci griji.”
Petreci suficient timp pe Google şi probabil că deja ai găsit o varietate de tratamente alternative pentru migrene. De exemplu acupunctura, care este inofensivă şi poate fi chiar utilă: numeroase studii sugerează că poate reduce frecvenţa migrenelor.