Excizia aluniţelor („nevi” în limbajul medical) reprezintă încă un subiect tabu pentru unele persoane, adepte ale convingerii populare conform căreia intervenţia asupra acestor semne ale pielii poate reprezenta un pericol major pentru sănătate.
Ana Maria Vlad, specialist dermatolog, atenţionează însă că această idee este una greşită, adevăratul risc fiind să rămână netratat un melanom, un cancer de piele foarte agresiv, care se vindecă dacă e operat corect într-un stadiu incipient, prin excizie chirurgicală.
„Nu te atinge de aluniţe!”, „Nu le scoate! Dacă rămân rădăcinile acolo?” – reprezintă doar câteva din atenţionările şi temerile pe care le-am auzit cel puţin o dată în viaţă cu privire la excizia aluniţelor (nevi).
„În realitate, însă, pericolele legate de intervenţia asupra nevilor sunt de cele mai multe ori minore, adevăratul risc pentru sănătate fiind tocmai posibilitatea ca oricând în timpul vieţii o aluniţă atipică să fie de fapt un melanom. Deşi reprezintă un tip de cancer cu o mare rată de deces, acesta este în acelaşi timp şi cel mai uşor de tratat atunci când este depistat şi tratat în faza incipientă, prin simpla excizie a aluniţei afectate”, explică doctor Ana Maria Vlad, specialist dermatolog.
Excizia chirurgicală cu margine de siguranţă este procedura preferată a dermatologilor pentru îndepărtarea aluniţelor, fiind o intervenţie extrem de simplă, care nu necesită spitalizare şi durează maximum 30 – 60 minute. Îndepărtarea aluniţei se face cu anestezie locală cu xilină (singura etapa dureroasă de altfel), care îşi face efectul imediat. Potenţiala senzaţie de durere poate reprezenta un motiv de îngrijorare pentru unele persoane, dar, din fericire, pe durata intervenţiei pacientul nu va simţi nimic, anestezia având efect pentru 3-4 ore.
„Leziunea suspectă se va îndepărta integral, cu o mică margine de piele aparent normală în jur. Fragmentul rezultat va fi trimis la examenul histopatologic, iar zona asupra căreia s-a intervenit reparată cu câteva puncte de sutură. În urma procedurii va rezulta o cicatrice de aproximativ 3 ori mai mare decât leziunea iniţială. Cicatricea va trebui îngrijită zilnic acasă, până la scoaterea firelor de sutură, această perioadă fiind cuprinsă între 7-21 zile, în funcţie de localizarea exciziei”, explică specialistul dermatolog.
Nu este indicat să scoatem aluniţele suspecte prin alte metode (laser, cauterizare) pentru că acestea ard ţesutul, iar aluniţa nu mai poate fi analizată la microscop. Această analiză este necesară, fiind vitală: ea ne spune dacă aluniţa îndepărtată a fost un simplu nev sau era, de fapt, un melanom.
„Excizia chirurgicală este metoda de ales indiferent de localizarea aluniţei (faţă, corp). Procedura în sine nu favorizează răspândirea în organism a cancerului de piele, pentru că leziunea este scoasă în totalitate de la început”, a completat medicul dermatolog.
Excizia unei aluniţe este necesară, de principiu, atunci când medicul o recomandă, adesea odată cu identificarea unor leziuni suspecte clinic sau dermatoscopic.
„Sfatul specialiştilor este ca orice aluniţă nouă sau care îşi schimbă forma, culoarea, conturul, dimensiunile sau care sângerează chiar şi puţin să fie prezentată unui medic, de preferinţă dermatolog. În urma unei examinări atente, clinice şi dermatoscopice, specialistul va putea spune dacă este vorba despre o leziune benignă sau suspectă, care merită extirpată pentru a o putea examina la microscop. Acest examen la microscop, numit şi examen histopatologic, este singurul care tranşează diagnosticul”, explică dr. Ana Maria Vlad, specialist dermatolog.
Nu este indicată scoaterea preventivă a tuturor aluniţelor, în condiţiile în care de obicei acestea nu pun nicio problemă, nici măcar în cazul aluniţelor traumatizate, indiferent de localizarea lor (faţă, corp, organe genitale).
Dacă se doreşte îndepărtarea unor aluniţe din raţiuni estetice, pacientul trebuie să ţină cont că orice tăietură pe piele va lăsa în urma ei o cicatrice. Uneori, aceasta poate fi plasată strategic în pliuri, fiind mai puţin vizibilă. Alteori, cicatricea poate fi estompată, dar, indifent de localizare, ea va rămâne prezentă pentru tot restul vieţii.