Excesul de sare si efectele sale asupra sanatatii

Clorura de sodiu, cunoscuta in special sub denumirea de sare, este o substanta indispensabila organismului. Sodiul este necesar pentru mentinerea volumului adecvat de lichide la nivelul sangelui si tesuturilor.
  • Publicat:
Excesul de sare si efectele sale asupra sanatatii
Excesul de sare si efectele sale asupra sanatatii

Rinichii si sodiul

Rinichii au capacitatea de a regla nivelul de sodiu. Daca  nivelul sodiului in organism este prea mic, este eliberat un hormon care mareste cantitatea de sodiu pastrata in corp, prin reducerea cantitatii eliminate prin urina. Dar rareori se intampla astfel de “evenimente” in organismele noastre, si asta din cauza cantitatii uriase de sare pe care o consumam. S-a estimat ca majoritatea populatiei din tarile civilizate consuma de doua ori mai multa sare decat ar avea nevoie in mod normal organismul uman.

Sarea si presiunea sanguina

Literatura de specialitate a facut legatura intre consumul de sare si presiunea sanguina inca de acum 100 de ani. Persoanele care consuma o cantitate de sare mai mare decat media, au si o presiune sanguina mai mare si sufera de cele mai multe ori de hipertensiune arteriala. Iar de aici si pana la efecte grave asupra sanatatii nu este cale lunga.

Consumul excesiv de sare a mai fost pus in legatura si cu alte afectiuni agravate de retentia de apa provocata de sare, precum:

– insuficienta cardiaca;
– afectiuni ale rinichilor si pietre la rinichi;
– edemul;
– accident vascular cerebral;
– cancer gastric;
– hipertrofie ventriculara stanga;
– osteoporoza.

Sarea si pierderea de calciu

Consumul excesiv de sare mareste cantitatea de calciu eliminata prin urina, ceea ce poate conduce in timp la aparitia osteoporozei sau la scaderea rezistentei oaselor.

Interactiunea sodiu-potasiu

Corpul uman este adaptat la o dieta bogata in potasiu, nu in sodiu. Dar dieta moderna, bogata in alimente procesate pline de sare, este exact opusul a ceea ce organismul are nevoie. Potasiul este eficient in scaderea presiunii sanguine, dar procesarea moderna a alimentelor tinde sa scada potasiul si sa creasca nivelul de sodiu. Prin urmare, este recomandata consumarea alimentelor neprocesate, precum fructele, legumele, cerealele integrale.

Pentru reducerea cantitatii de sare din dieta, trebuie sa tii cont de cateva sugestii:
– evita alimentele foarte sarate, precum: muraturile, maslinele, mezelurile, branza, pestele sarat, conservele, etc.;
– evita mancarea tip fast food;
– renunta treptat la alimentele procesate;
– cumpara fructe si legume proaspete in locul celor conservate;
– nu aduga multa sare la prepararea mancarurilor.

(Georgiana Dorobantu)
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Lamaia, racoroasa si foarte sanatoasa
Lamaia, racoroasa si foarte sanatoasa