Exsudat faringian: când este recomandat

Exsudatul faringian şi exsudatul nazal sunt examinări care identifică prezenţa unei infecţii bacteriene, fungice sau virale la nivelul regiunii nazofaringiene.
  • Publicat:
Exsudat faringian: când este recomandat

Copilăria este de multe ori o gazdă (foarte) primitoare a afecţiunilor din sfera ORL. Faringite, amigdalite, laringite, otite sunt cauzatoare de disconfort pentru copiii mici şi mai mari şi generatoare de mult, mult stres pentru părinţi. Odată cu intrarea în colectivitate, mulţi copii şi părinţi fac cunoştinţă cu testul ce poartă numele de exudat faringian. Deşi, teoretic acest test nu mai este obligatoriu la începerea creşelor, grădiniţelor, părinţilor din România li se cer aceste rezultate înainte de a-şi lăsa puiul în contact cu colegii şi educatorii. De asemenea, exsudatul farigian se recoltează periodic personalului medical şi persoanalului din restaurante.

Zilele acestea, cu ocazia începerii anului şcolar s-a dezbătut mult în diverse medii subiectul testelor medicale care atestă că un copil este apt pentru intrarea în colectivitate. În 2018, în România părerile despre beneficiile testării în masă a copiilor înainte de a se prezenta la creşă, grădiniţă sau şcoală a copiilor sănătoşi sunt împărţite. Aceste teste medicale sunt exsudat nazo-faringian, coprocultură, examen coproparazitologic. Nu o să discutăm acum despre acest subiect, ci despre cazurile în care copiii sau adulţi prezintă semne de boală şi primesc indicaţia de la medic de a efectua exsudat faringian pentru a stabili ce tratament medicamentos necesită şi dacă este cazul ce antibiotic dă rezultate.

Exsudat faringian – definiţia exsudatului   

Conform Dicţionarului Medical Ilustrat, publicat la Editura Litera în 2006, exsudatul este un material lichid ce se acumulează ţesuturi sau într-o cavitate naturală a organismului (cavitate pleurală, cavităţi endocraniene, căi respiratorii, căi digestive) ca urmare a unui proces inflamator. Poartă această denumire deoarece iese afară din mici vase sanguine ale zonei afectate de inflamaţie, provocând o umflare caracteristică. Este constituit în esenţă dintr-o parte lichidă, a cărei compoziţie este asemănătoare cu cea a plasmei sangvine bogată în proteine şi mucopolizaharide.

În această componentă lichidă se găsesc în cantitate variabilă, celule de natură diferită: granulocite neutrofile, eozinofile, limfocite, plasmocite, globule roşii, histocite care au înglobat diverse materiale. Tipul de celulă predonimant depinde de natura procesului inflamator – astfel, granulocitele neutrofile sunt foarte abundente în inflamaţiile purulente, limfocitele predomină în inflamaţiile cronice. Formarea de exsudat în cantitate abundentă este o caracteristică a inflamţiilor acute. În baza caracteristicilor exudatului se disting diverse tipuri – seros, cataral, fibrinos, purulent, inflamator.

Exsudat faringian – definiţia faringelor

Faringe – organ cavitar care constituie tractul comun al căilor respiratorii şi digestive. Este un conduct musculo-membranos în formă de trunchi de con, cu baza orientată în sus, către baza craniului şi cu vârful în jos, corespunzător vertebrelor cervicale V-VI, unde continuă cu esofagul. Lungimea sa este de 12-14 cm. Peretele anterior este complex, dat fiind că prezintă deschideri care îl fac să comunice cu fosele nazale şi cu gura.

Exsudat faringian – ce este faringita

Faringită este un proces inflamator al faringelui, deseori asociat cu afecţiuni similare ale foselor nazale (rinofaringite) sau ale amigdalelor (faringoamigdalite).

Exsudat faringian – care sunt cauzele faringitelor

Rară la vârsta sub 1 an, boala este deosebit de frecventă între 4 ani şi 7 ani, este cauzată cel mai adesea de virusuri şi de streptococul beta-hemolitic de grupă A şi mai rar de microplasmă. Se manifestă frecvent în cursul unor boli generale ale organismului (pojar, scarlatină, boli ale sângelului).

Exsudatul faringian – definiţie

Exsudatul faringian şi exsudatul nazal sunt examinări care identifică prezenţa unei infecţii bacteriene, fungice sau virale la nivelul regiunii nazofaringiene.

Exsudatul faringian – cum se recoltează?

În cazul adulţilor, se stă pe scaun cu faţa îndreptată către lumină, gâtul uşor extins, iar ceafa sprijinită de scaun. Cu apăsătorul, asistenul medical atinge baza limbii, pacientul pronunţă vocala ”a”, cu un tampon se şterg ferm amigdalele şi peretele posterior al faringelui. Dacă există zone ulcerate, inflamate sau cu depozite purulente se recoltează din acestea.

Se evită atigerea limbiii sau a palatului moale.  Tamponul se introduce în tubul protector, se etichetează şi se trimite la laborator în maxim 2 ore de la prelevare.

În cazul copiilor, deşi operaţiunea prelevării exudatului faringian durează doar câteva secunde, situaţia se poate complica deoarece copiii încep să plângă şi se sperie. Copiii mici pot fi ţinuţi în braţe, cu faţa spre o sură de lumină, iar braţul adulţilor să stea peste braţele lor.

Exudatul faringian – momentul ideal al recoltării

Momentul ideal pentru recoltarea exudatului faringian este dimineaţa, pe stomacul gol, înainte de a bea lichide, cafea, apă şi înainte de a ne spăla pe dinţi ori a utiliza apă de gură. Foarte important este şi să nu fi urmat o cură cu antibiotice cu mai puţin de 5 zile înainte de recoltarea probei. Bineînţeles, nu este permis fumatul. În cazuri extreme, exudatul faringian se poate recolta şi în alt moment al zilei decât dimineaţa, dar regulile de mai sus sunt respectate de cel puţin 4 ore.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult